Page 1 - Calauza_2005_796
P. 1
Săptămânal independent aflat în slujba tuturor oamenilor
LA MUNCĂ, NU LA ALEGERI! MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE 2 1
Gura târgului Ca simplu român o afirm cu tărie că P opulaţia a început să fie tot mai
perspectiva alegerilor parlamentare antici îngrijorată. La alegerile din 2004, sătui de
pate mi se pare aiuristică. Nu vreau să îndelungatele minduni ale politicienilor au TREBUIE
T i 1 NEA CAISĂ Şl dau dreptate nici unui partid pe această dorit şt realizat crearea unor posibilităţi de SĂ ŞTII
chesiune dar uşurinţa pe care o arată
schimbare a clasei politice cu speranţa
I * j[ MBuiwacaE „intelighenţia” noastră politică în declaraţii, revenirii la moralitate. Prin votul din 2004, DESPRE
mi se pare de-a dreptul jignitoare. Adică populaţia a scos la suprafaţă doar două
premierul Tăriceanu afirma iniţial că există partide în care s-a pus încrederea. Ambele EXAMENUL
în generat am evitat să alte treburi mai importante decât anticipate
scriu despre actualul le, iar după o întâlnire cu teribilul nostru forţe pofibce (Alianţa DA şi PSD) au cutreierat PSIHOLOGIC...
preşedsnte ai: României. preşedinte, doar două zile mai apoi, e dis ţara pe bâtei populaţiei, solicitând sau cerşind Tu, cel care citeşti
L-am simpatizat pentru francheţea tu*, pus să arunce opt sute de miliarde pe noi să fie votaţi, făcând tot felul de promisiuni. acum acest a rtico l, t ţ
pentru că va fi „un preşetfnte m ptcaf . alegeri. Dan V ictor TRUFAŞ, student Prontesfortele făcute se puteau realiza cu o mâine, sau în altă zi, ai
deşi n-am crezut o iotă (fir salutul Iii „Să - continuare în pag. a 2-a - singură concfiţie - să fie respectate legile. Din putea fi un candidat ia examenul psihologic
trăiţi bine!* N-am crezut In primi rând 1990 până în prezent, la noi, nu a fost pentru o şcolarizare, pentru o angajare sau
pentru faptei că, ştiam, nu are ca ne n cu respectată nici un fel de lege. Prin vot, pentru un examen periodic.
care să lucreze, stăruitori n sunt slabi, şi ÎN ACEST NUMĂR populaţia a ales „nominal* un preşedinte, care
i-a ales dintre „elite*, din snobism B ru x e lle s - La U niunea să fie garantul şi arbitrul care să vegheze, să - continuare în pag. a 2-a -
(crezând că dacă eşti înconjurat de „ehte\ Europeană. Reprezentanţa intervină şi să sancţioneze pe cei care sunt
incet-încet ajungi şi tu in rândul lor) şi încă judeţului Hunedoara certaţi cu legea. Populaţia a suportat cheltuieli CRISTIAN SI NINETA
(intr-un motiv preexistent: una e să faci enorme, cu menţinerea instituţiei „preziden ROPAN, doi tineri...
opoziţie cu haidăi buni de gură şi alta e ţiale* dar aceasta nu s-a achitat de obligaţiile
când ajungi la guvernare cu aceeaşi LINGURIŢA DE MIERE SI ce le avea faţă de populaţie. Din 1990, în ţară
oameni. E greu. Cât a fost în opoziţie, PICĂTURA DE VENIN s-au săvârşit tot felul de jafuri, tâlhării şi alte Tânărul inginer C ristian Ropan şi soţia
oamenii valoroşi nu s-au prea înghesuit infracţiuni, care au rămas nepedepsite. sa Nineta sunt doi tineri ca mulţi alţii din
pe eşchierul lor, iar acum, abia reuşesc CELE BUM SA Guvernanţii noştri spuneau că: „în toate ţările Valea Jiului dar totuşi ei au frum oase
să le umple gura multora dintre haidăii SE-ADUME lumii” se întâmplă astfel de fenomene căutând trăsături de caracter. Amândoi sunt animat1
ţ care i-au fost alături. N-ai cum să te lipseşti
liniştirea populaţiei. Acest lucru este adevărat de o incornensurabilă ambiţie de ă lupta
De data asta inversăm
de ei aşa dintr-o dată! Nici dacă te dar nu în proporţia la scară naţională şi mai de a se autodepăşi, ca tineri într-o zonă c t
cheamă Băsescu şi ai fost marinar... genericul rubricii noastre. mult, nu rămân nepedepsite, aşa cum se problem e şi în tr-o socie ta te nouă
Nenorocirea care s-a abătut asupra In ţara asta bătută de întâmplă ia noi. loan BUNEA, O iăştie capitalistă. Vastte BELDIE
ţării în primăvara şi vara asta, a venit ca o soartă sau de Dumnezeu -co n tin u a re in pag. a 2 -a - - continuare in pag. a 3-a -
lovitură cumplită, nemaiîntâlnită şi pentru se mat întâmplă să vezi şi
dl Băsescu. Băncos, băşcălios, dl îu cnn bune. O vizită re-
censă. oe s r Deocztelor Dţ Isfkţm locuim
Băsescu a cam luat-o în chefce cu ocazia vânătoarea este mai m uti decât un sp ort
acestui £otop de ape. în Banat (fin câae (in Deva, unde cărora ts e s e CP~~-J s-a PĂZţJT-VĂ D O M N ILO R in spart ta xa t tei sport finanţat, in sport
îm i amintesc, nu s-a prea mp&ca t Ir născut o fabncâ de eorfecai-TExate ca c ttu d l nu m n a i prin « un că şi pricepere d
Moldova, a stat cam mOt în eaeaaSvâ. fe r a p e Fa rr r A r car= u r s ă . cu saa- V Â N Ă TO R I, V IN E şi prin « fin ire . VănUtr— nn este o artă, o
probabl citeşti , i-au zis; JEsetersâ rc decent 25C de ire ra rtrs c rrz s c n . tn e r SAGEATA... artă a fireşt i p a a n in i, a d s a p in e * şi a
de Dumnevoasteâ naratei şi irteie T a rte , ^ e: S o rin ş> V a i Sabo GBgor HAŞA in cerul cuwrtieAor, zb o n i tetelor prinde e rud^eL Vânătoa rea presupune sârg şi
găinile umflate, porci şi cei 20 de oan e n — can to n a re ât pag a 2-a - contor. V ânători ştiu ptxreşti ş i r r in ţ t in
morţi!* Şi <M Băsescu ş»-a aplecat -recrea adevărate. E ştiu că vânătoarea a fost in P ^u a ^e n tv b o K e a
dreaptă, luând act. Spre regretul pragul isto rie i un m od de a tră i. Acum - continuare în pag. a 2-a -
admtratorikx sincer ai său Eu 1 Trţeec DORESŢI BOGĂŢIE?
că n-are experienţă iar ^B fla to ri ar-spus ASUMA-ŢI RISCAU OGARUL CENUŞIU
de la început câ-i sunt h c flip t - mai / PARLAMENTUL /,/
folosesc cuvânti autentic jeA şS" p e tru AŞ v ia t oameni bogaţi fericiţi? Eu unul A trecut ceva vreme de la „Serbările
că ei s-auauloirtiMaC aşa spre necnstea nu... Credeţi că cei cu averi de mCoane ' CITITORILOR NOŞTRI Cetăţii*, prilej cu care s-a dat în folosinţă
te rm e n ii* autentici- O ia r ? jLxratere de de euro dorm lin iştiţi în fiecare noapte? Teiecabina C etăţii. Acum, după ce euforia
pe vremea regflor, dacă erau umârite, Iarăşi vă spun că nu! Din ceea ce se vede Vechea noastră citito are, doam na i-a cuprins pe zeci şi sute de tineri, în a
avea să vadă (fl Băsescu. că pâră şi regi şi se aude în mass-media, reiese că toţi LUPULESCU ELISABETA face o plimbare cu acest „Ogar cenuşiu”,
au coborât atâtor de popor ia necaz, că au frica zilei de m âine. Ori îi „calcă'1 HORTENZIA, din Ruşi, nr. primarul M ircia Muntean este aplaudat
până şi reţp au foat căile u i oopi in braţe, Parchetul, ori li calcă hoţii. 2, îşi aniversează ziua de pentru ingenioasa iniţiativă. M iron ŢIC
câte o nană mai arţăgoasă pe după umeri, Radu A drian BARNA naştere în data de 25 iulie - continuare în pag. a 2-a -
pentru a-i îmbuna nenorocirea Dar. atacat - continuare în pag. a 2 -a - a.c. Redacţia şi Parlamentul
dur de presă că nu iese „în popor*, cititorilor ziarului „Călăuza M ai s u n t doar câteva exem plare la
preşedntete a ieşft la „apă dulce* şi l-a noastră" îi doresc cu aceas-1 ch io şcu ri din revista
pus necurate/ săn dea unu copi care se OPIXL4 MEA tă ocazie - multă fericire, bucurie, sănătate
hlizea la el, (fin tandreţe de marinar, o şi să rămână acelaşi suflet tânăr şi plin de
caisă. Cu asta, d o m n itii Băsescu poate optimism! loan VLAD
să-i rămână porecla de „Nea caisăT BRICIUL- Nu u ita ţi să le p ro cu ra ţi!
Criticat pentru gestul necugetat, dl BUMERANG - continuare în pag. a 2-a -
Băsescu s-a imptecat şi mai m ult a mers Opera Emines
în gura lupului, în satul acela cin Vrancea, ciană, cea politică CORESPONDENŢĂ DIN ISRAEL
cel mai rău lovit. Neşţfindu-i prea bine pe (vol.X, ed. Perpessi- RAMALA VĂZUTĂ CU OCHIUL LIBER
moldoveni, (probabil nici n-a catadixit dus) relevă genialitatea poetului nu doar în - urm are d in nr. 795 -
să-i cunoască pe motiv că prea erau cu literatură d şi în publicistică. O uriaşă ardere O altă biserică este construită şi are Plecăm m ai departe şi urcăm la
lliescul), cu atât mai mult pe moldovence, transpare din scrierile sale câtă vreme a editat protejată în interiorul ei casa în care a Nazaret. Orpş israelian, frumos construit.
Nea Caisă a ieşit cam şifonat, nanele au ziarul TIMPUL. Polemist strălucit, pamfletar copilărit lisus. Este o biserică de rit catolic Un hotel înălţat de muncitori români pentru
fost gata-gata să-l îmbrâncească! Au mai necruţător, cu o instrumentaţie inegalabilă, în dar şi aici este o icoană donată de cineva anul 2000, a ajuns acum puşcărie.
fost şi miasmele alea de animale moarte care imaginaţia, amploarea lexicală expre din România şi este vecină cu o icoană In anul 2000 acest hotel l-a găzduit pe
şi intrate în putrefacţie, mirosurile de la sivă, au fost preţuite de contemporani şi din Spania şi una din Irlanda. De fapt, zidul Sfântul Părinte Papa loan Paul al ll-lea,
morţii ce nu aveau unde fi îngropaţi! Nici Dumnezeu să-l odihnească. Acum, acest
deodorantele suitei Domniei Sale şi ale temute de adversari. Vrăjmăşiile făţişe dar mai interior care încadrează biserica are expuse
ales cele oculte sau piezişe, aveau să-i icoane din aproape toate ţă rile lum ii hotel a ajuns puşcărie. De ce? Simplu:
prefectului de Vrancea, n-au reuşit să
alunge mirosul de putreziciune, sporească devastator suferinţele, să-i creştine. Arafat şi teroriştii lui au început Intifada şi
stârnească pe cei ce erau criticaţi cu
mortăciune pe care a trebuit să le suporte E prima zi de Paşti şi, surprinzător, nu turiştii nu au mai venit aşa că hotelul a
Nea Caisă, pardon, domnul Băsescu! De, vehemenţă: forţa cuvintelor poetului venea din este slujbă aşa cum aş fi crezut. Sunt intrat în faliment şi a fost cumpărat de către
fiinţa superior-morală, dar şi din impregnarea
aşa-i când eşti preşedinte implicat, dar vizitatori, nu foarte mulţi, dar sunt oameni stat. Dar, e totuşi un caz „fericit”. Altele
nu cunoşti prea bine firea poporului tău! afecliv-metaforică a textelor, fascinantă, de serviciu ai bisericilor însă nu şi un serviciu stau şi acum goale.
Valeriu BÂRGĂU magnetică, plastică. Eugen EVU religios. în biserica de rit catolidam văzut şi Adriana LĂSCĂU, Israel
- continuare in pag. a 2-a - - continuare în pag. a 2-a -
preoţi şi câţiva pelerini călugări... şi atât...