Page 5 - Calauza_2006_840
P. 5
Câlău^co nawjtvâ/ n r. 840_____ _______ _____ Pag--. 5
Urme vizibile de locuire şi astăzi, pe dreapta, - Oneasa, în zona Pădurenilor (soţia lui
SA TE PIER D U TE, L O C A L IT Ă Ţ I D IS P Ă R U TE când treci prislopul dintre Măgura Brănişcăi şi Onea), ai cărei locuitori s-au mutat în satul
Măgura Sârbiului. Dispărută ori cu prilejul Poiana Răchiţelii;
- urmare din nr. 839 - cu nume provenit din antroponimicul Barzu, marelui exod al Bretenilorîn Banat, ori cu prilejui - Plosca, localitate înghiţită de apele lacului
Dintre cele peste şaizeci de aşezări dis m enţionat şi în docum ente din Ţ ara străm utării vetrei în vrem ea „îm păraţilor de acumulare Cinciş-Hunedoara etc.
părute de la momentul atestării, fenomen care Românească; luminaţi”. Am spicuit doar câteva exemple din cele
cunoştea amplitudinea maximă între mijlocul -C iu d a (minune, miracol), atestată în 1437 - Faţa (adică versantul sudic sau estic al peste 70 de aşezări dispărute (dacă le adăugăm
sec. al XlV-lea şi mijlocul sec. al XVI-lea, le vom între Hărău şi Chimindia, numele provenind de unor înălţimi), atestată la 1491 pe teritoriul corn. şi pe cele supuse fenomenului în zilele noastre),
menţiona pe câteva doar, pentru excepţia care la arhaicul românesc „ciudă’Vşi fiind justificată Dobra (într-un spaţiu din care au dispărut vreo lăsăm cititorului interesat să studieze o bogată
întăreşte regula, colorit şi putere de generalizare. credem noi, de miracolul apelor minerale de aici. 10 localităţi); bibliografie aflată la îndemână, la care am apelat
- Barb(u), atestată la 1468 ia nord-vest - Cium ăgeşti (Brad), cu numele provenit - Frunză Verde, localitate contopită cu şi noi: Ştefan Pascu (Voievodul Transilvaniei,
de llia cu nume provenit din antroponimicul mai curând din „ciumă” şi nu cum crede Coriolan Bradul, formulă denume cu care încep cântecele; vol.ll, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1979; Coriolan
unui cneaz local, Barbu; Suciu, din „cimag” (ciomag); - Id e ci, localitate atestată în 1373 la Suciu (Dicţionar istoric al localităţilor din Transil-
- Băleşti, lângă Peştişul Mic, de la numele - Crucea, lângă Cristur, cu nume care vărsarea Streiului în Mureş; vania, vol.l, Bucureşti 1966); Mircea Valea,
Balul, cneaz din Sălaş dintr-o mare familie de atestă o importantă răscruce de drumuri; - Oblu, atestată la 1416 lângă Răchitova; Anghel Nistor (Toponimie hunedoreană, Ed.
fruntaşi români; - Dragoş, între Bretea Mureşană şi Boz, locuitorii ei au migrat în secolul al XVIII-lea în Călăuza, Deva 2002); lorgu Iordan (Toponimia
- Bârzănoaia, atestată la nord de Brănişca, întemeiată de familia Dragoş şi atestată în 1441. Lunca Cernii; românească, Bucureşti, 1963). Gligor HAŞA
D-nei Elena Florea: In I altele, care nu sunt plăcute lui Dumnezeu şi care, la noi,
POŞTA SOCIALĂ Legea nr. 19/2000 cu privire PĂRINTELE PEDEPSEŞTE există, mai mult ca oriunde în lume.
la sistemul public de pensii I COPIII RĂZVRĂTIŢI - Acumularea de avere, peste cele necesare familiei
se prevede că pentru femeile născute în ianuarie, februarie sau martie I sale, constitue un păcat înaintea Domnului.
1953, vârsta standard de pensionare este de 59 de ani şi 4 luni iar I - Reţinerea simbriei cuvenită prin muncă cinstită, este
stagiul complet de cotizare să fie de 28 de ani şi 8 luni. Cu cel mult 5 - urmare din nr. 839 - un mare păcat
ani înainte de a împlini vârsta standard de pensionare femeile I Corectarea vieţii oamenilor trebuie să înceapă de la - P oporul, care îşi c h in u ie şte co pii şi b ă trânii,
conducătorii fiecărui stat, care au datoria să înlăture aşa ţinându-i în lipsuri, supără pe Dumnezeu şi trebuie să se
respective pot trece la pensie anticipată parţială sau pensie anticipată, I
pensie pentru limită de vârstă integrală, fără nici o diminuare, dacă zisele „reglementări” care supără pe Dumnezeu şi să em ită aştepte la pedepse.
stagiul de cotizare realizat este de minim 38 de ani 8 luni. I legi scurte şi clare care să fie în concordanţă cu respectarea -T o a te legile din ţara noastră sunt făcute să contravină,
Dl Marin Anana: Potrivit legislaţiei şi a normelor tehnice în vigoare, I poruncilor Creatorului. La corectarea acestora au obligaţia să încalce reglementările lăsate de Dumnezeu, nesocotind
obturarea, desfiinţarea sau înfundarea coloanelor de aerisire din | săc dorinţa Domnului. Cei care vremelnic sunt la conducerea
să contribuie din plin şi slujitorii Domnului, care aveau datoria
blocurile de locuinţe nu este permisă. Reţineţi şi faptul că montarea să intervină la timp pentru a nu se emite reglementări, care ţării, au obligaţia faţă de Creator să anuleze toate legile
unei centrale termice pe gaz în bucătărie are nevoie, în timpul să supere pe Dumnezeu, cum sunt: carp supără pe Dum nezeu, în urm a cărora se abat
funcţionării de un volum mai mare de aer ventilat. ! - H om osexualitatea, un lucru scârbos în faţa lui pedepse asupra poporului.
Dl Florin Stanca: Dosarul de pensionare trebuie depus cu 3 luni i Dumnezeu. - La emiterea legilor să fie consultat şi un SLUJITOR
înainte de luna în care urmează să se deschidă dreptul la pensie. - Oprirea şi pedepsirea curviei, care dă naştere la copii AL DOMNULUI, care cunoaşte bine CUVINTELE SFINTE
Altfel, pensia va fi acordată din luna în care sunt îndeplinite condiţiile i nelegitimi, care, după rândurile Domnului, scrise în cartea din Scriptură date de Dumnezeu ca rânduieli de viaţă.
pentru a beneficia de pensie anticipată parţial şi va fi achitată cu cel i „Deuteronom” cap.23 verset 2, aceşti copii, nu au voie să Legile trebuie respectate, începând cu aceia care le emit,
puţin o lună întârziere. i intre în adunarea Domnului, nici chiar la al zecelea neam. fără excepţii, altfel atrag pedepse din partea Domnului,
D-na Alexandra Darie: Actul normativ care reglementează drep Deci e grav. pedepse pe care le suportă şi cei nevinovaţi.
turile de moştenire ale soţului supravieţuitor este Legea nr. 319/1944. i - Să se oprească căsătoriile între persoanele de acelaşi - Fără a se schimba sensul de viaţă, după dorinţa
Deci notarul public a eSberat actul de moştenitor, conform acestei legi. i sex care sunt contrare voii lui Dumnezeu, Deuteronom Domnului şi începând cu conducătorii ţării, care sunt
Dl George Pârvu: Pentru rovinietele m arcate 2005/2006 cap.7 verset 3, losua cap.23 verset 12 şi 13, Ezra cap.9 comparaţi cu capul unei familii, pedepsele nu vor înceta
conducătorii auto trebuie să afcă rntotdeaLra la bord, pe lângă rovinietă i verset 2 etc. niciodată, Dumnezeu nu se lasă batjocorit de fiinţe umane
şi factura fiscală ce atestă perioada de valabilitate a acesteia. - Trebuie legi severe şi aplicate, pentru fapte de: furt, răzvrătite, care doresc să persevereze în nelegiuire,
Emil DINULEA minciună, tâlhării, crime, înşelăciune, nedreptate socială şi desfrâu şi după planuri satanice. loan BUNEA
tatăl că se va căsători, cu nimeni alta
MOZART - 250 DE ANI DE LA NAŞTERE decât cu Constanze, sora Aloysiei. UN CAREU PE SĂPTĂMÂNA MINIATURI
Tatăl se îngrozeşte pentru că mama
fetei alese era cunoscută ca fiind o ORIZONTAL: 1) Stare de repaos -
W olfgang Amadeus Mozart, pe într-un turneu prin Europa. Acest persoană destrăbălată, alcoolică şi A nu pleca; 2) A schimba locuinţa - Unul
care Goethe în numea „un miracol turneu va dura trei ani şi jumătate, lipsită de scrupule. Mozart avea şi care nu s-a realizat în viaţă; 3) Una care 1
inexplicabil”, s-a născut în urmă cu tim p în care fa m ilia stră b a te el o viaţă sentimentală agitată, cu nu se deosebeşte cu nimic de altele - 2
250 de ani, a d ică în 1756, la drumurile Europei, în trăsura proprie multe iubiri şi amante, fiind un bărbat Rupt la faţă; 4) Vorba gâştei - Una care 3
Salzburg.Tatăl său, Leopold Mozart şi în s o ţiţi d oar de un se rvito r. care se aprindea repede în jocurile a fost la locul faptei; 5) Contracandidat 4
era la rândul său un compozitor de Turneele continuă iar tatăl Leopold de amor. Dar dorinţa lui înflăcărată - Intră în componenţa unui raft!; 6)Navă
prestigiu al acelor vremuri. Dar fiul este criticat pentru faptul că îşi re ve n e a m ereu la C o n sta n ze adusă în port; 7) Mobilă de sufragerie - 5
şi-a întrecut cu mult tatăl devenind oboseşte copiii cărându-i de la o simţindu-se complet dependent de Zeul soarelui la vechii egipteni - Un 6
unul d intre cele mai m ari genii curte imperială la alta sau cântând ea. Insă această femeie frivolă care şurub terminat!; 8) Primele la alfabet - 7
muzicale ale lumii. A dovedit acest în piaţa publică. Toate acestea îi devenise soţie, a avut o influenţă Contingente (pop); 9) Se prezintă în mai 8
m ulte ipostaze - Pus la gât; 10)
lucru încă din primii ani de viaţă, c o n tin u ă p â n ă în 1777 când nefastă asupra lui, respingându-i Campioni - A face curent, 9
la trei ani căţărându-se pe tabu- W olfgang pleacă de acasă, însoţit m ereu dragostea pe care el i-o VERTICAL: 1) Fiinţă superioară - 10
relul din faţa pianului şi făcând doar de mama sa, într-un turneu. cerea cu aprindere, distrugându-i Obiecte adunate în mod dezordonat; 2)
primele exerciţii pe clapele lui, la A vea 21 de ani! S im te cum pur şi sim plu cariera. El suferea Câini răi - Prăpastie; 3) Se încurcă ing. Nicolae PANTEA
patru ani lua primele lecţii de m u libertatea începe să-i „fiarbă’ în vene uneori profund când soţia sa îl uneori în război - Recipient pentru
zică iar la cinci cânta prim a sa şi în loc să concerteze pe la curţile în şe la , in trâ n d în p e rio a d e de lichide - 6 (la romani); 4) Oameni fără căpătâi; 5) Substanţă minerală folosită
compoziţie proprie. potentaţilor vremii el preferă să se adevărată letargie în care nu mai în industria chimică şi farmaceutică - Are vreme îndelungată; 6) Din loc în
Tatăl micuţului Mozart, având distreze cât mai m ult cu una din putea lucra deloc. în plan artistic, loc - Aglomeraţii urbane; 7) Tras pe jos; 8) Intră în componenţa unei poezii
convingerea că fiul său este un verişoarele sale apoi se îndrăgos indiferenţa soţiei sale a impulsionat - Mobilă între camere; 9) Se înfurie când vede roşu - Piesă de şah; 10)
Armăsar dobrogean - Unul care se manifestă în mod prietenesc.
adevărat geniu doreşte să-l facă teşte până peste cap de Aloysia, o extraordinar imaginaţia creatoare a
imediat cunoscut lumii şi ca urmare fată de 16 ani. Tatăl său rămas la compozitorului. Dezlegarea careului din nr. 839 - „ARTIFICII"
p le a c ă îm p re u n ă cu fiu l, la Salzburg, aude cum fiul său îşi Moartea lui Mozart s-a datorat Orizontal: 1) Record - Sac; 2) Exuberanţă; 3) Dor - Autori; 4) Urât -
Mapă; 5) Sb - Eşec - Gb; 6) Aiurit - Ţar; 7) Troc - Feţe; 8) Masă - A - Mov; 9)
Mîinchen, apoi la curtea imperială pierde timpul şi îi porunceşte imediat unei infecţii streptococice şi a unui On - Reluare; 10) Stresat- It.
de la Viena. Aici, „miracolul ivit la să plece la Paris. Tânărul Mozart se medic nepriceput care în loc să-l
Salzburg” cucereşte pe toată lumea duce, dar nu-i place deloc postul de trateze s-a m ulţum it să-i ia doar • - Să-ţi povestesc cum a fost:
în fru n te cu îm părăteasa M aria o rg a n is t pe c a re -l p rim e şte la sânge. Era în 1791 şi avea 35 • U M O R • U M O R • cu o mână îl ţineam de guler, eu
Tereza, care îl dăruieşte băieţelului V ersailles, aşa că refuză oferta. de ani! Este înm orm ântat într-un | • Un umorist fiind întrebat odată c e a la ltă de p ie p t şi p oc-poc,
o uniformă de gală. Acest lucru îi dă Mama sa, care-l însoţise peste tot cimitir din Viena dar şi astăzi există de ce un rege poate fi încoronat la poc-poc...
cu ra j ta tă lu i să plece, de d ata în aceşti ani aşteptându-l mereu în semne de întrebare dacă Într-ade- I 14 ani, dar nu se poate căsători - Bine, dar cum puteai să-l loveşti
aceasta cu amândoi copii ai săi, cam ere in sa lu b re de hote l, se văr aici sunt cu adevărat rămăşiţele | decât la 16 ani, răspunse: dacă îl ţineai cu amândouă mâinile?
Nanneri în vârstă de zece ani şi îmbolnăveşte şi moare. pământeşti ale lui Mozart. - Fiindcă este mult mai uşor să - Păi nu, că el era cel care mă
W o lfg a n g , de num ai şase ani, Curând tânărul geniu îşi anunţă Maria MARGHITAN I conduci un stat decât o femeie! lovea!
INSTALÂND CONTOARE DE APĂ ÎN APARTAMENTUL
S C. DUMNEAVOASTRĂ ECONOMISIŢI BANI! Hyperboreus Construct SRL Deva
Str. Bejăn, bl. 75, sc. 1, apt. 10
R E C E A IM P E X s . r .l .
✓instalează apometre cu Tiriu - Mureş. Punct de lucru în Deva: a
plata în rate, la preţuri foarte Str. Liliacului, bl. 22, sc. E, ap. 42
avantajoase, în care sunt in
cluse toate piesele, fitingurile, Valoare Avans Nr. rate Dobândă • Mobilier de comandă (pal) Hypei
sigilarea şi manopera 1 buc. apometiu 120 50 2 3% • Amenajări interioare
✓ asigură servicii com 2 buc. apometnj 215 60 5 • Construcţii
plete şi încheie CONTRACTE 3 buc. apometiu 290 70 8 3%
cu Asociaţiile de Proprietari 4 buc. apometru 3% •Tencuieli • %
care doresc citirea lunară, 5 buc. 365 80 8 3%
calculul consumului şi factu apometiu 430 90 8 3% •Glet
rarea acestora; 6 buc. apometiu 490 100 8 3%
✓ execută re verificări FIRMA A OBTINUT LOCUL I PE TARA IN DOMENIU • Zugrăveli
m etrologice prin laborator Informaţii tel.: 0741/503159. • Gips-carton
propriu Relaţii la telefon: 225272, zilnic între orele 8 -18.00 0741/289734 •Instalaţii electrice-sanitare
CU NOI VĂ SCĂPAŢI DE O MULŢIME DE GRIJI!