Page 6 - Calauza_2004_716
P. 6
NIHIL SINE DEO „ VORBIŢI BINE IERUSALIMULUI
(Lat. Nimic fără Dumnezeu)
Poate vor fi surprinşi unii cititori ai „Călăuzei noastre" despre tenta pe Ş l S TR IG A ŢII..."
care o va căpăta pe parcurs acest articol, dar nu trebuie să se impacienteze Ascultaţi cuvântul Domnului, popoare şi vestiţi-l în insule depărtate1
întrucât văd cu ochii lor criza social-economică dar şi politică prin care Spuneţi: „Cel care a risipit pe Israel îl va aduna şi-l va păzi cum işi
trece România. Dacă nu mai există încredere din partea populaţiei pentru păzeşte păstorul turma”. Ieremia 31:10.
actualele partide politice, dacă nu există speranţa că un nevinovat partid Nimeni nu va putea nega vreodată adevărul împlinirii acestei
politic (Partidul Săracilor Democraţi) să se poată naşte din ţărână, adică preziceri a Domnului făcută prin profet. Căci, iată, după aproape 2000
de la zero şi în care să se regăsească toţi nevoiaşii judeţului Hunedoara şi de ani de risipire în toată lumea, de persecuţii şi negare a unor drepturi
ai întregii ţări, adică oamenii necompromişi, săraci şi cinstiţi în adevăratul elementare, poporul evreu este readunat în patria lui străveche şi este
sens al cuvântului... întrucât chiar dacă unii se spetesc în instituţiile de închegat ca o naţiune independentă.
stat sau private, sau pensionarii cu veniturile lor execrabile: nu vor „propăşi” în Epistola către Romani, capitolul 11:25-31, apostolul Pavel
niciodată! Am spus „propăşi”, vai!, iar se va găsi careva care să spună că
„acest partid doreşte să aducă comunismul", întrucât acest cuvânt se găsea vorbeşte atât despre starea actuală a poporului evreu cât şi despre
cea viitoare zicând: „O parte din Israel a căzut într-o împietrire care v.:
în largheţe în limbajul de lemn ceauşist, aducându-ne aminte de sinistra ţinea până va intra numărul deplin al Neamurilor. Şi atunci tot Israelu
frază „pentru propăşirea patriei spre cele mai înalte culmi de progres şi
civilizaţie", era să o uit şi nu am decât 36 de anişori! Românaşilor, dacă va fi mântuit. Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei când ie
politica dusă de slugarnicii comunismului dejist, ceauşist, capitalismul de voi şterge păcatele”.
tip Ion lliescu şi Adrian Năstase v-a scârbit si v-a decimat optimismul şi Intparcerea favorii la Israel însă nu este condiţionată de intrarea
bunăstarea voastră, mai aveţi o şansă, o foarte mare şansă şi unde lor sub legământul creştin de acum. Dacă ar fi condiţionată n-am vedea
altundeva o puteţi găsi dacă nu la Dumnezeu? statul Israel pe harta lumii. Prin profetul Ieremia (cap. 31:31-34) Domnul
Să ne găsim deci timp şi pentru: promite că va face cu ei un nou legământ. Sub acest legământ nou,
- A ne ruga lui Dumnezeu să ridice oameni precum losif (fiul lui lacov pecetluit cu sângele lui Cristos, după ce se va completa Biserica, adică
şi al Rahelei) şi să-i pună în locuri în care să aibă autoritate în naţiunea după ce va intra numărul deplin dintre neamuri, împietrirea lor va fi
noastră. Ştim din Biblie că losif a fost un om pregătit de Dumnezeu să îndepărtată, primindu-L pe Isus Cristos ca Mesia, Domnul spune acest
menţină în viaţă o naţiune întreagă, în timp de foamete. El a fost omul lui lucru prin profetul Zaharia (12:10): „Atunci voi turna peste casa lui David
Dumnezeu şi a avut strategia lui Dumnezeu în vremea în care a trăit. şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune, şi
Există oameni în naţiunea noastră pe care Dumnezeu îi va ajuta să îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns”. Acesta este
ne conducă pe drumul pe care trebuie să mergem.
legământul sub care atât evreii cât şi neamurile îşi vor putea câştiga
Am părăsit calea comunismului, iar drumul din faţa noastră nu este
clar. Avem nevoie ca oameni ai lui Dumnezeu să fie puşi în autoritate. viaţa pe pământ. Isaia 49:6; loel 2:32.
în contextul actual al ameninţării şi hărţuirii Israelului de către
Trebuie să ne rugăm pentru a vedea bărbaţi evlavioşi şi femei evlavioase
răspunzând chemării lui Dumnezeu, de a intra în slujbe guvernamentale vrăjmaşi, având în vedere această perspectivă luminoasă, Dumnezeu
şi în viaţa politică a naţiunii pentru ca aceştia să poată direcţiona, sau mai îi îndeamnă pe creştini să dea acestui popor un mesaj de încurajare,
bine zis să poată ajuta la direcţionarea României în timpul acestor ani astfel: „Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu”, zice Dumnezeul vostru.
critici. „Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că timpul lui de suferinţă s-a sfârşit,
Avem nevoie de oameni ca losif în medicină, în educaţie, în afaceri şi şi neiegiuirea lui este iertată, căci a primit din mâna Domnului de două
comunicaţii etc. Radu Adrian BARNA, Hunedoara ori cât toate păcatele lui". Isaia 40:1,2.
(va urma) Despre întoarcerea favorii la Israel, despre conflictele actuale şi
perspectivele de viitor, vă oferim GRATUIT broşura Procesul de pace
ANTICARIATUL „FLOAREA SOARELUI" israeliano-arab şi profeţia biblică” , cu dovezi istorice şi biblice. Scrieţi
Ja: Studenţii Bibliei, C.P. 849, O.P. 12, 400522 Cluj-Napoca._______
VĂ OFERĂ 10 CĂRŢI BUNE DE CITIT
Este iarnă, omul se strânge pe lângă casa lui şi-l prinde un dor de
citit, să cunoască alte lumi, să guste din plăcerea lecturii. Banii sunt Cercul militar din Deva în casă nouă
puţini, iar noi vă oferim câteva cărţi bune, de la anticariat, ieftine. Nu în săptămâna Crăciunului când cu toţii ne imaginam Peştera şi
trebuie să faceţi drum până la librărie; noi vi le trimitem acasă cu Leagănul din Vifleem, când ne pregăteam să ne închinăm Fiului lisus
poşta şi plătim noi costurile poştale. Profitaţi! am fost invitaţi la o manifestare cultural-artisncă intitulată metaforic
1. Rădăcinile sunt amare, ediţie 1959, Zaharia Stancu, preţ „Seară de colinde", dedicată inaugurării sediului Cercului Militar din Deva.
20.000 lei; După cuvântul de deschidere semnat de colonelul Stelică Sava,
2. Omul invizibil, ediţie 1959, I.G. Wells, preţ 10.000 lei;
comandantul garnizoanei Deva, protopopul Alexandru Hotăran şi preotul
3. Şalt la antipozi, ediţie 1960, E.E. Kisch, preţ 20.000 lei
4. In lanul de secară, ediţie 1960, J.D. Salinger, preţ 10.000 lei; Lucian Popa, secondaţi de corul Bisericii ortodoxe „Sf. Vasile" din oraşul
5. Grota urşilor, ediţie 1963, A. Massepain, preţ 10.000 lei; reşedinţă de judeţ, au făcut o slujbă de sfinţire.
6. Sub arşiţa verii, ediţie 1958, Letiţia Papu, preţ 10.000 lei Corul bisericesc dirijat de EmiLa Bocin a interpretat colinde
7. Marea călătorie, ediţia 1964, J.Semprun, preţ 10.000 lei străm oşeşti. Nici grupul vocal „Izvoraşul” al Clubului Copiilor din
8. Ultimul batalion, ediţie 1960,1. Ludo, preţ 25.000 lei Hunedoara dirijat de Tiberiu Zselnyanu nu s-a lăsat mai prejos, ei
9. Colţ alb, ediţie 1961, J. London, preţ 15.000 lei aducând în faţa auditorului colinde culese din zona M-ţilor Poiana Ruscă.
10. Maşina timpului, ediţie 1962, H.G. Wells, preţ 20.000 lei Nu a lipsit cuvântul prof. Dumitru Susan, ca de altfel momentul înmânării
diplomei de Excelenţă colonelului în rezervă Dănilă M oldovan - şeful
OAMENI APROAPE DE ... OAMENI Cercului Militar, aceasta din partea Direcţiei Judeţene pentru Cultură,
Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional. A vorbit celor prezenţi şi primarul
Cu toţii am sărbătorit trecerea într-un nou an - 2004. O sărbătoare Muntean, recitând şi versuri, iar deputatul Firczack nu a uitat să omagieze
legată de înnoirea anului dar şi a omului. Am poposit în prima zi a lui 2004 în discursul său pe eroii Revoluţiei din 1989.
în câteva din secţiile spitalului Dr. Alexandru Simionescu din Hunedoara. Colonelul Stelică Sava pe lângă ţinuta-i atletică, demnă de invidiat
Am stat de vorbă cu bolnavi, cu cadre medicale, cu medici - adevăraţi
oameni, mereu aproape de oameni, de semeni. şi profesionalism pentru care este apreciat s-a dovedit şi un deosebit
Am consemnat astfel că la cumpăna dintre ani, la acest spital nu s-au cântăreţ de muzică populară şi interpret de colinde.
înregistrat evenimente deosebite, care să necesite intervenţii de urgenţă. Prezenţa soliştilor Valerica lanoş Marian, Lidia Bene, Mariana
Primul popas l-am făcut la unitatea de primire a urgenţelor. Medicul şef Anghel, Mariana Deac şi lonuţ Fulea au întregit reuşita acţiunii despre
M. Munteanu - după ce ne-a oferit un ceai cald ne-a declarat în exclusivitate: care colonelul P etru Toader, comandantul Brigăzii UM Alba luilia a
„In noaptea de anul nou am avut doar trei internări şi şase consultaţii. In spus: „A fost ceva deosebit' o atmosferă sărbătorească, colegială.
prima zi a lui 2004 au venit la urgenţă 66 pacienţi, majoritatea cardiaci şi Mă bucur că şi la Deva este un Cerc Militar care poate oferi un
suspecţi de pneumonie. în noul an dorim să ne aflăm mereu alături de cadru de recreere, de destindere, de petrecere în mod util şi plăcut a
pacienţii care ne trec pragul. Prin ei ni se trage dragostea pentru activitatea timpului liber şi nu numai. Felicit organizatorii!”
de medic, pe care ne-o considerăm de altfel o datorie". loan VLAD
La secţia Obstetrică-ginecologie am stat de vorbă cu medicul primar
Gheorghe Lazăr, care ne-a întâmpinat cu ospitalitatea ce-l caracterizează
spunându-ne: „La cumpăna dintre ani nu s-a înregistrat nici o naştere. în
prima zi a noului an au văzut lumina vieţii patru copii, unul dintre aceştia
fiind Tudor Ştefan Dăscăliţa, primul copil al tinerei familii hunedorene Vasile
şi Mihaela Dăscăliţa.
Ca medic păşesc în noul an cu speranţă, cu visuri spre mai bine. Aici în
secţie ne uneşte frumuseţea sufletelor, a faptelor de muncă în firescul de zi
cu zi”.
Nimic deosebit în secţia de ortopedie. Medicii primari Mircea Mihu şi
loan Platon au gândit într-un glas: „Munca în secţie ne-a marcat formarea
personalităţii, obligându-ne să dăm ofrandă timpului curgător, măsura
pregătirii noastre profesionale”.
...Ne-am despărţit de oamenii în halat alb de la Spitalul municipal
Hunedoara cu gândul că aici temeinicia şi rigoarea muncii sunt atribute pe
care aceştia le respectă în frecventele prezenţe din agenda grijii faţă de om.
loan VLAD
LCÂUuZANLOASTIţĂ - ÎN