Page 3 - Calauza_2007_880

Călăuza noastră nr. 880 Pag. 3

POEZII INEDITE
In memoriam — VALERIU BÂRGĂU OBRAZUL TRAS

Plânge, plânge, plânge
— ar fi împlinit 57 de ani... - fiinţa încătuşată în sânge
din faţă, din spate, de oriunde
vinişoarele se rup, se crapă, strigă:
nu mai e loc - opriţi decăderea fiinţei;
spălaţi-i faţa la lumina lumânării
aprinsă de Obrazul Tras

ce mică e lumea
din căruciorul ce duce la Reanimare!

Steaua Ta
IN AMINTIREA LUI plânge şi învie serul fiziologic
Obrazul Tras e în preajmă
VALERIU BÂRGĂU
ţine în cleşte
pieptul şi cerul.
Un an de când ne-ai părăsit
Şi nu te mai întorci •
Dar numele tău e rostit
OBRAZUL f RAS
De mii şi mii de voci
(omul)
Călăuză ne-ai fost, cu suflet curat
Omul e un acoperiş pentru moarte
Nemilos te-a răpit veşnicia
o socoteală greşită a îngerilor
Cu toţii te ştim: un om adevărat
Din toată fiinţa ta emana omenia. în solda vremii - ajunşi într-o seară
când steaua de deasupra sângera.
Prea curând ai plecat dintre noi
Nu te mai uita după îngerul
Dintre cei care astăzi trăim
în redacţia Călăuza, locul cel mai important pentru el, ce bate din aripi
Amintiri ne inundă, şuvoi
Nu ştiam cât de mult te iubim până în ultima clipă în salonul de reanimare
un crucifix uitat.
Ce nemiloasă ai fost tu, soartă DIN MĂRTURISIRILE ce să faci cu ea eşti un om mort, un gazetar
Şi l-ai răpit atâta de absurd prăpădit la o margine de drum, cerşind
Dar „Călăuza noastră” nu e moartă LUIVALERIU BÂRGĂU subiecte şi talent de la alţii... Sunt sigur
în ea tot glasul tău aud.
pe nouăzeci la sută dintre cititorii ziarului
• Toată viaţa am trăit printre nescriitori, „Călăuza noastră”. îi ştiu ca pe o mare
Gheorghe VINŢAN, Orăştie
aş putea spune - chiar între oameni care familie, ştiu ce-i frământă, cum văd ei
au urât scrisul, l-au considerat ca fiind viitorul, ziua de azi, de mâine. Oamenii
superfluu omului normal. Treaba asta ar care ne citesc ajung să-mi comunice fie
putea să înceapă de la bunica mea (fiinţa
prin viu grai, fie prin scrisori, ceea ce
care m-a crescut, o femeie vrednică, dragă gândesc iar mie - ştiind ce gândesc, ce
inimii mele) şi ar putea cqntinua cu
doresc ei - îmi este foarte uşor să mă
profesoara de română din clasa a V-a care, adresez, să găsesc modul de a mă adresa
atunci când i-am dat un caiet de dictando
ce cuprindea o proprie descriere a lor. Totul e să simţi pulsul timpului pe care
Moldovei, mi-a înapoiat caietul şi m-a îl trăieşti, să întrevezi timpul viitor. Să nu Spinul de cactus înverzeşte oxigenul
fii un mercenar cu ziua în gazetărie.
trimis să culeg frunze de dud pentru viermii în piept simţi presiunea iernii
de mătase... • Au fost ani în care lumea mea era des cocoţată pe stativele cu seringi.
• Câte întrebări nu m-au chinuit pe mine vizitată; uneori mă simţeam ca la
cinematograf, unde vin oamenii să se Nu mai lua în seamă linia de plutire
în viaţa asta! De pildă una ar fi aceea: de pulberea stelelor îţi îngreunează ochii
ce m-am născut exact în anul de la mijlocul refugieze într-o lume de celuloid, alta decât Maica Domnului din icoana
secoluli XX? Ce chestie! Să te naşti exact cea reală, obositoarea lor lume ce le fusese adusă de pictoriţă
în burta unui secol! E ca şi cum ai fi dăruită şi pe care ei o acceptaseră... Ei sunt salvează momentul desprinderii
însemnat de Dumnezeu să faci un lucru bun cititorii mei; unii sunt colegi de scris, alţii omului din materie.
sau unul rău... sunt critici, alţii oameni curioşi cum arată
• Gazetăria îţi dă puterea şi dacă nu ştii lumile închipuite de rm contemporan al lor.
OBRAZUL TRAS
Poetul la vârsta de 4 ani cu părinţii
Niculai şi Valeria, sora Mioara şi (o lumină în burta cerului)
bunica Natalia
ies în natură pentru a respira
- cu ochii la cer -
VALERIU BÂRGĂU - aburu în burta lui mare
OM DE ALEASĂ o lumină ca o stea a morţilor
construită din lemn de măslin
OMENIE
Un cadavru pe cer - o imensă lumină
Avionul o ocoleşte abil
Sunt deosebit de tulburat la gândul că
Sfântul îşi potriveşte mantia
pe 7 mărie era ziua de naştere a celui care
înainte de a da ochii cu Dumnezeu.
a fost VALERIU BÂRGĂU, om de aleasă
omenie, omul care a făcut bine semenilor
OBRAZUL TRAS
săi şi încă mai făcea dacă destinul i-ar fi (O limbă străină)
îngăduit. A fost un om cu inimă de aur. A
fost omul care, şi pe voi, brav colectiv
O limbă străină
redacţional, v-a înzestrat cu faptele lui, cu
pe valurile de simţuri
ideile lui. Mă bucură că îl urmaţi identic,
plouă în după-amiaza cu oficialităţi
în tainele scrisului, pentru noi. Dumnezeu
gata să se prăbuşească în gol
să-l aibă de-a pururea în paza şi grija deasupra aeroportului militar.
lui pe acest făcător de bine cât a fost
printre noi.
cum se moare într-o limbă străină
Aron Monu BOBORA, Hăşdău
se întreabă ambasadorul Ukrainei!
lÂZyl TVOylS TFtsA —Z i a r u l c a r e s e r e s p e c tă ş i r e s p e c tă I