Page 5 - Calauza_2004_719
P. 5

pg(S5 Sd5g g ^s uş&S&Q G &l™  Săptămânal independent aflat în slujba tuturor oamenilor IP cB tg < ^3 '  J
             POŞTA SOCIALĂ                                 65 DE ANI DE LA  UCIDEREA
         Pentru bărbaţii născuţi în iulie 1948, vârsta standard de pensidnare   LUI CORNELIU ZELEA GODREANIJ
       este 64  de ani şi  6 luni  (ei  o împlinesc în  ianuarie  2013).  în situaţia în
       care au acumulat stagiul complet de cotizare (care este de 34 de ani) şi   IULIU  MANIU  MARTOR ÎN  PROCESUL CODREANU
       pot dovedi că au fost încadraţi timp de 30 sau 31  de ani în grupa a ll-a,   -  urmare din pag.  1 -
       vârsta  standard de  pensionare  le poate fi  redusă -  la cerere - cu 7 ani   s-a aflat şi IULIU MANIU, preşedinte, la vremea aceea, al PARTIDULUI
       (deci, li se poate deschide dreptul la pensie pentru  limita de vârstă din   NAŢIONAL ŢĂRĂNESC. Cu probitatea morală şi demnitatea  care l-au
       ianuarie  2006).  Ei  au  dreptul  ia  pensie  anticipată  (dacă au  realizat  un   caracterizat totdeauna,  marele  om  politic  n-a considerat nici o clipă că
       stagiu  de  cotizare  de  minim  44  de  ani)  sau  pensie  anticipată  parţială   apariţia sa în procesul intentat conducătorului Mişcării legionare l-ar putea
       (când stagiul de cotizare acumulat este de minim 34 de ani şi maxim 43   compromite, cu toate că sistemul ideologic pe care îl  promova, ca iider
       de ani şi  11  luni) cu începere din ianuarie 2008.  al  ţărăniştilor,  se  afla  la  un  pol  opus.  Aşezând  deasupra  tuturor
                                                           consideraţiilor mărunte -  adevărul,  chiar dacă  el  era  rostit în favoarea
        CORESPONDENTĂ DIN ISRAEL                        ~|  unui adversar urât,  al  puterii,  luliu  Maniu  nu  s-a sfiit să-l  pronunţe,  riscând
       ]   ŞALOM, ŞOLOM... TODARABA                     j  agravarea şi mai profundă a divorţului său de politica regelui Caro! al ll-lea.
                                                              Acum  în  zilele  acestea  de  februarie,  când  numele lui  luliu  Maniu
       ■               -  urmare din pag.  1 -          I  este rostit oficial pentru prima dată în România, în legătură cu împlinirea
       •   Israelul este un stat democratic. Aşa a vrut el să se nască: Demo-  I   a 40 de ani de la moartea sa, petrecută în beciurile închisorii din Sighetul
       |  cratic. Dacă analizezi din punct de vedere religios acest aspect poţi  |  Marmaţiei,  tipărirea  depoziţiei  sale  din  proceSul  Codreanu,  (în  fapt  o
       I  spune că Israelul s-a născut ca stat democratic acum 5764 de ani.  ,  preţioasă  contribuţie  istorică  la  dezbaterea  fenomenului  legionar),  are
       I  Exagerez? Depinde cum citim Vechiul Testament. Cei care au mai  I   meritul de  a  ilumina  nu  doar scena necunoscută a moravurilor politice
       |  fost aici m-au avertizat că nimic din ceea ce se întâmplă aici nu se  |  din  România  interbelică,  dar  şi  intransigenţa  morală,  mai  presus  de
       ,  aseamănă cu ceea ce trăim noi acasă, în România, sau în Europa.  ■  jocurile politice marelui patriot ardelean, autorul Unirii de la 1  Decembrie
       <  Şi totuşi, zi după zi, am început să descopăr că, vorba Ecleziastului:  I   1918, căruia românii din Transilvania i-au făcut dreptate cu mult înaintea
       |  „Nimic  nou  sub  soare",  sau  mai  pe  scurt,  Israelul  este  USA  în  |  permisiunii oficiale, aşezându-i fotografia între icoanele din perete, alături
       I  miniatură, plasată în Orientul  Mijlociu.     .  de Maica Domnului şi Isus.
       I   Poveştile încep aici  cu:  „Ce  să fac  eu  ca  profesoară  de  limba  I   O eventuală încercare de reabilitare a lui Corneliu Zelea Codreanu
       I  rusă în Moldova, cu un salariu de 30 de dolari pe lună?" Fetele ei au  I   are,  în  depoziţia  lui luliu  Maniu,  rostită  în  luna  mai  a  anului  1938,  un
                                                           m odel  de  realism   şi  o b ie ctivita te   p o litică ,  greu  de  aflat  printre
       l  nevoie de casă, de maşină, de bunăstare. Povestea aceasta este a  .
                                                           contemporanii de-atunci şi... de-acum.
       I  Sofiei. Vine în  Israel pentru a treia oară.  Cunoaşte lumea din  Kfar  I
                                                            __________________________ (va urma)_________________________
       I  Saba şi  Oda  Şaron de parcă s-ar fi  născut aici,  cunoaşte şi  limba  I
        ebraică (vorbit nu scris!). Munceşte la „nicaion" (curăţenie) între 12-  .  ' FEMEIE, M E N I R E T A   ESTE SA NAŞTI  '
       I  14 ore pe zi cu 30 de şekeli/ora. Sâmbăta, sabat fiind, de regulă nu  I
       I  are  solicitări  dar,  totuşi  mai  pică  2-4  ore.  O  viză  pentru  o  lună  a  I   DAR ŞI SA  VINDECI/
        costat-o la Chişinău 4000 de dolari. Acum munceşte ca nebuna, la    -  urmare din pag.  1 -
       I  negru fiind, oricând o poate prinde „m iştaraua"- poliţia şi să o trimită  I   Ulterior m-am pom enit în spitalul m unicipal din  Petroşani.
       I  acasă. Aşa că la muncă, nu este timp de relaxare. Poate între două  I   Volens-nolens, am făcut cunoştinţă. Spitalul de urgenţă este o
        nicaioane să-ţi mai cadă privirea pe o casă frumoasă sau pe o tufă   unitate sanitară solidă, principală pentru Valea Jiului. Este condusă
       I  mare de trandafir japonez înflorit.  Dacă ai  avut nebunia să vii  aici  I   de o femeie -  doctor F aib is S id o n ia  -  director general, şi, zic eu,
       I  fără  viză  de  şedere  la  m uncă  în  Israel,  trebuie  să  ai  neapărat  I   fostul  purtător  al  halatului  imaculat,  nu  e  condus  rău,  deoarece
       .  predispoziţie pentru o muncă asiduă şi să uiţi că eşti om... Banii se   colectivul de medici, asistente m edicale şi  infirmiere în genere îşi
       I  fac rapid la NICAION  dar, ca la  Pro Tv: „Dăruieşti şi câştigi" adică  I   fac datoria „la nivel".
       I  vei cumpăra cu 300 de dolari un program de curăţenie. Şi nu uita: ai  I   Mai  îndeaproape,  însă,  am  avut  ocazia  să  le  cunosc  pe
        neapărat nevoie de un telefon mobil... Cu un program bun zilnic faci   purtătoarele halatelor esculapiene din secţia Recuperare,  condusă
       I  aceeaşi treabă de la o casă la alta:  şters praf,  spălat duşumeaua,  I   de  m edicul  Preda  L u cia n ,  de  altfel  unicul  bărbat  din  unitatea
       |  baia  şi  W C-ul,  curăţat  bucătăria,  covoarele,  m obila,-jaluzelele,  I   p o m e n ită .  D om nul  P reda  este  un  s p e c ia lis t  bun,  s u fle tis t
        geamurile,  un fel de curăţenie generală din  România, făcută în  Is-   com pasional  ce   ştie  să  aline  durerea.  (Cuvântul  adesea  e  o
       I  rael  în  4 ;8  ore  într-o  casă,  o  dată  pe  săptăm ână...  Sofia  are  I   panaceel). Dumnealui i-a m odelat pe toţi coechipierii săi. (Mai bine
       |  antrenament şi probabil o „uşoară" hernie de disc pe care o ignoră...  I   zis -  coechipierele,  pentru că toate-s de gen feminin).
        deocamdată.                                            Ca pacient şi fost cadru medical -  acu pensionat - ,  m-a marcat
       I   Femeile venite la negru vorbesc puţin, cifrat şi mai ales nu stau  I   adânc  m onoliticul  şi  profesionism ul  acestei  echipe  hipocratice,
       |  aici în ruptul capului mai mult de două la un loc. Cu cât timpul trece  |   foarte receptive în timp de zi sau de noapte la solicitările suferinzilor
        şi  scapă  de  poliţie  cu  atât  se  strâng  banii.  De  la  Sofia  am  auzit   internaţi.  N-am  avut  prilejul  să  punctez  nici  indiferenţă  (care  se
       I  poveşti  adevărate  cu  muncitori  români  şi  cu  moldovence...  care  |  mai observă pe ici pe colo în mediile medicale), nici trufie, nici alte
       |  muncesc  ca  nebunele.  Bărbaţii  români  iubesc  şi  profită.  Stau  la  |   „vicii" -  cu atât mai mult refuzul.  Principalul subiect al atenţiei aici
        „negru”  în  Israel  pentru  că  iubesc  pe  Nataşele,  Svetlanele  sau   este  bolnavul,  fără  deosebire  de  sex,  stare  socială  etc.  (Iniţial
       |  Elenele  din  Basarabia  şi  pentru  nimic  în  lume  nu  mai  vor  să  se  |   credeam că mi se acordă atenţie deosebită doar mie, fostului medic
       i  întoarcă în România unde sunt „divorţaţi” , nu au copii sau nu au fost  i   radiolog,  notat în fişa de observaţie!  Dar îndată m-am convins că
       1  niciodată căsătoriţi!  Ele, distinsele doamne,  muncesc,  adună bani  1   presupunerea  m ea  este  eronată).  în  acest  colectiv,  nu  prea
       |  şi trăiesc un mariaj special cu Ionul din România, cu acel Ion tandru  |  numeros,  absolut toate fem eile  par a fi  „alese  pe  sprânceană" -
       |  şi mai ales iubăreţ. Şi Nataşa adună banii... Când fo n d u l prieteniei"  i   sufletiste, deontologice, încă din faşă predestinate pentru medicină,
                                                            vindecare.
       1  sare de 10.000 de dolari, Ion pune frumos mâna pe „parai" şi urmează  1
                                                               Tocm ai de aceea, când am insistat pe lângă doctorul Preda să
       |  conştiincios traseul Ben Gurion -  Otopeni la...  Maria lui.   |
       |   Poveşti de viaţă,  poveşti în care „Nataşa",  din femeia iubită şi  i   le numească pe „cele mai”, domnia sa cu greu a făcut-o, în meditaţie
       '  bogată ce  era,  ajunge  săracă  şi  abandonată...  şi  cum  nu  are  nici  *  numindu-ie doar pe asistentele Lenuţa Rădescu şi Mariana Ionică.
       |  actele îri regulă, doamna este mare...  Ei,  dar oamenii sunt solidari  |  B ineînţeles,  am   cu n o scut  şi-n  a lte  secţii  oam eni  de  un
                                                            profesionalism înalt, cu yocaţia de vindecători, cum ar fi doamnele
       I şi nu se moare din această poveste...  E drept şi inconştienţa unora  i
                                                            doctoriţe  de  la  radiologie  Romescu  Alexandrina,  Preda  Ileana,
       Jja incalificabilă!   (va urma)                 j
                                                            precum şi unele tehniciene; la secţia de fizioterapie -  la fel, femei
                                                            cu inima mare şi mâini dibace; la laboratorul clinic, la urgenţă etc.
               OAMENII SUNT OAMENI!                         Toate mi-au rămas în inimă -  ca nişte persoane devotate la locul
          RUGĂCIUNE PENTRU DOMNUL REOACTOR ŞEF AL DRAGULUI Şl  .   de muncă, loc de mare răspundere, onorabil dar şi greu, nerăsplătit.
                                                                                (Va urma)
          DREPTULUI ZIAR „CĂLĂUZA NOASTRĂ”, D|_ BÂRGĂU VALERIU
         Doamne Isuse Cristoase Dumnezeul nostru, cel care ne iartă pe noi   fiu  TRECUT  14  ANI!
       păcătoşii robi ai tăi de relele pe care le facem unii altora şi de ale noastre
       păcate.                                                              -  urmare din pag.  1 -
         Ne  rugăm  Doamne ţine-l în viaţă printre noi  pe iubitul  nostru ce se   a tuturor celor ce trudiţi pentru apariţia iubitului ziar „Călăuza noastră"
       află  la  conducerea  celui  mai  drept  ziar  din  ţara  noastră,  Dl.  Bârgău   de  14 ani.
       Valeriu care a fost bolnav şi lipsa sa s-a văzut şi simţit de noi toţi cei ce   La ceas aniversar -1   Februarie,  daţi-m i voie să vă felicit şi  să
       suferim în ţara noastră.
                                                           vă m ulţum esc tuturor pentru ceea ce facteţi  pentru  noi,  să vă  urez
         Ne  rugăm  către  tine  Doamne,  dă-i  sănătate  acestui  mare  om  de
                                                           m ultă  sănătate,- fericire  şi  tot  binele  din  lum e  iar  pentru  ziar,  la
       omenie în care ne păstrăm speranţa că ne va putea ajuta să scăpăm de
       sărăcia ce s-a abătut asupra noastră.  Păstrează-I Doamne între noi, că   aniversarea sa „La mulţi ani”,  „C ălăuza noastră” !
                                                              La m ulţi ani tuturor care fcontribuiţi la apariţia ei.
       puţini oameni  mai  avem  care  să  se îngrijească de acest  popor,  lasă-l
       Doamno printre noi şi dă-i deplină sănătate şi putere de muncă, Aminl  Cu deosebită stim ă şi  respect,  al dvs.
                                         Vasile SCRIPCARU
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10