Page 5 - Calauza_2003_712
P. 5

vm m Kfvm m m m m m rw ritm fW .mmuru i  iw w iiu.   imw-www w
                                         , Săptămânal independent aflat în slujba tuturor oamenilor  LP(&gţ0£>  J

          EROII NEAMULUI ÎN CONJUNCTURI DIFERITE              DUA PROBLEMELE.ASOCIA ŢIJLOIi
                        -  urmare din pag.  1 -
       măsura luată de Conducerea Statului şi a Ministerului Apărării, fată de   DE PROPRIETARI. LOCA TAIU
       cei  doi  m ilitari  români:  M IHAIL  ANTON  SAM UILĂ  şi  IOSIF  SILVIU   PPWÂP/A POATEEM/TE//OTÂPÂP/A/1/MA/
       FOGAROŞI, căzuţi la datorie în Afganistan. Decorarea şi avansarea (posţ   W  DEFAOOAPEA CETATEA
       mortem),  aducerea  lor  acasă  cu  avioane  speciale,  înmormântarea  cu
       onoruri militare,  pe cheltuiala Ministerului Apărării, precum şi acordarea   - urmare din nr. 711-
       de ajutoare  materiale celor două familii îndurerate, constituie o imagine   După acest interval  luând o inflaţie de numai  10%, valoarea taxei
                                                            de anticipaţie se reduce la jumătate iar în acelaşi timp preţurile la servicii
       onorabilă a conducătorilor.  Este  adevărat că şi  CONJUNCTURA a fost
       favorabilă celor doi eroi.                           cel puţin sunt dublate, aşa că la încheierea noului contract se plăteşte
                                                            altă taxă de anticipaţie aceşti bani pentru asociaţie sunt pierduţi deoarece
          Dar se pune o întrebare firească: Oare nu se cuvine să avem o atenţie
       deosebită  şi  fată  de  eroii  căzuţi  pe  câm purile  de  bătălie  pentru:   valoarea  nu  se  actualizează  funcţie  de  inflaţie,  nici  nu  se  primeşte
       Neatârnarea,  pentru  Reântregirea şi Apărarea gliei strămoşeşti precum   dobândă de la RAIL care, îi utilizează.
                                                               întrebarea este dacă guvernul nu a  dat o astfel de hotărâre privitor
       şi pentru înlăturarea dictaturii şi obţinerea libertăţii?
          Din  păcate  CONJUNCTURA în care ei şi-au dat viaţa pentru patrie   la taxa de anticipaţie pentru apa rece, primăria poate emite hotărâri pe
                                                            plan  local fără încadrarea într-un cadru  legal iar dacă  poate,  de ce în
       nu le-a fost favorabilă, ba chiar duşmănoasă.  Mai  ales cei care au murit
       pe front fără o lumânare la cap, puşi îh morminte fără un creştinesc sicriu,   defavoarea cetăţeanului?
                                                               Pentru  întârzierile  la  plata  facturilor,  RAIL  Hunedoara  calculează
       numai în  hainele  sfârtecate de  obuze şi  gloanţe iar la  căpătâi  o  simplă
                                                            penalizări conform H.G.  1513/18.12.2002 şi O.G.  nr. 26/07.2001.
       cruce  de  lem n  cu  num ele  (pe n tru   ce i  id e n tific a ţi)  şi  cu vâ n tu l
       NECUNOSCUT pentru cei neidentificaţi, iar la familii simpla comunicare   »  jn   aceste  acte  norm ative  se  prevăd  penalizări  pentru  plata
                                                            impozitelor şi altor taxe către stat nu către unităţi comerciale. Şi aici se
       „DISPĂRUT” .
          Pentru  respectul  cuvenit,  pentru  aceşti  luptători  s-a  înfiinţat  ZIUA   pune întrebarea dacă o unitate comercială se asimilează cu statul având
                                                            aceleaşi drepturi?
       EROILOR,  o  singură  dată  pe  an,  care  în  perioada  interbelică  era
                                                               Rugăm  dacă  se  poate  ca  cineva  competent  să  dea  răspuns  la
       sărbătorită cu sfinţenie, mai ales la sate. TEDEUMUL oficiat de preoţi se
       bucura de prezenţa întregii populaţii din localitatea respectivă, majoritatea   întrebările  şi  problemele  semnalate  de  asociaţii  care  sunt  vitale  în
                                                            activitatea noastră.   Cu respect, I. Toma,  Hunedoara.
       în  costume  naţionale  iar  după  slujbă  urmau  serbările  câmpeneşti  cu
       programe  pe  teme  istorice.  Acest  frum os  obicei  a  fost  transm is  din  r ------------------ ----------------- —------------ 1
       generaţie în generaţie până la instaurarea comunismului când din interese   |  AU INTRAT ÎN MONITORUL OFICIAL  |
       străine s-a  lăsat sub tăcere şi  lipsă de interes.  Cei care au impus acest
       sistem,  nu  procedează  la  fel  şi  în ţara  lor,  unde  eroii  sunt  respectaţi  şl  |   AL ROMÂNIEI   |
       sărbătoriţi cu mare pompă.                           ■   • Hotărârea nr.  1285 privind completarea anexei la Hotărârea  ■
          După 1989 s-a reluat sărbătoarea zilei eroilor dar pe parcurs a început   ■  Guvernului  nr.  48/2003  pentru  aprobarea  Programului  naţional-  *
       să piardă din interes din cauza scăderii orelor de istorie în şcoli şi a slipsei   |   cadru  de  restructurare  şi  modernizare  a  unor  unităţi  de  profil  |
       de manifestări istorice prin mijloacele culturale de masă.  In 2001  şi 2002   .   zootehnic şi efin industria alimentară: „M.O.” nr. 804/14.11.2003.   .
       participarea la TEDEUMUL oficiat de cler a fost, oarecum, mulţumitoare   I    •  Legea  nr.  449  privind  vânzarea  produselor  şi  garanţiile  I
       dar în 2003 a scăzut îngrijorător.  La Monumentul Martirilor Neamului de   ■  asociate acestora: „M.O.” nr.  812/18.11.2003.   a
       la Cateurala Ortodoxă, au fost prezenţi la TEDEUM:  Delegaţiile militare,   ■   • Legea nr. 469 privind producerea şi valorificarea legumelor,  *
       clerul, veteranii de război (care s-au mai putut mişca), reprezentanţii presei   |  florilor şi plantelor ornamentale de seră: „M.O.” nr.819/19.11.2003.  |
       locale,  unii  delegaţi  ai  autorităţilor  locale,  un  grup  destul  de  redus,  de   * Legea nr. 462 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei  •
       copii de şcoală, un grup restrâns de cetăţeni din urbe şi formaţiunile militare   I  Guvernului  nr.  43/2000  privind  protecţia  patrimoniului  arheologic  *
       care au defilat.                                         I   şi declararea  unor situri  arheologice ca zone de  interes naţional:  I
          Regretabilă şi de neînţeles a fost atitudinea unor trecători, pe trotuarul   *  „M.O.” nr. 820/19.11.2003.   1
       de lângă monument, care nici măcar nu şi-au întors privirea spre slujba   I .  —
       ce se oficia de către preoţi. în mod normal şi de bun simţ creştinesc trebuia   -  Da,  revista se numeşte chiar „Revista nouă" editată semestrial şi
       să se oprească,  măcar un  minut în care să-şi facă semnul crucii şi apoi   din colectivul de redacţie fac parte elevi şi dascăli. Cu ocazia aniversării
       să-şi vadă de drum şi interese, dacă ziua eroilor nu le spune nimic.  şcolii a fost editată o ediţie specială a acestei reviste.
          Este dureroasă o asemenea lipsă de  respect faţă de cei care şi-au   -  Vă place munca de dascăl? De ce?
       jertfit viaţa pentru ca noi să existăm pe acest pământ strămoşesc şi să ne   -  Sunt profesor de  chimie,  mi-a  plăcut chimia  din  primele  ore  ale
       bucurăm de linişte şi libertate.                     clasei a Vll-a, iubesc copiii, îmi place să muncesc împreună cu ei.  Noi,
                                                            dascălii, suntem datori să inducem dragoste şi pasiune pentru obiectul
       M o l  Io CoUîuzci                                   pe  care  îl  predăm,  de  regulă,  materia  favorită  conduce  la  alegerea
                                                            profesiei. Ca şi dascăl ai zilnic satisfacţii şi împliniri, chiar dacă nu sunt
                                                            concretizate  în  premii  importante,  este  suficient să vezi  bucuria  de  pe
              PROFESOR BITA NICOLETA, DIRECTOR AL           faţa  copilului  atunci  când  ştie  răspunsurile  la  întrebări,  atunci când  cu
                   ŞCOLII GENERALE NR. 9 HUNEDOARA          ajutorul tău îşi lămureşte probleme care poate îl frământă de mult.
                                                               -  E greu să conduci o şcoală aflată într-un microralon  unde
                        -  urmare din pag.  1 -             predomină familiile defavorizate?
         -  S-au împlinit 30 de ani de când în şcoala noastră a sunat pentru prima   -  Da, este greu pentru că problemele elevilor şi ale familiilor lor devin
       dată clopoţelul. Multe generaţii de şcolari i-au trecut pragul, şcolarii de atunci   şi  ale noastre atunci când pui suflet în ceea ce faci.  Nu putem  rămâne
       au crescut, au la rândul lor copii care sunt astăzi elevii unităţii noastre. în 30   indiferenţi în faţa unui copil flămând şi nu prea bine îmbrăcat sau spălat,
       de ani s-au obţinut multe rezultate, o să le amintesc pe cele mai importante,   realizăm  că,, atunci  este  posibil  ca  învăţătura  să  nu  fie  principala  lor
       din ultimii ani:                                     preocupare. în acest an şcolar, beneficiază de rechizite şcolare 225 elevi,
          - locul I la faza judeţeană obţinut de echipajul de educaţie rutieră  un procent de 36,7% din totalul elevilor iar de burse sociale 119 elevi, un
          - locul I la faza judeţeană obţinut la concursul de orientare turistică  procent de 19,4%, cred că aceste procente spun multe...
          - locul I pe judeţ şi II pe zonă obţinut de echipa de fotbal  -  Cum ajutaţi elevii cu greutăţi familiale?
          - locul I pe judeţ obţinut la concursul „Sufletul pământului românesc în   -  Din punct de vedere material nu putem să-i ajutăm, nu avem resurse,
       legende”.                                            dar le-am dovedit întotdeauna că suntem alături de ei, că suntem a doua
         -  Să facem pe scurt o privire retrospectivă a activităţii şcolii.
                                                            familie  a  lor,  oricât  de  agitată  ar  fi  şi  viaţa  noastră  ne  găsim  timp  să
         -  Pentru cei care nu sunt din oraşul Hunedoara, aş dori să fac câteva   discutăm cu ei, să le ascultăm problemele, să-i sfătuim şi să încercăm să
       precizări legate de şcoală: se află la periferia oraşului, în microraionul VII, a   le rezolvăm împreună. .
       fost construită  atunci  când  a  fost  zămislit  cartierul,  în  anii  70,  primul  an   -  Vă întâlniţi desigur în activitatea dvs. şi cu greutăţi. Care sunt
       şcolar  fiind  1973  -  1974.  în  acel  an  şcolar  au  funcţionat  16  clase  la   acestea?
       învăţământul primar (incluzând şi clase de limba maghiară şi recuperare) şi   -   Directorul unei şcoli este preocupat şi de cadrul ambiental al şcolii,
       doar 8  clase  la  învăţământul  gimnazial.Cei  mai  mulţi  elevi  au  frecventat   dorind  să  fie  favorabil  desfăşurării  unei  activităţi  instructiv-educative
       cursurile şcolii în anul şcolar 1977 -1978 când programul zilei se desfăşura   eficiente, în  primul  rând,  şi  nu în  ultimul  rând de a crea o atmosferă în
       în trei  schimburi  şi clase de  învăţământ primar erau  35,  adică  cu  10  mai
                                                            cadrul  organizaţiei  în care toţi să se  simtă  bine.  Greutăţile  apar atunci
       mult decât avem in total în acest an şcolar. în cei 30 de ani care au trecut,   când  nu  sunt  resurse  materiale  pentru  a  realiza  ceea  ce  ţi-ai  propus.
       au împărtăşit din tainele cunoaşterii un număr de 107 învăţători, 190 profesori,   Deşi şcoala noastră se află la periferia oraşului s-a aflat în centrul atenţiei
       6 maiştri instructori şi 9 preoţi.                   Primăriei şi  a Consiliului  Local,  în  ultimii  doi ani s-au  făcut investiţii  de
         -  Aveţi şi elevi rromi? Cum s-au Integrat ei în viaţa şcolii?  aproximativ 2 miliarde de lei pentru montarea centralei termice (am fost
         -  Este cunoscut faptul, pentru locuitorii oraşului, că în microraionul VII   prima  şcoală  din  oraş)  şi  repararea  faţadei  şcolii.  Pentru  reparaţiile
       locuiesc  mulţi  rromi.  Conform  declaraţiilor  părinţilor,  avem  în  şcoală  un   interioare  ne-am  mobilizat toţi:  părinţi,  dessscăli,  elevi  şi  am  reuşit  să
       procent de 10% elevi rromi, noi considerăm că procentul este mai mare, dar   facem  reparaţii  interioare,  zugrăveli  cu  banii  din  fondul  Comitetului  de
       ei nu se declară ca fiind de etnie.rromă în primul rând datorită faptului că nu   părinţi, câteva sponzorizări, am recoltat plante medicinale, am întâmpinat
       sunt vorbitori de  limba  romani. în şcoală nu s-uu făcut niciodată diferenţe
                                                            şi greutăţi dar acum suntem mândri de şcoala noastră.
       între elevi,  toţi sunt încurajaţi să se  simtă  bineveniţi,  să  participe  la toate   Greutăţi apar pentru noi şi în crearea motivaţiei pentru învăţătură a
       acţiunile şi activităţile şcolii, cadrele didactice caută să elimine barierele din   elevilor. Familiile elevilor care se confruntă cu greutăţi în asigurarea hranei
       calea învăţării şi  participării în  privinţa tuturor aspectelor,  aceasta fiind şi   zilnice, sunt indiferenţi la beneficiul îndepărtat al învăţăturii şi cu greu îi
       misiunea şcolii noastre.                             facem  partenerii  noştri  în  educaţia  copiilor  lor,  toată  responsabilitatea
         -  Aveţi o revistă a şcolii?                       revenindu-ne nouă, dascălilor.   (va urma)
         CĂLĂUZA NOASTRĂ - SĂPTĂM ÂNAL INDEPENDENT AFLAT ÎN  SLUJBA TUTUROR OAM ENILOR
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10