Page 7 - Calauza_2006_854
P. 7
Călăuza noastră nr. 854 Pag. 7
fierbinte apoi se stoarce şi se unge cu un strat subţire de de grâu, graham, pâine neagră; • să se consume alimente
raRNIACISTUL miere. El se aplică pe zona dureroasă după care se acoperă cu rol de stabilizatori naturali, cum ar fi: usturoi, fasole
cu un alt prosop uscat. Compresa se lasă să acţioneze timp Verde, mere, tărâţe de grâu; • Ceapa acţionează benefic
CASEI de 30 de min. timp în care mierea va acţiona benefic asupra asupra pancreasului de aceea este binevenită din când în
sângelui şi conţine acid salicilic, ceea ce uşurează durerile. când o cură de ceapă (crudă sau gătită), timp de o
4 PENTRU DURERI DE ARTICULAŢII îm potriva cârceilor sau a febrei m usculare se săptămână.» O cură de apă minerală sulfuroasă şi alcalină
£ SI MEMBRE recomandă a se consuma cât mai multe banane, alune, are rolul de a reduce glicemia; « Consumul de ţelină, mai
* migdale, nuci, spanac, sfeclă roşie, varză, soia, cereale ales crudă, în salate, este foarte bună pentru diabetici; •
' Când apar junghiuri şi dureri articulare iată ce se
complete. Prazul proaspăt, tăiat mărunt (numai în partea albă)
|toate face: SFATURI PENTRU DIABETICI
- se consumă cât mai mult peşte deoarece carnea de amestecat cu 2 căţei de usturoi zdrobiţi şi cu puţin ulei de
j>eşte conţine acizi graşi de tip Omega 3 ce au o acţiune Diabetul, boala care face parte dintre bolile cele mai măsline, pe o felie de pâine graham, face şi el foarte bine
tcalmantă şi dezinflamatoare. Totodată se consumă şi des întâlnite la ora actuală, poate fi considerat ca o lecţie diabeticilor; • Se bea zilnic ceai din frunze de afin, pregătit
Urnite legume sub formă de salată cu lămâie şi ulei de de viaţă, de voinţă de a trăi cumpătat. De aceea este necesar din 20 g plantă la 250 ml apă clocotită, deoarece scade
Httpiţă (are şi el o acţiune calmantă). Alte alimente cu să fim foarte informaţi, dacă din păcate suntem suferinzi glicemia.
de o asemenea boală. Iată câteva din metodele care vin în Uri diabetic, în momentul în care află de boala sa,
crudă zdrobite şi apoi aplicate pe locurile dureroase. sprijinul diabeticilor: • în primul rând trebuie eliminate trebuie să-şi schimbe cu totul alimentaţia şi modul de viaţă.
4 Dacă apar dureri în ceafa după o zi obositoare de ■Min alimentaţie dulciurile preparate cu zahăr, alcoolul şi Adică: să renunţe la abuzul de prăjeli în grăsime încinsă
muncă procedaţi în felul următor: compresele cu miere. cafeaua; în schimb se consumă cât mai multe alimente şi condimentarea excesivă a mâncărurilor.
Se procedează astfel: se înmoaie un prosopel în apă bogate în fibre, cum ar fi: fulgi de cereale integrale, tărâţe Ana VALER1A
se dă la cuptor, la foc potrivit
R E Ţ E T A N O A S T R Ă şi se ţine până ce se c u m o z im ţi • într-un sat din GE ESTE SMIRNA?
apropierea oraşului
rumeneşte deasupra. Când Tokyo (Japonia) Smirna este răşina unui mic
3
MANCARE DE VINETE CU este gata se presară cu pătrunjel. creşte o specie de ciuperci care atunci când sunt arbore cu ramurile cernite şi cu
\ . USTUROI DULCEAŢA DE CĂTINĂ mirosite sau mâncate activează muşchii râsului şi spini mari. Acesta creşte pe ţărmul
Necesar: 4 vinete mici, 2 cepe potrivite, Necesar: 2 kg boabe de cătină cu tot cu astfel toţi cei ce le consumă sau le miros, încep să Mării Roşii. Smirna are o mi
un ardei gras, 4 roşii mici, o legătură de codiţe, spălate şi scurse, 2,5 kg zahăr, 2 căni râdă în hohote. Acest lucru s-a întâmplat în 1933, reasmă specială şi eu proprietăţi
pătrunjel, usturoi. de apă. când toţi locuitorii satului au râs în hohote timp vindecătoare excepţionale. Ea a
? |
Ck •
P r e p a r a r e : Preparare: Se fierbe un sirop din zahăr de mai multe săptămâni. Comisia trimisă în zonă fost unul dintre darurile pe care cei
Vinetele se curăţă în şi apă, la foc potrivit, timp de 10-20 min. să cerceteze cazul s-a molipsit şi ea, iar când Trei Magi de la Răsărit le-au adus
aşa fel încât să arate Când siropul începe să fiarbă, se adaugă preşedintele acestei comisii se tăvălea pe jos de Pruncului Iisus, în noaptea Naşterii
ca o zebră, adică o boabele de cătină şi se lasă să fiarbă în râs raportând cazul, el a fost destituit pentru Sale. De ce smirna este atât de
fâşie da şi una nu. continuare adunând din când în Când spuma impertinenţă faţă de superiori. Apoi a fost trimis scumpă încât devine un dar demn
Ele se taie rondele ce se formează. Dulceaţa se fierbe până ce să elucideze cazul, un profesor universitar care în de a fi dat M ântuitorului? în
şi se prăjesc uşor în devine lucioasă şi închisă la culoare, când cele din urmă a reuşit să afle cauza. primul rând este vorba de parfumul
ulei, apoi se scurg pe şerveţele. Rondelele este suficient de legată. Se ia de pe foc, se • Struţul este pasărea cea mai înaltă din lume. său care are puterea de a alunga
de vinete se crestează în mijloc şi se pune lasă să se răcorească până ce mai este puţin înălţimea masculului poate atinge 2,75 m iar un toate spiritele şi gândurile negre,
câte un căţel de usturoi. Ceapa şi ardeiul se caldă. Se pune în borcane, se lasă borcanele ou de struţ cântăreşte înjur de 30 de ouă de găină. predispunând sufletul la rugăciune
călesc împreună iar roşiile se dau pe răză- descoperite timp de 3-4 ore pentru a prinde • Ursul alb are şi el rivalul său. Este vorba de şi la meditaţie. Smirna este socotită
toarea mică şi se adaugă peste ceapă. într-o o crustă groasă deasupra dulceţii, apoi morsa siberiană. Când ursul polar încearcă să ja în rândul popoare for creştine,
cratiţă se aşază rondelele de vinete şi se borcanele se capsează bine şi se păstrează la hrana morsei se declanşază o adevărată luptă. In simbolul cuminţeniei, înţelep
toarnă sosul din ceapă, ardei şi roşii. Cratiţa loc întunecos, uscat şi răcoros. MARI A timp ce ursul se apără şi atacă cu ghearele, morsa ciunii şi înfrânării potfelor. De
o face cu nişte colţi demni de temut până şi de aceea la români există expresia:
dovlecel, fierte. In acest
mod se poate obţine o salată fiorosul urs, deoarece întotdeauna ea iese „Stai smirnă” sau „Stai cuminte
învingătoare, .smirnă”.
mai uşor tolerată de stomac
4- - Pentru ca aerul din borcanelor se face în şi de vezica biliară. • IN INTI-
^cămară să fie mereu proas cuptor, în felul următor: se - Pentru reuşita mură- H O ! A P A R IŢ II M I T A T E A NICOLAE CREPCIA
păt, se pun sub rafturi 2-3 tişază borcanele proaspăt turilor,se procedează astfel: FRIGULUI,
• 99 DE PO
/linguri de var nestins. Din spălate cu gura în jos, pe Se foloseşte sare mare, autor Nicoale
EM E, autor Şte fTlfAH NUCĂ.
-când în când acest var să fie grătarul aragazului, la foc neiodată. • borcanul cu mu Crepcia (ed.
fan D incă (ed.
schim bat pentru împros mic şi se lasă la cuptor rături se lasă pe loc până ce Călăuza v.b.). Car Danimar). Cel
pătarea aerului. m inim 5 m in, până se se aşază, apoi se comple te dăruită citito de-al optulea
- B orcanele folosite usucă. Imediat după ce bor tează cu zeama rămasă. • La rului, la cei 60 de volum de poe
pentru conserve se spală canele se scot de la cuptor, murăturile la care se cere, ani ai poetului, car zie al lui Ni-
_ b in e cu detergent (nu se umplu cu conserve. se foloseşte cât mai mult te ce trădează o colae Crepcia
’ parfumat) apoi se clătesc în - Intre vinetele coapte hrean, pentru că ele vor fi sensibilitate deose aduce în faţa
bită şi un tragism cititorului poe
; mai multe, ape, ultim a pentru congelator se pot mai bune, mai sănătoase şi In intimitatea frigului
' ..să fie rece. Sterilizarea pune şi câteva felii de mai tari. Nana VEVA mocnit al celui ce o zia născută în
scrie cu sfâşiere de faţa frigului in r&M, Qnm*r
lui Moise este considerat nevinovat; Codul inimă. terior.
C O D U L L U I lui Hamurabi consideră că moartea celui în
ţ H A M U R A B I cauză este pedeapsa meritată. UN CAREU PE SĂPTĂMÂNĂ SIMPLU, CA
Mutilarea unui rob - Legea Mozaică
BUNĂ ZIUA
prevede eliberarea robului; Codul lui
Cu 800 de ani înaintea lui Moise viaţa Hamurabi: stăpânul compensat; ORIZONTAL: 1) A pune la vedere - Unele 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
" popoarelor 'dintre Golful Piersic şi Marea Rănirea unui om bogat - Legea moza fără pete; 2) Unul fără identitate; 3) Formaţii
, Caspică şi din Persic până la M area ică spune: dinte pentru dinte; Codul lui Ha militare (înv.) - O parte dintr-un corp - Precum; 1
> Mediterană erau guvernate după Codul Lui murabi aceeaşi pedeapsă: dinte pentru dinte; 4) Cant! - Mâncător de oameni; 5) încă o dată - 2
' Hamurabi. Amrafel, personajul biblic, este Rănirea unui om sărac - Legea lui A suspenda; 6) Zid din vechime - Armăsar - 3
Ofertă nepoliticoasă; 7) Lung pe linie - Soare
autorul acestui cod, dată probabilă a apariţiei Mozaică: dinte pentru dinte; Codul lui 4
. lui fiind anul 2139 ÎH. Hamurabi: să plătească un pumn de arginţi. egiptean; 8) Un fel de orificiu - Luat la mijloc; 5
Codul lui Hamurabi sau Judecăţi despre Am putea compara, luând ofensele la rând 9) Uliul ca noi - Cel care dă sfaturi; 10) Carte! -
neprihănire - deşi în comparaţie cu legile date şi toate pedepsele cerute pentru ele dar, mai Una Care se ţine pe sus, 6
> de Dumnezeu prin Moise pe Muntele Sinai, amintim doar că diferită de poziţia biblică VERTICAL: 1) Unul care nu-şi spune numele 7
- Garanţie; 2) Local de consumaţie; 3) Hârtie de
> acestea nu sunt nici neprihănite, nici este şi pedeapsa care se impune contra 8
valoare - Bir! - Spus în sfârşit; 4) Brandy
’ nepărtinitoate. Iată o sumară paralelă între adulterului: înecarea vinovatei şi a amantului. românesc - Către! ; 5) Are 12 luni - Se dă uneori 9
ele: în 1901 la Susa în Iran, M.J de Morgan a 10
pe faţă; 6) Unele pline de podoabe - Care!; 7)
Furtul - Legea Mozaică spune că cel care descoperit Codul lui Hamurabi, dar acest cod
Gelatină alimentară ^ Martor la o cununie; 8)
este prins furând, trebuie să dea îndoit înapoi; s-a transmis prin generaţii în cultura Ing. Nicolae PÂNTEA
Calc! - Poate fi ochiul dracului - Fir textil; 9)
Codul lui Hamurabi prevede pentru furt ca popoarelor din aceea zonă, punându-le de
Maestru gastronom - Şmecher (fig.); 10) A da cărţile pe faţă - Una care îţi face gura
pedeapsă moartea; multe ori în conflict deoarece fiecare era
pungă.
Jaful - Legea Mozaică spune că jefuitorul tentat, să-i dea o altă interpretare sau o altă
; trebuie să dea înapoi îndoit; Codul lui aplicare practică, astfel legile funcţionau mai Dezlegarea careului din nr. 853 - „DIVERTISMENT”
Hamurabi prevede ca jaful să fie pedepsit cu ales când era vorba de o altă naţionalitate sau Orizontal: 1) Fatalitate; 2) Onor - Milos; 3) Tenace - Ore; 4) Om - Caduc - U; 5) Gir
,1 moartea; rang social cel puternic avea legea iar cel slab - Vital; 6) Ecou - Aa - Ir; 7) N - Trot - Aţă; 8) înalt - Plen; 9) Cere - Tauri; 10) Ag -
Ţxl-- Adăpostirea unui fugar - După legea era pedepsit. Trăsnet.
ISfO^STR^L — Ziarul care se respectă şi vă respectă I