Page 2 - Calauza_2006_870
P. 2
Pag. 2 Călăuza noastră nr. 870
G Â N D U R I D E CRĂCIU N a unui îm părat, Domnul D om nilor şi naşterile, botezurile,
- urmare din pag. 1 - Mântuitorul lumii. (Miheia 5,1; MI 2,2). cununiile, m aslurile,
în fiecare an, Crăciunul ne aduce în Cei trei astronomi care erau şi regi (crai) pe A.NZJJL N O U spovedaniile şi înmor
suflete nespuse bucurii sufleteşti, retrăind numele lor Gaşpar, Baltazar şi Melchior au Ne apropiem de A nul Nou, de m ântările din anul
aievea minunea petrecută acum 2006 ani, adus la Ierusalim tulburătoarea veste ce l-a sărbătoarea trecerii dintr-un an înti-altul, încheiat. Sigur, naşte
cutremurat pe Irod şi întregul Ierusalim, fapt
pe care Biserica o reactualizează. încheiem un an de muncă, de strădanii şi rile, botezurile, cunu
ce-1 determină pe regele avid de domnie să niile ne bucură sufle
Sfânta Evanghelie ne concentrează năzuinţe şi ne pregătim să trecem în altul,
gândurile şi imaginaţia spre locurile sfinte ucidă toţi pruncii până la doi ani, asigurându- care va marca intrarea în UE. Ne facem tele, dar, de mai mulţi
din Palestina, stăpânite de Imperiul roman se că nu-i este în pericol tronul. Cei 14 000 planuri, chibzuim mai atent şi dorim să ani, preoţii ne aduc
al cărui cezar era Octavian Augustus, la de prunci ucişi din Bethleem şi împrejurul înnoim ce a fost vechi. Unii, e drept, cei veşti triste, care se referă la scăderea vieţii
lui sunt primii martori pentru credinţa creştine.
Roma, ce guverna prin Quivirius părţile din top şi încă alţii din preajmă, care au
creştină, sărbătoriţi în 29 decembrie. Nu este greu să ne întrebăm sufletul
Siriei, Feniciei şi Iudeei şi prin Irod, rege „lucrat” pe bani buni, sunt cu gândul la
Sărbătoarea Crăciunului (creatien = dacă pe perioada acestui an am fost mai
al Israelului în capitala Ierusalim. anul ce vine să câştige şi mai mult. Cei
în acest timp, se făcea primul recensământ naştere) este o rememorare a evenimentelor mai mulţi, nu prea se grăbesc să-şi facă buni, mai blânzi, mai credincioşi, mai
petrecute odinioară şi nicidecum o bilanţul, fiindcă, oricum ar aduna cifrele, iubitori sau dimpotrivă, mai răi? Dacă am
al lumii comandat de împărat urmărindu-se
aniversare sau comemorare. pierderile sunt mult mai mari. Pentru cei înjurat mai mult sau am minţit de mai
scrierea în evidenţă a locuitorilor în Cetatea
Creştinii se pregătesc sufleteşte pentru mai mulţi, bilanţul banilor este dezastruos. multe ori? Aşa că, să nu lăsăm să treacă
de obârşie a strămoşilor. Iosif, logodnicul
acest mare praznic trecând prin postul de Poate este mai bine să facem bilanţul ziua de Anul Nou 2007, fără să facem
Fecioarei Maria se trăgea din neamul regelui
40 de zile început la 15 noiembrie şi încheiat trăirii creştine. Să chibzuim cu gândul şi acest bilanţ duhovnicesc, fără să
David, din oraşul Bethleem, unde trebuiau în ajun (24 dec.) şi parcurgând cu câteva răspundem la întrebările legate de
să ajungă, plecând din Nazaret, în zilele în popasuri duhovniceşti prilejuite şi de nu cu inima şi să vedem cum stăm cu mântuire. Bilanţul creştin, al unui om
sufletul, cu credinţa în faptele bune pe
care Măriei i se împlinea vremea să nască. sărbătorile Intrării în Biserică a Maicii care le-am aşezat în faţa lui Dumnezeu şi chibzuit, poate fi făcut nu o dată pe an ci
Era un pelerinaj masiv ce a creat mare Domnului (21 noiembrie) mijlocitoare între a celor din jurul nostru. Aşadar, credem în fiecare zi şi poate, atunci, năravurile
aglomeraţie şi criză de locuri de Cazare, pe oameni şi Fiul lui Dumnezeu, a Sfântului că nu e greu să cumpănim şi să judecăm rele nu se vor înmulţi, ci vor scădea, iar
timp de noapte. Aşa se explică găsirea Apostol Andrei, întâiul chemat, care -a în faţa conştiinţei şi în faţa lui Dumnezeu trăirile noastre creştine vor spori către
locului de odihnă pe câmp, în staulul din încreştinat pe strămoşii noştri (30 noiem dacă trăirea noastră creştină, religioasă şi Dumnezeu, putând spune că, aşa începe
peştera de lângă Bethleem, proprietatea fiecare zi a Anului Nou iar noi să fim cu
brie) Sfântul Ierarh Nicolae, apărătorul morală se încheie la sfârşitul anului cu
păstorilor de turme care păzeau de departe câştig sau cu pierdere. inima curată, mintea luminată aşa cum ne
ortodoxiei în secolul IV d.H. şi prietenul şi
animalele pe timpul nopţii. Astfel că, Sfânta ocrotitorul sărmanilor şi al copiilor. în bisericile noastre, de Anul Nou, se cere harul Dumnezeiesc.
Fecioară, obosită de drum naşte pe Fiul lui Atmosfera este mirifică şi animată de face un bilanţ sau o dare de seamă despre: Miron ŢIC
Dumnezeu, pe care-1 înfăşează şi-l culcă în cântările specifice: catavasii, colinde,
iesle. cântece de stea precum şi obiceiuri, scenete FIORUL SFANŢ AL LINGURIŢA DE MIERE SI..
Tabloul Naşterii minunate este mirific: religioase: Irodul, Viflaemul etc. care sunt CREDINŢEI ÎN DUMNEZEU PICĂTURA DE VENIN
cerul se uneşte cu pământul printr-o scară legate de Biserică. Un plus de farmec aduce - urmare din pag. 1 -
cu trepte de lumină, pe care coboară îngerii tradiţia pom ului de C răciun, frum os „Lumina” sărbătorii a fost adusă prin NE-AMAIRAMASO
intonând imnul ceresc: „Slavă întru cei de împodobit şi plin de daruri. colinde prezentate de elevi ai Şcolii gen.
Sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între D acă obiceiul colindatului care nr. 2,6,7,9,11 şi a Şcolii primare din Cinciş. LINGURIŢĂ DE MIERE
oameni bunăvoire.”(Luca 2,14) presupune deplasare din loc în loc ca şi a Fiorul sfânt şi desăvârşit al credinţei în - urmare din pag. 1 -
Păstorii contemplă extaziaţi imaginea de stelei, reproduc bunele vestiri ale îngerilor Dumnezeu a fost adus în mijlocul celor Acum, la sfârşit de an, cu ceva-ceva m ai^
vis de deasupra staului, când sunt treziţi de din cer şi ale păstorilor din Bethleem, prezenţi de poetul Dionisie Giuchici, bun decât ceilalţi cincisprezece, la bilanţ
îngerul care se apropie de ei şi le zice: „Nu obiceiul bradului aduce pomul vieţii din printr-un recital de poezie din volumul său pozitiv şi deci, numărul locurilor de muncă,
vă temeţi, că iată vă binevestesc bucurie mare rai în mod simbolic şi speranţa veşniciei în „Domnul, nu eu!” Elevii participanţi la mai ales în localităţi hunedorene cu primari
care va fi pentru tot poporul, căci la voi s-a casele şi sufletele creştinilor. manifestare au primit Diplome, din partea vrednici precum cei din Orăştie, Deva. Vulcan.
născut M ântuitorul, care este Hristos V enirea pe păm ânt a Fiului lui Fundaţiei „Muncii” Deva, precum şi cărţi, Agricultura, prin eforturile şi priceoereu
Domnul. în oraşul lui David şi semnul este Dumnezeu întrupat din Sfânta Fecioară este dulciuri şi sucuri. echipei Simion, a lansat proiecte promiţătoare
acesta: „Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat cel mai mare eveniment din istoria omenirii Prezenţa soliştilor de muzică populară. şi a atras fonduri externe. Până si în turism
în iesle t'Luca 2.10-12>". Şi după ce îngerii care desparte mileniile în două. care împacă Valentin Crainic şi Iuliana Boar care au s-au făcut paşi. La Gec-agiu av em un complex
au plecat la cer cu toată oastea cerească pe oameni cu Dumnezeu, care în fiecare an interpretat colinde din zonă precum şi de patra stele. R jLforJ se pref:r_reuzi
; L.2.13.15.i pastorii au plecat spre Bethleem când o sărbătorim ne îndeamnă la smerenie staţiune montană iăutabvă: ctr. ir.te rcn-j
lansarea cărţii „Un sat medieval -
şi au găsit pe Iosif, pe Maria şi pruncul culcat şi la pace, renăscând an de an, mai puternică despre Straja şi Parâr.g
în iesle şi au vestit tot ceea ce auziseră de la credinţa noastră creştină şi ortodoxă prin Cincişul” de prof. univ. dr. Ioan Octavian Bilanţul -redniciei s-a făcut însă in
îngeri şi apoi s-au întors, „slăvind şi lăudând puterea pe care ne-o dă Iisus Hristos şi harul Rudeanu, tipărită la editura „Călăuza v.b.’ , domeniul infrastructurii. Aici Mircea Moloţ
pe Dumnezeu pentru toate câte văzuseră şi reînnoit în Biserică, care ne împărtăşeşte carte prezentată de poeta Mariana şi echipa sa, bizuinde-se pe Direcţia Judeţeană
li se spusese (Lc.2, 20)”. cu Fiul lui Dumnezeu adăpostit, nu într-o Pândaru, prof. Ioachim Lazăr şi prof. de Drumuri şi Poduri, pare să fi realizat chiar
Naşterea Mântuitorului este vestită mai iesle rece şi sărăcăcioasă, ci într-un sulfet Gheorghe Alimpescu, au întregit reuşita imposibilul, în pofida părerilor unor pretinşi
înainte de o altă minune a apariţiei pe cer a cald şi bogat în fapte bune. unei acţiuni despre care, ing. prof. Liliana jurnalişti căutători de pieţe în soare. Au fost
Galea, membră a juriului, a spus: „A fost
unei stele deosebit de strălucitoare care se Oricare ar fi cursul istoriei rămânem o adevărată sărbătoare dedicată naşterii construite ori reabilitate vreo 25 de dramuri
deplasează de la Răsărit spre Apus călăuzind conservatori ai tezaurului de tradiţii şi Domnului Iisus Hristos, când triumfă lu judeţeţie, s-a dat în folosinţă un pod peste
3 astronomi plecaţi din Persia, urmărind obiceiuri strămoşeşti care ne definesc ca mina şi adevărul, trezind în sufletele celor Mureş, se lucrează la drumuri de p rim ă ^
traiectoria stelei cât şi prezicerea profeţiei români şi creştirti ortodocşi, de 1 900 de prezenţi, dorul de înnoire lăuntrică, întru importanţă pentru turismul vizând obiective^
lui Ierimia în exil despre naşterea în Israel ani. istorice şi culturale de interes naţional în Munţii
iubirea dreptăţii şi a virtuţilor creştine.”
Orăştiei, în Retezat şi Valea Jiului. Se are în
Naşterea Domnului Iisus Cristos şi sunetul Melodios al colindelor să
Doresc ca frumuseţea şi taina Sfintelor vedere construirea aeroportului Şăuleşti, a
um ple de bucurie inimile tuturor angajaţilor, colaboratorilor şi tronsonului de autostradă Hunedoara-
Sărbători a Crăciunului să aducă lumină,
asiguraţilor, iar noul an 2007 să fie un prilej de noi satisfacţii şi împliniri. Sântuhalm. Schimbată în bine apare faţa
încredere şi speranţe de noi succese în
SĂRBĂTORI FERICITE şi LA MULŢI ANI! sufletele sportivilor, a antrenorilor, cât localităţilor rurale Veţel, Rapold, Romos.
ec. Victor LEU, preşedinte, director general al şi a tuturor iubitorilor de sport. Anul Şoimuş etc. ai căror locuitori se apropie de
standarde de viaţă urbar.â. Orb să fii şi
Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Hunedoara-Deva 2007 să vă găsească în pace şi bucurie înveninat precum cucuta şi tot vezi ce se face,
alături de cei dragi. cât şi în ce ritm la Deva, capitala de judeţ.
Sărbătoarea Crăciunului şi anul 2007 să aducă în SĂRBĂTORI FERICITE! Mai ales la sate, după doi ani se vede cu ce
clinchet de zurgălăi şi în vers de pluguşor tuturor tinerilor Prof. Maneta ILCU RĂILEANU, mână şi pe cine au votat cetăţenii, fiindcă mai
hunedoreni, colaboratorilor şi cunoscuţilor sănătate, directorul Direcţiei Judeţene pentru ales, la sate se adevereşte zicerea cu „Omul
bucurie şi deosebite împliniri, însoţite de tradiţionalele Sport Hunedoara sfinţeşte locul” şi „Să cadă pară mălăiaţă în
urări gura lui nătăfleaţă”. Cine i-a op>rit oare pe unii
„SĂRBĂTORI FERICITE” şi „LA MULŢI ANI!” primari să ia exemplul celui de la Şoimuş,
LORINCZ SZELL, directorul Direcţiei Judeţene care a atras fonduri străine pentru vaste lucrări
pentru tineret Hunedoara de hidroamelioraţii, de desecări şi îndiguiri?
Multe cuvinte de laudă merită primarul şi edilii
Hunedoarei care, printre altele, tratează şi
Sărbătoarea Crăciunului, Ziua Păcii şi a Bucuriei, să aducă cultura cu respectul cuvenit. De ce n-are ursul
tuturor locuitorilor judeţului, colaboratorilor şi beneficiarilor coadă decât cu primari ca Blaga, Schiau,
noştri, sănătate şi noi împliniri. Munteanu, Nistor, Popa şi alţii câţi va. De ce?
SĂRBĂTORI FERICITE! LA MULŢI ANI! Păi...pede. Aşa se şi explică creşterile în
sondaje.
Vasile IORGOVAN, director executiv A JOFM
Mai cu bunele, mai cu relele, anul a trecut.
Semne bune cel nou are, fiind vorba de
In prag de sărbătoare creştinească adresez tuturor locuitorilor judeţului Hunedoara, „integrare”.
a membrilor noştri de partid şi familiilor acestora, colaboratorilor şi cunoscuţilor cele A ngararele, preţurile, necazurile
mai calde gânduri şi clipe fericite sub semnul LUMINII Sfinte a Naşterii Mântuitorului. cotidiene?! Se ştie că de două lucruri nu poate
SĂRBĂTORI FERICITE! LA MULŢI ANI! scăpa omul: de moarte şi de impozite. Să mai
Mihai DINU, preşedintele Organizaţiei auzim şi de bine, iar linguriţa de miere să
judeţene a P.A.S. devină polonic.
Noi să fnn sănătoşi că belelele...