Page 2 - Calauza_2005_779
P. 2
P a # . 2 Călăuza/ nr. 779
Chiar dacă e supărător.
O GARA NECORESPUNZĂTOARE PENTRU 0 REŞEDINŢĂ DE JUDEŢ Biciul minţii! Transparenţa umblă nudă Prim ului m inistru al
României
i pag, 1
- urmare din pag, 1 - — s-a ajuns la desfiinţarea regionalei CFR. . Astfel, în Domnului Preşedinte al României Şi nor flămânzi de adevăr. Strânge piuliţa, strânge,
ajuns la desfiinţarea regionalei CFR
O sală de aşteptate insalubră, cu igrasie urcată data de 23 apriiie 1973 existenţa regionalei a luat Toată lumea ştie, Şefii râd, poporul plânge.
aproape 2 metri pe tavan, un hol mic cu două sfârşit punând .oamenii pe drumuri. Că v-a căzut părul Fostului preşedinte al României Ţara intră-n Europa,
geamuri m inuscule declarate ghişee pentru In timpul regionalei s-a construit clădirea pentru Şi aveţi chelie. Mă înfurii când apare, La bătrâni le plânge popa.
procurarea biletelor de călătorie. La ieşirea spre Regulatorui do circulaţie de lângă gară iar proiectul Asta-i adevărul. Ocupat peste măsură,
oraş, lângă clădirea gării o gheretă din scânduri pentru noua gară a rămas în sertare. • . Omul mic, cu gura mare Petru NICULESCU,
nerindeluite în care se vindeau băuturi alcoolice şi După plecarea tov. Moga la Cluj Napoca un ait Bărbierul să vă tundă, Şi cu iz de vechitură. Vulcan
un grătar pentru mici din care ieşea un fum gros prin secretar, un mare gospodar sufletist, a pornit
care urca anevoie spre streaşină clădirii, Grupuri !a construcţia pieţei agro-aiimenîare a oraşului, i
de călători care soseau sau piecau, cu câte un ţoi începută în aprilie şi terminată la 23 august din acel MAXIMĂ MORALĂ PENTRU CREDINCIOŞI Şl NE,..
de rachiu de prune sau secărică şi doi mici pe o an. Prtmui secretar Radu Bălan, venea zilnic pe - urmare din pag. 1 - cămaşa!” (că poţi să rămâi in pielea goală şi cu
bucată de pâine, sub cerul liber, consumau în grabă şantier ca să urmărească mersul lucrărilor. Pentru atenuarea acestor maladii capul spart); verset 30: „Oricui îţi cere, da-i şi I
spre a-şi continua drumul. Pentru construirea noului local al Gării, dăunătoare, doctorul evanghelist Luca, încă celui ce-ţi ia cu sila ale taie, nu i le cere înapoi!”
Autorităţile locale nu au găsit de cuviinţă să Regionala Timişoara nu avea fonduri dar nici voinţă, acum 2 000 de ani, recomanda tuturor care îl (că s-ar putea să-ţi dea una peste ochi); verset
acorde un spaţiu pentru funcţionarea regionalei, încât autorităţile locale au făcut un efort deosebit ascultau: cap. 6, versetele 27-33 din noul testa 31: „Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi
abia găsind două corpuri de clădiri: unul pe strada (primăria şi comerţul) iar de la Timişoara s-a reuşit ment: verset 27 „ Dar eu vă spun vouă care voi la fel!” (e bună!); verset 32: Dacă iubiţi pe cei
fostă Lenin, actualmente luliu Maniu şi a doua la obţinerea fondului RKA (adică ce! rezervat reparaţiei mă ascultaţi: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? (nici
1 km distanţă, pe strada Horea, la care CFR-ul a capitale). Şi astfel s-a reuşit pornirea lucrărilor. La şi ceior ce vă urăsc!” (că poate renunţă ia una) şi păcătoşii (de noi) iubesc pe cei ce-i iubesc
mai zidit un etaj şi tot necorespunzător a fost localul. început, cu demolarea vechii clădiri pe care am vrăjmăşie); Verset 28 : „Binecuvântaţi pe cei ce pe ei (e ceva normal), fără pretenţii favorabile
Atmosfera dintre tov. prim-secretar loachim pus-o pe hârtia fotografică pe care o anexez, precum vă blastămă şi rugaţi-vă pentru cei ce se poartă sau recompense; verset 33; „Dacă faceţi bine
Moga şi Directorul general al regionalei ing. Nicolae şi după terminarea lucrărilor ia noua construcţie pe urât cu voi” (nu-i bârfiţi şi nu-i întărâtaţi că se vor celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi
Stan, a plecat pe o pantă neagră încă de la început care la fel o pun alături de cea veche. Nu cred că ar face mai răi); verset 29: „Dacă te bate cineva răufăcătorii fac aşa. (faceţi bine şi la cei ce vă
şi pe parcursul anilor s-a agravat aşa de tare încât fi râu ca şi tinerii de astăzi să cunoască trecutul. peste falcă, mulţum eşte-i dar nu sfidător, fac rău pentru a-i mustra conştiinţa şi a-i tem Y
intoarce-i-o şi pe cealalta; (asta-i prea de tot dar pera).
CRONICA AMĂRĂŞTEANULUI principalul motiv pentru care ţara este guvernată scapi probabil cu una de milă); „Dacă-ţi ia cineva P.S. Ce este în paranteză, este de la mine
împotriva intereselor şi nevoilor. Se vehiculează de haina cu sila (tâlhăreşte), nu-l opri să-ţi ia şi citire, nu de la Luca. __________
în ” democraţia originală” 15 ani sloganul „egalităţi de şanse pentru toţi
cetăţenii”. Toate funcţiile de conducere in stat sunt RO 07RNCB3000000004820001 deschis la BCR
săracii sunt discriminaţi ocupate numai de bogaţi - deci şanse de 100%, „ÎNTINDE O MÂNĂ DE BINE Deva, cu destinaţia: ajutorarea de Paşti a
- urmare din pag. 1 - nici un sărac nu are acces la funcţii de decizie în CELUI MAI SĂRAC CA TIN E” persoanelor defavorizate, aflate în dificultate. De
însă nici sărăciţii tranziţiei (cam 16 miloane - stat, deci şanse 0%. Aşa da şanse egale - curat asemenea, la magazinele mari din mun. Deva vor fi
Filiala de Cruce Roşie a Jud. Hunedoara a
mai jos o să încerc o numărătoare a săracilor) nu murdar! M-aş fi bucurat dacă domnul Marko Bela lansat, începând din 18 martie o campanie de depuse cutii pentru colectă de produse donate de
au reprezentanţi în funcţii de decizie la nici un nivel, s-ar fi referit (pe lângă discriminarea săracilor, care- strângere a fondurilor băneşti, produse alimentare către cumpărători, se organizează colectă de
nici în primării,.nici la prefecturi, nici în parlament, i mult mai evidentă). Am promis că voi face o şi dulciuri, materiale igienico-sanitare, obiecte de fonduri stradale, realizate cu voluntari ai Crucii Roşii
nici în guvern. îmi cer scuze dacă-n aceste posturi estimare a numărului sărăciţilor tranziţiei. Domnul îm brăcăm inte şi încălţăm inte etc. destinate şi, la fel de bine primite sunt şi donaţiile persoanelor
s-ar afla măcar un sărac (pensionar cu pensie sub Adrian Năstase şi-a încheiat întâlnirea de la TV 1
3 milioane, ţăran cu 1 ha şi 2-3 copii, şomer sau (din 8 decembrie 2004 ora 22-24) cu domnul persoanelor defavorizate aflate în dificultate. fizice şi juridice constând în produse alimentare,
culegător de „căpşuni rătăcit prin Europa) fără ca Băsescu, afirmând că PSD a redus sărăcia şi acum Campania se desfăşoară pe perioada Postului obiecte de îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării sau
eu să fi aflat. în formele incipiente în care au apărut în ţară mai sunt 4 milioane de săraci. Minciună (ca Paştelui, până în 20 aprilie, şi ea urmăreşte să aducă materiale igienico-sanitare.
democraţiile (cu multe secole în urmă) săracii nici mai tot ce i-a ieşit din gură). o rază de lumină în sufletul unor oameni ce trăiesc Distribuirea acestor ajutoare către categoriile
măcar n-aveau drept la vot. Pentru dreptul de a Din 6 milioane de pensionari, cel puţin 4 milioane la halda de gunoi a oraşului, a persoanelor în vârstă, vizate se va face începând cu data de 25 aprilie.
alege sau a fi ales, trebuia să deţii avere nu glumă. sunt săraci. Din 6 milioane de ţărani, cel puţin 4 singure, bolnave şi neajutorate, aflate în spital sau Deci, în spiritul inimii larg deschise mai ales în
Deci bogaţii candidau şi tot bogaţii îi votau pe milioane sunt săraci (cu 2 copii în medie pe familie). la domiciliu, minori aflaţi în detenţie sau copiii străzii. preajma sărbătorilor, să nu-i uităm pe cei în nevoi!
candidaţi. C a să vedeţi ce avansată este Se fac 6 milioane. Din 1,5 milioane de ţigani, cel Cei ce doresc să ajute demersul Crucii Roşii - Filiala Ei aşteaptă darurile noastre.
„democraţia originală”, ce mare binefacere a adus ouţin 1,4 milioane sunt săraci. Dintr-un milion de Hunedoara, pot folosi contul: Mariana PÂNDARU
amărăşteanului: el are „dreptul să voteze bogaţii'. şomeri, toţi sunt săraci (cu doi copii de familie). Se
Las la o parte că 99% s-au îmbogăţit pe seama fac 24 milioane. Toţi cei 2 milioane care au fugit să PARLAMENTUL STRĂZII 1000 de salariaţi ai Companiei Naţionale a Huilei j
sărăcirii amărăşteanului. Deci după ce acest 93% iucreze (cei mai mulţi la negru şi pentru un sfert din vor fi disponibilizaţi începând de luna viitoare;
din bogaţi au jefuit economia socialistă taşa cum a ce-ar plăti patronul muncitorului autohton) sunt - urmare din pag. 1 - □ într-o perioadă grea pentru minerit, când se
fost ea, dar proprietatea întregului popor s=’a tuturor săraci, cu copiii lor se fac 3 milioane. în total 16,4 □ Se cunoaşte numele directorului adjunct al urmăreşte reducerea subvenţiei de la stat,
amărăştenilor) prin devalizări de b a r; am milioane de săraci, cărora li se aruncă firimituri (şi Direcţiei de Sănătate Publică. Este vorba de medicul disponibilizarea de personal sau închiderea unor
buzunarul săracului prin Caritas şi f'ate e -ui mai promisiuni mincinoase) în preajma alegerilor, pentru A N A C H IŞ Ş E R B A N - membru al P.D. Noi o mine, Ing. POMPILIU CRAI a fost numit director la
deştept F.N.I., privatizări pe preţ mic si soagâ mare a-i prosti şi a le fura voturile. Pentru a elimina această felicităm, dar pacienţii o regretă pe buna M IN VEST Deva;
etc., acum ne dau dreptul să-i votăm Ms cl-ţi vne discriminare a săracilor din viaţa politică, solicit pe profesionistă; Victor Bucaleţ, fost director la ICSH , fără
să plângi de-atâta mărinimie. Şi asta oe— -j câ se toii săracii să adere la Partidul Săracilor din România, L î La Primăria Hunedoara există o linie telefonică teamă de „electrocutare" s-a aşezat liniştit în fotoliul
listele de candidaţi ale partidelor - pe o c _ - « g-ti-ie numai astfel vor avea reprezentanţi în toate funcţiile gratuită. La numărul de telefon 080000334 cetăţenii de director general al Termocentralei Mintia, în locul
- nu poţi ajunge până nu milcstives: za" a l de decizie din stat (gândiţi-vă numai la numărul pot obţine informaţii ce ţin de administraţia locală; lui Victor Vaida, care, se va retrage pe postul de
câteva miliarde, miliarde pe care '.— a~z â :;- voturilor ce vi le veţi pune în propria traistă - şi nu în Valea Jiului, devine o Vale a Plângerii. Peste director tehnic.
săracul nu le are. Astfel că .fără v ca rc :e :c .-" fra sta domnilor Mischie sau Năstase). Numai atunci
săracii sunt crunt discriminaţi: r>u a - rap-saV .ar veţ seaca de „dreptul de-ai vota pe cei bogaţi”.
in posturile de decizie ia mei ur n <e i : s r = - Deşîeacîâ-îe române! O DIVERSIUNE MAI MARE DECÂT TRIANONUL
urmare din pag. 1 - Lumea era sătulă de război şi această idee
Fotbal Divizia B3
-■c. -r s . -u s surjf să c.-,-<3â viaţă. că© ar S treixist să se
| JIUL PETROŞANI-GAZ METAN MEDIAŞ: 1-0 “tca-aă a z ra re de lucrur re care de
eii-vrasere a r r a s E -rc ce j r at ccn S c «
I JIUL si-a adjudecat cele trei puncte C -re '-•;-ar-e.î scunc să ‘acă c -c o s —cotizare
I Frig, foarte mg. oar ş' .-«-soare aounoe'nft e _ ” Vsrxvs'Ba oc'iui_. joc-1* oevne rva- a rr,- j
■ această întâlnire. Tot terenta oe r x a, Siasc-nuai, casceţ- «c--ţeazâ egaarea şi gazoe* majorarea” . I Ma.--e rxrter =_ rec-jc să accscse sSuaşa de
|din Luncă, a fost acope'4 de un’strat de zăpadă. Fe acest fond. lupa în teren cevine şî mai acerbă | romana c ~ t^ucac-asic s- b-e.-g ssc. *ar: > *r&. T "313%: de Pace -de te Tvancm a fost
S-a făcut efort mare pentru a se îndepărta zăpada , fiind şi situaţii când porţile suni apărate cu întreg Ameninţarea şi-a făcut etectL. JfcleCttra sem-a: = 4 iunie 1920 de -către Trruiescii şi ton
Işi a se trasa terenul. Din această cauză partida a efectivul, de aceea mingea nu îşi găseşte ţinta. | iugoslavă a semnat tratatul cu gra-ţa pe care şi Canţacuzno.
[început cu întârziere. Totuşi am notat o fază electrizantă în min. 40, la i astăzi o are cu noi, in mintea românilor au rămas nişte semne
1 Până la urmă cei doi antrenori Gigi Mulţescu şi poarta gazdelor, când numai intervenţia salutară I Revenind la tratatul cu Ungaria, delegaţia
| loan Ovidiu Sabău, au trimis în teren două echipe a portarului Hotoboc a făcut ca scorul sa nu devină | americană se angrenează in fiecare ocazie: de întrebare; s-au făcut tot felul oe speculaţi în
legătură cu motivele care l-au determinat pe W
I dornice de a învinge capriciile vremii dar şi de a se egal în urma unui şut „bombă” expediat de Sepi. problema Bucovinei la Tratatul cu Austria,
I autodepăşi pentru a obţine cele trei puncte. Partida Până la sfârşitul timpului regulamentar de joc au | problema Basarabiei, a Dobrogei, a Transilvaniei Wilson, preşedintele Statelor Unite, dar şi al
[debutează în forţă, ambele echipe fac multă risipă mai fost ocazii de a se înscrie în ambele porţi dar | - într-o luptă împotriva intereselor României, Conferinţei de Pace de la Paris, să fie atât de
de energie, mai mult pentru a-şi ţine echilibrul. apărările celor două combatante bine puse la ■ demnă de o cauză mai bună, şi aceasta tot din hotărât să împământenească în România cele
I Fazele de gol se succed cu mare repeziciune la punct, a făcut ca scorul să rămână cel stabilit în | acelaşi motiv. câteva sute de mii de evrei care fugiseră din
jam bele porţi. Apărările am belor echipe se minutul 6 al primei reprize. . în plus, încearcă să propună o altă graniţă, Rusia sovietică, din Ucraina antisemită, din sudul
I străduiesc să închidă orice culoar spre poartă de în această partidă ambele echipe au avut I diferită de cea actuală, prin care se dădeau Poloniei (Galiţia). Repet: Ce reprezenta România
| aceea mingea este respinsă când în corner când nevoie de victorie pentru a-şi consolida poziţia în | Ungariei judeţele Arad, Bihor, Sălaj şi Satu Mare. în ochii şi mintea preşedintelui american, şi ce
în haut. Totuşi, cei ce sunt mai incisivi sunt jucătorii clasamant. De remarcat că în urma acestei victorii1 reprezenta România în mintea imigranţilor evrei?
I din Vale care sunt susţinuţi frenetic şi de cei peste echipa Jiul Petroşani îşi păstrează poziţia de lider. | în acelaşi timp, la Paris se discută chiar Sunt întrebări la care nu se va răspunde probabil
|3 000 de suporteri. Atacă în trombă poarta Jiul Petroşani: Antrenor Gigi Mulţescu - i posibilitatea trimiterii unui corp expediţionar pentru niciodată.
I „găzarilor” şi în ur-ma evidentului presing apărarea Hotoboc, Pereny, Irina, Moga, Ciocoi, Fritea, I a izgoni armatele române din Budapesta.
| echipei oaspete res-pinge în corner un şut expediat Drida, Mihart, Bădoiu, lorga, Dulcea, (Apetrei). | familii fără speranţă, cumpără case, apartamente,
.de Drida, înscrie un gol de toată frumuseţea G az Metan Mediaş: Antrenor-loan Ovidiu PICĂTURA DE VENIN garsoniere, servicii la Hunedoara. Cu jumătate de
lfăcându-1 pe portarul Roşea să scoată mingea din Sabău - Roşea, Sepi, Buzean Borş, Oltean, Pisoiu, |
| propria poartă şi tabela de marcaj arăta în minutul Stoica, Muscă, Petelean, Voicilă, Boaru, (Zaharia), i ŞI LINGURIŢA DE MIERE preţ! Asta spune ceva, nu ?! După ce patruzeci de
ani Hunedoara a fost un fel de Eldorado al României,
J6, scorul de 1:0 pentru Jiul. Vasile B E L D IE ' Fluxul şi refluxul ca
---------------------------------------------------------------------------------------------1 mai ales al Olteniei şi Moldovei de Mijloc, a devenit
CERE MAI MULT DE LA VIAŢĂ afecţiuni respiratorii cronice. Campania se va semne ale sărăciei o... Guyană Franceză.
Să ne închipuim ce poate ajunge Orăştia dacă
desfăşura până la 1 aprilie 2005 şi se aşteaptă ca
Campania pentru controlul astmului şi a bronşitei - urmare din pag. 1 - un primar are ideia de a apropia gara de oraş! Deva,
numărul celor depistaţi să crească îngrijorător. fudulită şi sulemenită, ar redeveni la statutul de târg.
cronice, ce a fost lansată pe 21 februarie 2005, a Pentru mai multe informaţii vă invităm să sunaţi Sărăcia de paişpe ani de fanariotism economic
stârnit un interes deosebit în rândul populaţiei, în şi politic, a provocat refluxul: devenii, mai ales tinerele Deja Simeria i-a luat o parte din populaţia... bună.
la: Dr. Irina Strâmbu, Societatea Română de
numai 3 săptămâni fiind diagnosticaţi - la centrele Pneumologie, tel. 021/ 335 69 10. M.P. GEOPARCUL DINOZAURILOR El este de fapt un parc natural cu statut special
de diagnostic din toată ţara, 2000 de pacienţi cu ce are ca obiectiv protecţia patrimoniului natural şi
Zilele trecute, la Casa de cultură din Deva a cultural din Ţara Haţegului, valorificarea resurselor
JZLu. in.tra.-t m EA£art.itcxmC O ftc ia C avut loc lansarea oficială a Geoparcului Dinozaurilor locale în spiritul unei dezvoltări durabile pe toate
din Ţara Haţegului. Este un proiect la care se planurile. Cu alte cuvinte, geoparcul se va implica
u 1 Hotărârea nr. 142 privind aprobarea Contractului pentru acordarea de servicii sociale, lucrează de câţiva ani şi el are în vedere în rezolvarea problemelor locale - de mediu,
'
'
obiectivelor salariale trimestriale, pe anul 2005 încheiat de serviciile publice de asistenţă socială promovarea în primul rând a unei strategii de economice şi sociale, devenind un adevărat motor
pentru agenţii economici monitorizaţi potrivit cu furnizorii de servicii sociale: M.O. nr. 176/01.03. dezvoltare regional-comunitară în spiritul politicilor de dezvoltare durabilă a Ţării Haţegului.
prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 2005. Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, Ţara Haţegului Ideea Geoparcului Dinozaurilor in această zonă .
nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico- G Ordinul nr. 112/120 al ministrului agriculturii, va fi inclusă în circuitul naţional şi internaţional de a prins contur datorită unei colaborări I
financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar: pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului sănătăţii valori cultural-ştiinţifice. în aceeaşi măsură, interdiscuplinare lansată şi coordonată de
MO nr. 196/08.03.2005 privind aprobarea metodelor comunitare şi a activităţile Geoparcului vor asigura conservarea Universitatea din Bucureşti în parteneriat cu
u Ordinul nr. 71 al ministrului muncii, solidarităţii metodelor standard de referinţă pentru analiza capitalului natural, refacerea valorilor culturale şi autorităţile locale, cu organizaţii şi instituţii naţionale
sociale şi familiei privind aprobarea modelului băuturilor spirtoase: M.O. nr. 167/25.02.2005 nu în ultimul rând, bunăstarea locuitorilor acestui şi internaţionale. P.M.
ţinut.
Ovid Densuşianu, fiul lui Aron Densuşianu, s-a
ŞCOALA GENERALĂ„OlAD impus în cultura română ca savant filolog şi lingvist, arcul obtuz. In partea mediană, construcţia este învăţământului, şcoala haţegană s-a despărţit în
In anul 1980, prin decizia Ministerului
susţinută de stâlpi puternici, masivi, grupaţi în ritm
DENSUŞIANU” HA ŢEG competent şi pasionat folclorist, critic şi istoric literar adiţional, care dezvoltă în partea superioară un doua: Şcoala Generală Nr. 1, respectiv Şcoala
de rară sensibilitate, poet de orientare modernă,
- urmare din pag. 1 - îndrumător literar cu vederi novatoare şi distins capitel. Deschiderile oferite de acest spaţiu au fost Generală nr. 2 Haţeg. Istoric vorbind, a fost o
După cum se consem nează în „Istoria profesor universitar. Printre lucrările lui cele mai închise în formă de arcadă sau în linie dreaptă. ruptură, dar sufletul şcolii româneşti a supravieţuit.
Pană în anul 2000, ambele şcoli au păstrat acest
învăţământului românesc în date”, prima şcoală în importante se numără „Istoria limbii române”, „Graiul Exteriorul corespunde cu interiorul, prezentând spirit viu sub o haină numeiotată, impersonală.
limba română a luat fiinţă în Haţeg încă "din anul din Ţara Haţegului, „Flori alese din cântecele ferestre geminate şi o faţadă bogată în elemente Atunci au captat, pe lângă renume, şi nume vii.
1640. Afluxul mare de copii spre şcoală a determinat populare”. în semn de cinstire, şcoala noastră poartă decorative geom etrice sau fioral-vegetale Şcoala-fiică se numeşte „Aron Densuşianu”, iar
mărirea spaţiului de şcolarizare, iar după anui 1810 numele: Şcoala Generală „Ovid Densuşianu” împrumutate din romanic sau gotic. şcoala-mamă, şcoala noastră, poartă numele fiului
şcoala s-a numit „Şcoala Naţională Română”. Aici Haţeg. Renaşterea este şi ea prezentă, prin tratarea lui Aron: „Ovid Densuşianu”
şi-au început studiile doi mari cărturari din vestita Clădirea însăşi este o imagine vie a secolelor rustică a parterului şi casetarea mai atentă şi mai Tot acest spaţiu restrâns de istorie, cultură, în
fa-viie Densuşianu, Aron şi fratele său Nicolae, fiii trecute de la întemeierea ei. Planul construcţiei bogată a nivelului superior. Acoperişul în şarpantă, văţătură şi joacă, in care vieţuiesc acum mai multe
erectului Bizanţiu Pop din localitatea Densuş. prezintă trei pavilioane aşezate în formă de U în construit din lemn masiv de esenţă tare, era pe generaţii, este dedicat unui singur scop: educarea
Acestora. în semn de preţuire şi legătură cu locurile juru! unei curţi interioare bine dimensionate, vremuri „vârfuit” cu şindrilă, iar cornişa este bogat cât mai multor oameni care să ştie, să vadă, să se
nacae profesorii de la Blaj le-au schimbat numele structurate pe două nivele. Plafonul simplu, orizontal, ornată cu motive decorai geometrice, grupate în joace, să ajute şi să crească la rândul lor pe cei ce
ae «armie in Densuşianu. este înlocuit în unele săli cu o boltă susţinută de console pe trei registre. vor veni, în spiritul celor care au strălucit înaintea lor.
S (AAAZĂ^VVU CufLcUt L40/ ţ&lAjlyCls t7GUUuW~CNV~