Page 4 - Calauza_2006_846
P. 4
Pag. 4 Călăuza noastră nr 846
mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care biserci”, aud deodată în
DIN ÎNVĂŢATURILE PĂRINTELUI ARSENIE BOCA
s-a întins ca o noapte d e ' urechea dinlăuntru înfrun
osândă peste bieţii oameni, tarea aceasta:
DESPRE MĂRTURISIREA Şl ISPĂŞIREA PĂCATELOR
în care dorm liniştiţi somnul - Nu te ruga de Mine să
în zilele acestea mai de pe urmă, când Taina lui Dumnezeu, adică din căsătoria de primejdie, de bună le dau pacea, roagă-te de
şi nouă ni se pare „că de acum vremea creştină (şi nu numai). ■ credinţă, precum că aceea oameni să-şi schimbe pur
s-a scurtat” încleştându-i pe oameni şi Aşa se face că: „vai peste vai va fi nu-i păcat. Dar fiind rânduit tările, dacă vor să mai vadă
lucrându-le de zor dărâmarea în întindere şi veste peste veste va fi şi se va căuta să văd şi să ascult mereu pacea* pe pământ. Şi am
şi adâncime. Iar pe de altă parte preoţii vedenie de la prooroc, (dar) lipsind durerile oamenilor - care le înţeles pe urmă mai multe
vremilor noastre n-au mai urmărit (aceasta) preotului cunoştinţa legii şi bătrâ vin de pe urma păcatelor şi lucruri... Adică oamenii să
ca păcat şi ca atare să o măture afară din nului sfatul”, oamenii orbecăiesc în a lipsei de sfat - şi ajungând vie la viaţă curată şi la învă
uneori una cu durerea lor, ţătura dreptmăritoare a Bi
UN CAREU PE SAPTAMANA CONFIDENŢE într-o zi slujind Sfânta Litur sericii lui Hristos; iar când
ghie şi rugându-mă: „Pentru vremea o va cere, să le măr
pacea a toată lumea şi pen turisească cu preţul vieţii,
ORIZONTAL: 1) Una cu dim ensiuni 1 2 3 * 5 6 7 8 9 10 tru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu netemându-se de moarte. v,
exagerate; 2) Lipsit de cultură (fig.) - La botul
calului!; 3) Ascuţit, altfel spus! - Face o 1 sau untură), o lingură de
legătură; 4) Un sortiment de zahăr - Hârtie de 2 REŢETA MOASTI făină, o cană de lapte, sare,
desen; 5) Vechi oraş în Babilon - Pietre, stânci! 3 4 ouă, pătrunjel, piper.
- Intrare în oraş!; 6) Ţel foarte greu de atins - 4 DOVLECEI CU într-r.n vas se prepară P re p a ra re : M azărea
Plini de vigoare; 7) îţi produce o stare de 5 MAIONEZĂ maioneza dintr-un ou, 2 şe căleşte în puţin unt,
emoţie - Scurmă pământul!; 8) Colorate cu 6 linguri apă rece, condi apoi se fierbe la cuptor.
albastru pe hartă - Garnitură la friptură; 9) Necesar: un dovlecel, mente după gust şi un
7 o ceapa, maioneză. Feliile de şuncă se ung cu
Abilitate diplomatică - încălţăminte făcută din pahar de ulei. Se amestecă pastă de roşii iar peste ea
lemn; 10) Relatare foarte detaliată. 8 P re p ara re : Dovlece cu ceapa tocată mărunt şi
VERTICAL: 1) Dată pe degeaba! (pl.); 2) 9 lul se curăţă şi se dă pe cu dovlecelul scurs bine. se pun ouăle pregătite
Performanţă sportivă - Supărare, necaz (pop); 10 răzătoarea mică. Separat, Se aşază pe un platou, se sub form ă de om letă.
3) Aplecat, într-un anume fel - Rezultatul unei Apoi feliile se rulează şi
ornează şi se dă pentru 30
cauze; 4) Crestătură în lemn - Paradis - început min. la rece. se leagă cu aţă. Se face un
de toamnă!; 5) Dese! - De dimensiuni exagerate; 6) Apă stătătoare - Cu faţa RULADĂ CU sos din făină cu lapte^sare
curată - Lipsit de curaj; 8) Sprijinitor la vie - Cai de rasă (fig.); 9) Picior de şi piper şi apoi se toarnă
lemn! - Unul bun de gură!; 10) Organ al puterii de stat. MAZĂRE peste rulade. Se lasă la
N ecesar: 4 felii mari cuptor cât să scadă puţin
Dezlegarea careului din nr. 845 - „FOARTE PE SCURT”
de şuncă fiartă sau sosul apoi se Servesc cu
Orizontal: 1) Abreviaţie; 2) Daună - Dans; 3) Elitre - Şoc; 4) Meni - Viaţă; 5)
jambon sau kaiser, pastă m azărea sub form ă de
Etate - Gram; 6) N - Tăcere - O; 7) Iz - Toca - At; 8) Tanin - Şoma; 9) Ore -
Ovipar; 10) Regim - E -R e. de roşii, mazăre, unt (ulei garnitură. MARJA
K0MS0M0LSK A FOST CONSTRUIT CHIPUL MAMEI PENTRU COPIII CU
CU 1.000.000 DE DEţlNUJI Au trecut atâţia ani de când ai plecat pentru MALFORMAŢII
totdeauna de lângă mine, nu mai eşti alături de
Aflat în cel mai îndepărtat colţ al Rusiei, în taigaua Prin intermediul Centrului Cultural Italian din
siberiana, primul oraş socialist, Komsomolsk, a fost fondat în mine. Sunt singur, trist, sufletul meu plânge, nu I Timişoara. Dl. Eugenio de Poli, Preşedinte al
am cui spune necazurile, tristeţile, bucuriile. Mai i
1932 de 2 tineri comsomolişti, Ivan Sidorenko şi soţia sa, Duşa. acestuia a adus la cunoştinţa opiniei publice
vorbesc cu tine mamă dragă căci poate mă auzi,
Interzis vizitatorilor străini până la prăbuşirea URSS-ului, în demararea unui proiect prin intermediul căruia
1991, Komsomolsk a fost unul din centrele vastului sistem de îmi înţelegi clipele prin care trec. Poate de acolo se vor selecta dosare ale copiilor cu malformaţii
lagăre cunoscut sub numele de Gulag. de sus, din ceruri, veghezi asupra mea să trec congenitale de diferite tipuri pentru a fi operaţi
Din 1933 şi până în 1993, un milion de deţinuţi au trecut peste toate aceste greutăţi şi necazuri. Mi-aduc în Italia cu sprijin financiar din partea sistemului
prin lagărele lui ajutând, chiar cu viaţa la ridicarea oraşului. aminte de sfaturile bune pe care mi le dădeai, sanitar al Regiunii italiene Abruzzo.
O altă forţă de muncă a fost ţărănim ea rusească, jefuită îmi aduc cu drag aminte de chipul tău blând şi I „Persoanele care au în fam ilie astfel de
de pământurile şi averile ei în timpul colectivizării şi împinsă luminos de ochii tăi care adesea plângeau şi I bolnavi sau medicii care au astfel de pacienţi,
spre oraş. lăcrimau când eram bolnav, trist sau când aveam I pot aduce dosarul medical cu datele pacientului ^
Noua generaţie de locuitori (peste 2,3 miloane de suflete), necazuri. Aveam cui să le spun. Acum nu mai I la sediul Centrului Cultural Italian Timişoara din
printre care şi nepoata întemeietorilor, Olga Siderenko (18 am cui spune toate necazurile, durerile şi I Piaţa Victoriei nr.4, telefon 0256/200519, pen
ani), consideră că a trăi azi Komsomolsk este echivalent cu o tristeţile sufletului. tru o primă selecţie a cazurilor.
sinucidere. Te rog mamă, măcar pentfu o clipă vino „Sunt vizaţi pacienţi din toată ţara şi noi vom
Astăzi localitatea este una dintre cele mai poluate din lume, înapoi, să-ţi mai văd chipul tău drag să-mi alini lua legătura cu m edici italieni, cei care vor
îmbâcsită de funinginea fabricilor de armament. Locuitorii nu durerile, tristeţile şi singurătatea sufletului meu. decide care persoane vot fi operate”, a precizat
cred nici în Lenin, nici în Stalin, dar nici în Dumnezeu. Doresc Vino mamă, vino şi mai stai o clipă cu mine, domnul Eugenio De Poli, directorul Centrului
numai o viaţă omenească, un apartament şi o maşină. te rog, mamă dragă! Cultural Italian Timişoara.
I. DEAL Ştefan GLAVA, Petroşani | Eugenia L.
Fără corlicoizi!
Cele mai moderne metode de
tratament pentru:
Tratam ente pentru:
0 Probleme de potenţa
f i 0256 302 589
0 Ejaculare precoce Timişoara
vAvw.osoremiss.ro
0 Erecţie slabă/incompletă
P s o r e m i s s
t v w A V . o n e l i n i c . r o
tel: 0256 302 588 Timişoara CENTRU MEDICAL DERMATOLOGIC
IVCP^STJR^4. — Z i a r u l c a r e s& r e s p e c tă ş i v ă r&sp&ctă!