Page 3 - Calauza_2007_887
P. 3

Călăuza noastră nr. 887                                                                                                                       Pag. 3

       In direct cu NASA                      apleacă tot mai mult spre cercetare ştiinţifică  interdisciplinare de proiectare, cercetare şi  diagnostic  şi monitorizare computerizată;
                                              -  fenomen firesc, căci ar fi păcat ca ştiutorii  producţie,  toate  asistate  de  calculator.  O  echipamentg  şi  aparatură  optică  şi
                 MECATRONICĂ                  de carte de cel mai înalt nivel— universitarii  soluţie ideală, deci, în pregătirea de ingineri  optoelectronică  avansată;  sisteme  micro-
                                  '  \        -  să fie rupţi  de lumea reală a inovaţiei.  cu un larg orizont tehnic dar şi, inevitabil,  electro-mecanice  (faimoşii  MEMSi  !)
          Mă întâlnesc foarte adesea cu noul, cu  Aceste tendinţe modeme au ecou şi la noi -   capabili -  chiar obligaţi! - să se implice în  etc.etc.
       inovaţia, şi mă bucur că pagina aceasta şi-a  Consiliul  Naţional  pentru  Cercetare  proiecte de inovare, mai ales că în cadrul   Sunt,  cu  aceste rânduri,  “în  direct  cu
       câştigat deja locul în ziar, tocmai pentru că  Ştiinţifică  din  învăţământul  Superior  Politehnicii  funcţionează un  Centru  de  NASA’’?  Fireşte  că  sunt,  lumea  merge
       vine  cu  “produsele”  ce  ies,  permanent,  (CNCSIS, preşedinte  prof. Ion Dumitra-  Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică  înainte, repet, cu ceea ce produc minţile cele
       din  minţile  savanţilor,  cercetătorilor,  che) se implică tot mai mult în lumea ino­  (CCDM) care are deja rezultate cohcrete:  mai luminate ale civilizaţiei noastre. între
       universitarilor,  inginerilor care lucrează,  vaţiei -  de altfel “clasamentul” universită­  materiale şi biqmateriale avansate (mai ales  ei,  inginerii,  despre  care  un  fost  Prim
       furibund,  în  laboratoarele  şi  instituţiile  ţilor depinde şi de punctele pe care le va  senzori)  în  sănătate,  sport,  educaţie;  Ministru  al  României,  I.C.  Brătianu,  a
       Pământului,  schimbând,  permanent,  obţine cercetarea din mediul universitar.  traductoare şi senzori de macro             afirmat, peremptoriu: „Ţara nu se
       civilizaţia pământeană.  Fireşte,  au  folos   Voi  da în  continuare  un  exemplu  de  şi microdimehsiuni pe bază de       poate ridica decât prin ingineri!”
       pentru oameni, dau un singur exemplu: în  succes în cercetare+învăţământ universitar,  tehnologii  integrate  de înaltă        Iar un calcul financiar spune că
       urmă cu  doi  ani  un tsunami  gigantic  din  este  vorba de domeniul ingineresc  numit  precizie;  produse  şi  sisteme    de la 4000 miliarde dolari PIB-ul
       Oceanul  Pacific  a  ucis  sute  de  mii  de  mecatronică, şi-a găsit loc la Politehnicile  mecatronice  inteligente;  me­  planetar  în  1950  s-a  ajuns  la
       vieţi.  Rapid  reorganizaţi,  specialiştii  în  din  Bucureşti,  Cluj,  Timişoara,  Craiova,  trologii şi mijloace de măsurare   28.800 miliarde  dolari  PIB  pla­
       seismologie,  satelitistică,  oceanografie au  Braşov -  unde  funcţionează  facultăţi  sau  precisă  şi  ultraprecisă;  echi­  netar în 2000 (deci o creştere de
       pus  la  punct  o  reţea  de'semnalizare  şi  secţii cu această specialitate.  pamente  de  acţionare  auto­                7,2 ori!) în primul rând din două
       intervenţie care,  la  o  recentă  repetiţie  a   Eu m-am împrietenit cu un mecatronist,  mată  cu  deplasări  şi  poziţio­  motive: acela că locuitorii plane­
       fenomenului devastator a alertat populaţia  profesorul  universitar  Nicolae  Ale-  nări  liniare  sau  unghiulare   Alexandru  tei  Pământ au  mers,  in  corpore
       şi autorităţile, cu rezultatul că mii de oameni  xandrescu,  de  la  Universitatea  Politeh­  ultraprecise; robotică şi micro-   MIRONOV  la  şcoală,  în  ultima jumătate  de
       au  putut să ia măsurile  necesare  şi  să se  nica din  Bucureşti;  de  la el  am  aflat  că  robotică; tehnologii de montaj   veac;  şi  al  doilea  că  din  toată
       salveze  (pierderi  infime:  doar  şase  vieţi  specialistul în  mecatronică este un  ingi­  şi  micromontaj,  de  asamblare  rapidă  istoria  lui  Homo vSapiens,  90%  dintre
       omeneşti).                             ner  de  sistem,  ce  aplică  electronica  şi  şi  de  montaj  autom'at  de înaltă precizie;  savanţii şi inginerii  civilizaţiei sunt acum
          Din punct de vedere social foarte impor­  informatica în  structuri  mecanice  com­  echipamente  de  profesare  mecanică;  în  viaţă,  lucrează  şi  creează  bunurile
       tant este faptul că lumea universitarilor se  plexe,  capabil  să  desfăşoare  activităţi  aparatură  medicală  de  investigare,  intelectuale ale lumii noastre.
                                                                        Aşa că,  Victor Vaida,  cu  tot
             CONFERINŢA ORGANIZAŢIEI                                 discursul  domniei  sale  care  a     ÎNFRĂŢIREA SUB  BUZDUGAN

            JUDEŢENE PSD  HUNEDOARA                                  primit  aplauze  îndelungate,  a                  (drept la replică)
                                                                     pierdut  alegerile,  noul  preşe­
                                                                     dinte  al  Organizaţiei  Judeţene   în nr.  886 al ziarului „Călăuza  niznaiul, ştiind despre ce e vorba,
          Sala Mare a Casei de Cultură  de Brad.  Şedinţa a fost condusă                            noastră”, doamna Adriana Lăscâu  iar dumneavoastră,  înainte  de  a
                                                                     PSD  Hunedoara,  fiind  ales  cu
       din  Deva  a  devenit  aproape  de un reprezentant de  la centru,                            copsemnează, cu bună credinţă, dar  participa la întâmplare din partea
                                                                     majoritate  de  voturi  şi  el  este
       neîncăpătoare  pentru  PSD-iştii  Ilie Sârbu, vicepreşedinte. încă de                        greşit informată, pe marginea unei  unui ziar al patrioţilor, ar fi trebuit
                                                                     Florin Cazacu.
       hunedoreni, adunaţi la Conferinţa  la  început  se  simţea  în  sală  o                      întâlniri a domnului Mircea Moloţ,  să  răsfoiţi  măcar  monografia
       Judeţeană hotărâţi să pună capăt  mocnită  tensiune  iar  faptul  că   Uneori,  luările  de  cuvânt au   preşedintele  Consiliului  Jude­  Cetăţii Deva, ca să aflaţi adevărul.
       tensiunilor  ajunse  la  o  tempe­  printre participanţi se aflau mulţi   fost foarte dure vizavi de Victor   ţean, cu o delegaţie a Consiliului  Episcopul Francisc David era fiu de
       ratură destul  de mare în ceea ce  sindicalişti, spunea clar că toţi îl   Vaida:  „Distanţa  dintre  domnia   Judeţean  Vass  din  Ungaria,  ţară  cizmar român din Cluj,  devenind
                                                                     sa  şi  noi  (de  la  care  a  spus
       priveşte  preşedintele  acestei  vor- susţine  pe  fostul  lor  coleg,                       vecină şi nu prea prietenă. Dincolo  pe rând episcop calvin, unitarian şi
                                                                     mereu  că  nu  are ce învăţa)  este
       formaţiuni politice.  De o  vreme  Florin  Cazacu.  Din  luările  de                         de faptul că astfel de delegaţii .vin  anabaptist;  sub  regele  maghiar
       se discuta tot, mai mult de nece­  cuvânt s-a văzut acelaşi lucru.  nepermis  de  mare.  De  aceea   mereu, ca în vichend, dinspre Pustă,  catolic a fost condamnat de Dietă
                                                                     Liga primarilor îl  susţinem  şi  îl
       sitatea  schimbării  din  funcţie  a   Ilie Sârbu, a atras atenţia încă                      de dorul brazilor şi izvoarelor de  şi închis în Cetatea Devei. După trei
       lui  Victor Vaida,  aducându-i-se  de  la  deschiderea  şedinţei  că   votăm pe Florin Cazacu”. Astfel   munte, de data asta întâlnirea aduce  ani a fost martirizat într-o groapă
       printre  altele reproşul  de  „con­  Adrian Păunescu regretă că nu a   că  Vaida  s-a  văzut  trădat de   ceva nou, însă cu ecou hăt către anul  din celulă, zdrobit cu un mai de fier.
       ducere pasivă” şi neimplicare în  fost invitat şi ca o uşoară tragere   mulţi  dintre  cei  care  i-au  stat   de glorie al maghiarimii, 1896, când  Rămăşiţele,  precum  mai  târziu
                                                                     adeseori  alături.  Dar,  după cum
       problemele cu care se confruntă  de urechi pentru această „uitare”                           s-a  fost  săvârşit  „Sărbătorirea  trupul lui Horea, ati fost împrăştiate,
                                                                     a spus în cuvântul său, pentru el
       primarii PSD din judeţ.  Datorită  l-a  mandatat  pe  Ilie  Sârbu  să                        Mileniului” şi când apărea legenda  pilduitor,  în  tot Ardealul.  Eu  ar
                                                                     viaţa merge mai departe.
       acestor lucruri PSD Hunedoara a  citească un mesaj către membrii                             Appony  care instituia deznaţio­  trebui să fiu îndatorat pentru eroarea
                                                                        Şi  cum  nu  se  putea  şedinţă
       avut dfi pierdut şi deci e cazul să  PSD Hunedoara. Reacţia din sală,                        nalizarea românilor cu orice preţ.  în  care  aţi  căzut:  aşa mi-aţi  dat
                                                                     PSD  fără  atac  la  preşedintele
       se  facă  o  schimbare.  La  noua  spusă mai pe şoptite a fost: „Nici                        Vezi, d’aia, doamna A.L., nu are  prilejul să predau o lecţie de istorie
                                                                     Traian Băsescu, acesta a fost făcut
       calitate de  preşedinte  PSD  s-au  nu e nevoie să fie aici.”                                ursul coadă, fiindcă ziarişti creduli  celor care, vai, au studiat o altfel de
       înscris  doi  candidaţi:  Victor   După  luările  de  cuvânt  pro   în  toate  felurile:  preşedinte   ca mătăluţă nu prea cunosc istoria  istorie. Dacă!
       Vaida şi Florin Cazacu, primarul  Cazacu, în care  vorbitorii subli­  alcoolic;  Popei  Marinarul;  Să-i  relaţiilor cu pustnicii noştri vecini!   ,  în  altă  ordine  de  idei,  puteţi
                                                         niau  me­   facem un vapor de hârtie pe care  Ce  aduce  nou  „de  legat...ţia”?  crede că întâmplător vine o delega­
                                                         reu că este   să scrie ,3iruinţa” şi să-l trimitem  O fotografie a buzduganului de la  ţie a „bunilor noştri vecini şi prieteni
                                                         timpul de o   în larg etc. Toate acestea erau pe  Zeicani-Bouţari,  a buzduganului  dintotdeauna” cu poza buzduganu­
                                                         schimbare,   placul  celor  din  sală,  care  se  pus  aici  tocmai  de  sărbătoarea  lui? Oare nu aţi aflat că ţara e con­
                                                         de  un  pre-   distrau copios.             mileniului  european  a  turco-  dusă de o hidoasă coaliţie „minori­
                                                         ş e d i n ţ e    Noul  preşedinte  al  PSD  mongolilor,  ca  semn  de  hotar.  tară” liberalo-udemeristă, că ireden­
                                                         mai  tânăr   Hunedoara,  Florin  Cazacu  şi-a  Buzduganele,  care  trebuiau  să  tismul a renăscut sub oblăduirea lui
                                                                     luat  angajamentul  că va  fi  „un  amintească  impilaţilor  români  Soros, Tdkeş şi Marko; că maghia­
                                                         şi  mai  ac­
                                                         tiv,  susţi­  soldat pe reduta social-democrată  cnutul  tunguşilor,  marcau  toată  rul se naşte cu un „Non sobot” pe
                                                         nătorii  lui   din judeţ. îmi voi forma o echipă  graniţa carpatică,  până la Marea  buze de la Trianon încoace? că isto­
                                                         Vaida  au   puternică şi voi aduce partidul pe  Unire,  apoi,  pe  bună  dreptate,  ria ne-a învăţat bătrâneasca zicere:
                                                         fost  şi  ei   primul loc în judeţul Hunedoara,  au  dispărut  la  fier  vechi.  Mai  „Şarpe, când te doare capul, ieşi în
                                                                                                                                   drum şi-ţi afli leacul”?!
                                                                     nu pe locul patru cum este acum.”  rămăsese  cel  din judeţul  Hune­
                                                         b ătăio şi,  .                             doara,  cu justificarea  că  ar  fi
                                                                                                                                      Cât priveşte titlul consemnării
                                                         dar din pă­  îi urăm şi noi „Vânt bun la pupă.”  fost pus în memoria lui Iancu de  domniei tale,  neadevăr mai mare
                                                         cate puţini.          Mariana PÂNDARU
                                                                                                    Hunedoara.  Asta până în  1990,  pus pe hârtie nu se putea. Auzi colo!
                                                      rezolvării acestei probleme a început să îngrijoreze   când din  iniţiativa Vetrei Româ­  „Ungurii doresc  o înfrăţire  caldă
       PROBLEME CU AMBULANŢA SMURD                    beneficiarii. Practic, li se cere acum, să achiziţioneze   neşti,  al cărui  preşedinte eram şi  cu noi’’. Altfel zis: Bate fierul cât e
                                                      un autoturism nou pe care să-l plătească de la început,   sunt, acest semn al subjugării a fost  cald.  în ce mă priveşte,  dacă tot
          Din  10 ianuarie 2007, când în Deva a avut loc  cu un alt sistem de leasing. De menţionat că Asociaţia   trimis  şă  se  odihnească încă un  caută buzduganul, le recomandăm
                                                                                                    mileniu pe fundul unui lac sau în  soluţia  din  povestea lui  Dănilă
       accidentul în care a fost implicată ambulanţa SMURD  Salvital plăteşte  şi  la  ora  actuală  toate  ratele  şi
                                                                                                    mgul unui cuptor.              Prepeleac, care l-a trimis pe Agiuţă
       au început problemele pentru Asociaţia SAL VITAL  asigurările vechii ambulanţe deşi nu se poate folosi
                                                                                                       Ce  vină  avea  buzduganul?  să  caute  buzduganul  în fundul
       Deva, deoarece au rămas fără ambulanţă iar firmele  de ea şi ca urmare au apelat la ambulanţa SMURD
                                                                                                    Aceeaşi pe care o are şi mormântul  iazului. Care iaz? Ştiu şi eu, ştie şi
       cu care au contracte de leasing nu au dat nici un răs­  de  la Brad.  Toată  această  situaţie  i-a convins  pe
                                                                                                    simbolic  al  episcopului unitarian  bunul român, consilierul judeţean
       puns şi ambulanţa avariată zace într-un garaj la Cluj  hunedoreni că se află într-un circuit închis în care
                                                                                                    Francisc David: devenise semn al  Gheorghe Popescu, dar nu spunem.
       Napoca;  asta în  detrimentul  cetăţenilor din judeţ,  perdanţii  sunt  ei.  Chiar medicul  Arafat,  aflat în
                                                                                                    iredentismului  şi loc de pelerinaj  Cântăreşte  mult  la...  fier vechi.
       după cum sublinia dl Petre Mărginean.  în accident,  străinătate a intervenit în timpul conferinţei de presă,
                                                                                                    al  „istoricilor  noştri  prieteni”  la  Numai  de n-o trăzni prin mintea
       ambulanţa a fost extrem de avariată iar repararea ei  subliniind că  „e bătaie dejoc ceea ce fac ei”.
                                                                                                    sfârşit  de  săptămână,  pentru  a  liberalilor să planteze  la  dacicul
       necesită mult timp de pe o parte şi pe de aîta nici nu   Ca urmare, dacă nu se găseşte o soluţie viabilă,  spune celor rămaşi  acasă „acolo  Tape un alt buzdugan,  având pe
       ar  mai  putea  prezenta  siguranţa  în  rularea  pe  Asociaţia Salvital va da în judecată firmele implicate  şezum  şi  plânsem”,  la  ultimul  patru  feţe  chipurile  lui  Horty,
       drumurile  publice.  în  schimb  echipamentele  şi  în  această stare de  lucruri  şi  datorită cărora cetă­  semn al Ungariei Mari. Deci să ne  Apponi, Tokeş şi Ghyor Frundo!
       aparatura din interionîl ambulanţei sunt intacte şi pot  ţenii din judeţul nostru nu pot beneficia de ambu-  înţelegem,  doamna A.L.,  domnul
                                                                                                                                                   GligorHAŞA
       fi  folosite pe  o  altă ambulanţă.  însă tergiversarea  lanţă SMURD.     MariaBÂRGĂU        M.M.  cu  diplomaţie  a  făcut  pe
       C s l  L s t                J S T O ^ L S T R ^ l            ZZiarttl c a r e  s e   r e s p e c tă  ş i  ret  r e s p c c tă l
   1   2   3   4   5   6   7   8