Page 1 - Calauza_2005_787
P. 1
Săptăm ânal independent a fla t în slujba tuturor oam enilor
NICI O VESTE DE D R EPTU L LA REPLICA încă în viaţă.
Gura târgului LA DUMNEZEU Cine eşti dumneata Mihai Plopeanu de Ţi-a fost teamă de ce va urma? Să-ţi
vii în ziarul „Călăuza noastră” cu atât de fie teamă şi acum afirmând nechibzuitele
în ultim a vreme, veştile rele s-au grave acuzaţii la adresa fostului Sfânt acuzaţii la adresa lui.
„TRĂIŢI IN succedat cu repeziciune, nelăsându-ne Părinte Papa loan Paul al ll-lea? După ce Cine eşti dumneata, te mai întrebăm o
ŢARA PE CARE parcă, nici să respirăm... recunoşti că a fost cel mai iubit Papă şi dată şi poate de mai multe ori de ai avut
La ştiri, indiferent de postul de televi
acces la arhivele secrete ale Vaticanului,
unul dintre cei mai înţelepţi oameni ai lumii,
M M 0 MERITAŢI”! ziune care le transmite, nu vedem decât vii cu astfel de acuzaţii la adresa Papei, unde nimeni în afară de Dumnezeu nu are
nenorociri, durere, dezastre naturale: de
acest drept.
Cu respect,
câteva săptămâni inundaţiile au lovit de-abia acum când el se află în braţele lui Un grup de credincioşi
Simona Hodoş, fosta România cu o furie şi o violenţă fără Dumnezeu. De ce nu te-ai trezit mai - continuare în pag. a 2-a -
purtătoare de cuvânt de la devreme, atunci când acest Papă sfânt era
Ministerul condus de doamna Sulfina Barbu, a precedent, sute de case distruse, mii de
avut mare dreptate atunci când i-a admonestat oameni rămaşi fără un acoperiş deasupra „Or. Petru Groza, un mare român, un
capului; aceasta este drama pe care
pe cei prezenţi la o anume întâlnire. Păcat că
şi-a dat demisia! Probabil a făcut-o pentru a-şi semeni de-ai noştri români, o trăiesc de-o predestinat pentru istoria naţională!"
salva şefa de la o demisie de onoare. Lumea vreme încoace. Liliana M. D ialog polem ic cu scriitorul Gligor HAŞA
vede şi se mulţumeşte şi cu atât. Greu e de - continuare in pag. a 2-a - Valeriu Bârgău: - Domnule Gligor Haşa, începeţi să devenip o mărturie polemică a
trăit! Zilele trecute am citit cartea lui I. Pârva istoriei noastre contemporane, deşi suntep autor de romane istorice, prin pozipa tranşantă,
despre Horea, Cloşca şi Crişan şi am descoperit DESPRE TERORISM prin lecturi selective temeinice, prin duşmănii asumate. Care este părerea Dvs în legătură
că trădarea şi prinderea lui Horea şi Cloşca s-a cu dr. Petru Groza ?
pus la cale într-o zi de 25 decembrie când e (Comentariu pentru serial) Gligor Haşa - Dintre scriitorii hunedoreni, puţini veritabili, e drept sunt singurul care,
Naşterea Domnului, într-o cârciumă din Za rând. MOTTO: „NU MAI EXISTA PACE, NU MAI EXISTA
Parcă acum cincisprezece ani, s-a pus la cale RĂZBOI, CI DOAR TERORISM” public, îmi asum bunele şi relele (persoanele de faţă se exclud). Am trăit aici în anii
şi a şi fost săvârşită omorârea unui alt Drept să spun, pe mine m-a captivat şi comunismului şi nu pe o „boabă de piper”.
conducător al Românilor! M-a îngrozit mi-a compensat minusurile fireşti pe care - continuare în pag. a 5-a -
reconstituirea'in detaliu a trădării şi mlşeliei prin poate majoritatea le avem referitor la
care a fost prins Horea şi căpitanul lui Cloşca. terorism, prin lecturarea unei cărţi de studii Din Israel, Şatomî MADONA HO SE MAI 1HJELE6E CU
Autorul, un om scrupulos, descrie cu lux de
amănunte cu câtă teamă au parcurs ofiţerii juridice, „Repere juridice şi istorice” - autor Nu ştiu dacă după impresia pe care corn El
imperiali drumul împreună cu căpitanii Dumitru Virgil Diaconu - editura ALL BECK mi-au făcut-o cărţile cu ceva timp în urmă Madonna şi soţul ei, regizorul Guy
-2004.
Răscoalei. Ochii le erau atenţi la toate dimprejur, „Alchimistul” sau „La râul Picolio am şezut Ritchie, nu-şi mai înţeleg proprii copii, care
fiind aproape siguri că moţii vor ataca convoiul Victor CRiŞOVAN şi am plâns” de Paolo Coehlo sau mai vorbesc între ei în limba franceză. Bunicul
pentru a-i salva pe cei care vor fi traşi pe roată - continuare în pag. a 2-a - recent „Dumnezeul lucrurilor mărunte” de lui Ritchie a dezvăluit că Rocco şi Lourdes
pentru că au vrut binele românilor moţi. Dar n-a Arundhaly Roy sau cartea pe care o citesc învaţă la Liceul Francez din vestul Londrei.
fost să se întâmple. Trădătorii erau chiar din ÎN N U M Ă R U L acum „Hristos lumina lumii” de E.G. Whithe, Lourdes vorbeşte deja fluent franceza, iar
satul Horii, ba a fost la trădare şi un nepot de-al Rocco se descurcă şi el foarte bine.
Căpitanului... V IIT O R : mă duc cu gândul la un minut de viaţă trăită Copiii vorbesc între ei acasă în france
Aşa că Simona Hodoş a avut în felul ei MEDIAŞ, O CETATE într-un ioc anume. Un minut de viaţă trăit
dreptate... plenar, trăit total sau trăit pur şi simplu. ză, iar părinţii lor nu înţeleg nimic, pentru
că nici unul dintre ei nu ştie franceza.
Nu sunt un ceauşist, aşa cum vor crede MEDIEVALĂ! Adriana L
unii. Pe vremea lui Ceauşescu, n-am putut să - continuare în pag. a 3-a - "Rocco învaţă franceza într-un ritm
fiu ziarist pe motive politice, deci mi s-ar părea foarte rapid. Acasă, cu Lourdes, vorbeşte
absurd să laud o epocă în care reprezentanţii ei DRAGOSTEA TREBUIE DOVEDITĂ Deci, dragostea şi iubirea presupune o numai în franceză. Este foarte amuzant.
nu m-au lăsat să fac ceea ce îmi plăcea mai Dragostea şi iubirea sunt cuvinte sfinte jertfire pentru aproapele său, fără a aştepta Nici Guy, nici Madonna nu ştiu o boabă
mult Dar, de la o nedreptate care ţi se face ţie la Şi ele aparţin Creatorului. Din dragoste şi o plată. Când se urmăreşte o plată de la din această limbă, aşa că nu înţeleg nimic”,
un moment dat, nu poţi pomi un război fără a-i iubire faţă de creaţiile Sale, Dumnezeu aproapele tău, binele pe care îl faci nu mai a spus John Ritchie. Daniela BULLAS
anticipa urmările. şi-a dăruit pe unicul său fiu, Domnul Isus este dragoste şi iubire ci interes material.
Şi atunci, unde n-a avut dreptate Simona Hristos, să fie jertfit, pentru răscumpărarea loan BUNEA SÂ M NE UITAM SALVATORII!
Hodoş? sufletelor oamenilor, din robia păcatelor. - continuare în pag. a 2-a -
Cred, că n-a avut dreptate când s-a pierdut în ziua de 20 aprilie 2005, ora 13,
cu firea. Lipsa de experienţă- Cu românii trebuie pentru personalul de etnie rromă, cei 23 de m-am deplasat la Simeria, spre a-l conduce
să fii răbdător. în Adevărul de vineri, e o / PARLAMENTUL STRĂZII M angajatori participanţi oferind mai mult de pe ultimul său drum pe cel care mi-a fost
caricatură trăznet: în balta imensă ce a cuprins 80 de locuri de muncă. Bursa a fost coleg de muncă şi prieten, fostul şef de
Banatul, o ţărancă urmăreşte o vacă aflată până □ Ec. MARIANA BĂCILĂ adresată celor peste 1300 de persoane de tură de mişcare din gara Simeria, regretatul
la piept (şi ea) în apă, spunând (duce în mâini (în foto) în calitatea sa de di etnie rromă înregistrate la AJOFM Morariu loan (zis şi Ţaca-Paca) poreclă
şiştarul pentru muls şi o băncuţă) „O să mulg rector executiv interimar la venită şi acceptată după felul său aprig şi
vaca, nu-i mai aştept p’ăia cu pompele...” Umorul A.J.O.F.M. Hunedoara-Deva Hunedoara. insistent în executarea serviciului de
e bun de pus pe rană: vaca e cu tot cu uger în □ Am fost prezenţi şi noi la prima
apă - de unde s-o poţi mulge? şi-a ţinut ultima conferinţă de conferinţă de presă a Organizaţiei Judeţene mişcare, unde nu se poate greşi decât o
Ce vină are Simona Hodoş dacă miniştrii şi presă, în zilele următoare Hunedoara a Partidului Conservator. singură dată. G.BÂGU
primul ministru nu ştie că la Bucureşti (în ţara rămânând să fie instalat în Preşedintele acesteia, dl Petru Mărginean, - continuare în pag. a 2-a -
lor) se fac pompe uriaşe care pot sorbi lacul această funcţie un nou director, tema s-a dovedit optim ist, prezentându-ne
Balaton, dară-mi-te o baltă de la inundaţii! abordată fiind bursa locurilor de muncă mesajul politic al noului partid şi anume DEVA CONTRA CELORLALTE
Eventual, acum aflând că a scăpat „Aversa” „Afirmă-te române!” loan VLAD ORAŞE
o vor pune pe lista vinderii pe un dolar găurit. PICĂTURA DE VENIN - continuare în pag. a 2-a -
Economia şi industria naţională trebuie distruse! ŞI LINGURIŢA DE MIERE - urmare din nr. 785 -
Şi atunci nu trebuie să avem ţara pe care o Dintre toate monumentele
merităm? De ce să avem noi pompe, când putem BĂTRÂNUL de mândrie ale judeţului nostru,
lua din Ungaria ? Prefectul de Hunedoara a Douăcariiîn... Şl PENSIA Castei între castele, cel al
călcat pe bec. Cred că din naivitate. A declarat gura Devei... Coborâse dintr-un sat, aşa cum o făcea C o rv in ilo r merită a fi conservat
că nu ştiu care străini ar fi interesaţi să cumpere Cu mulţi ani în urmă, în fiecare lună pe data de 15. Pleca de mai modern, repus amplu în
cărbune din Valea Jiului. Săracu’ tocmai acum pe când se potcoveau acasă bucuros că o să-şi încaseze modesta traseele turistice internaţionale
când toată lumea se strofoacă să închidă minele puricii la picioare... au fost pensie de mai puţin de 2 milioane de lei şi şi valorificat rentabil. După atâtea distrugeri
din Vale! De ce să scoatem cărbune, când proiectate şi înălţate două îşi va cumpăra cele câteva produse de care prin incendii, jafuri, proprietari mai mult sau
putem cumpăra de la alţii? Să păstrăm rezervele clădiri babilonice: inspec nu se putea lipsi. De la 2 litri de ulei, a mai puţin trecători, el a rămas intact ca un
subpământului pentru viitorii investitori străini, toratul şcolar cu Casa scăzut la 1 litru, iar la zahăr tot aşa. Trebuia veritabil FORT de apărare, indiferent că se
aşa cum am făcut cu aurul... mândresc cu el şi ungurii regelui Matia (cf.
Şi câte şi mai câte nu ştiţi Dumneavoastră, Corpului Didactic şi Liceul de muzică, clădiri să umple toate găurile, pentru a nu se latinei noastre), sau cu atât mai mult.
cititorii... concepute peste puterile unei ţări pornită împrumuta, fiindcă nici nu prea avea Eugen EVU
Valeriu BÂRGĂU pe seculară tranziţie. Gligor HAŞA de la cine. Miron ŢIC
- continuare în pag. a 2-a - - continuare în pag. a 2-a - - continuare în pag. a 2-a -