Page 3 - Calauza_2007_913
P. 3
Călăuza noastră nr. 913 Pag. 3
In direct cu NASA său creier - şi, consultând datele cosmologiei actuale, în locul fascicolului de fotoni. “Vedeta” primei
putem aprecia că Universul nostru este alcătuit, groso observaţii a fost atomul de uraniu, mai uşor “vizibil”
Despre atomi modo, din IO80 atomi - ei reprezentând partea de materie din pricina complexităţii sale: 238 de protoni şi
şi universuri perceptibilă (4% din total) şi nu energie, fie ea sombră neutroni, element greu, aflat pe căsuţa cu nr. 92 în
p#T" . Tr- , său nu, nici materia sombră. Tabelul lui Mendeleev.
Dacă, să zicem, un cataclism Cu ideea clară că Universul nostru conţine doar De atunci, tehnologia STEM a avansat continuu,
cosmic ne-ar bate la uşă şi noi P elementele din Tabelul lui Mendeleev, cu o hartă destul odată cu creşterea puterii de calcul a computerelor, şi
am avea posibilitatea să trimitem de exactă a Universului, pe care ne-au furnizat-o sateliţii a ajuns astăzi la o rezoluţie de 0,6 angstrom i, adică la
unor făpturi raţionale dintr-un şi telescoapele (despre Big Bang ştim că s-a întâmplat cam o milionime din diametrul unui fir de păr. Or, un
alt univers o singură frază care acum 13,7 miliarde de ani - de unde rezultă şi raza
Alexandru atom are o “lăţime” (dacă la atomi se poate vorbi de
să sintetizeze cunoaşterea la care Universului nostru; 13,7 miliarde de ani-lumină), nu ne
M IRONOV lăţime, diametru, dimensiuni etc) de doar 1 Angstrom.
specia noastră a ajuns, care ar fi mai rămâne decât să încercăm... să vedem cu ochiul liber Vedeta actuală a ajuns să fie, în zilele noastre, litiul,
acea frază? Ei bine, spune celebrul Richard Feynman aceste particule de materie intuite de Democrit. elementul nr. 3 din Tabelul periodic. Pasul următor va
(seniorul mecanicii cuantice, cum îl numeşte revista Prima persoană care a văzut un atom “în came şi oase” fi, se speră, aşa numita dimensiune a lui Bohr, adică
“Discover”) ar fi suficient să spunem: “Lumea este a fost studentul Joe Wall, ne spune revista “Discover”. jumătatea de angstrom, 1 A fiind egal cu o zecime de
făcută din atomi” - şi de aici s-ar înţelege că am fost Asta s-a întâmplat în 1969, la Universitatea din Chicago, nanometru, adică o zecime de miliardime de metru. Şi
creaturi inteligente. unde profesorul lui, AlbertCrewe, dezvoltase tehnologia abia atunci îl vom putea privi, ochi în ochi, pe însuşi
Ştim de atomi încă de pe vremea lui Denloerit - numită STEM, prin care se pătrunde în intimitatea atomul de hidrogen, cel cu care Universul nostru şi-a
posesor doar al uneltei de cercetare care a fost propriul materiei folosind o lanternă cu un fascicol de electroni. început activitatea, imediat după Big Bang.
r ■ A
LA HUNEDOARA nem ulţum irile în ceea ce TELEFONUL M OBIL, puri şi divertisment), şi Cine mai
priveşte asistenţa m edico- PRIETENUL SAU ştie ce?, au creat o adevărată
M IN IS T R U L M U N C II ÎN socială precum şi reglementarea DUŞM ANUL NOSTRU? isterie în rândul tinerilor cum ar
M IJL O C U L P E N S IO N A R ILO R biletelor de tratament. Telefonul, această minunată fi de ex. iPOD-urile dar, le-au
Recent, la H unedoara pensiilor. Dar bani sunt! Avem în legătură cu ajutoarele scornire a minţii omeneşti care a făcut şi mai perverse. Filmuleţe,
fotografia noastră, a soţiei,
ministrul Muncii, Paul Păcurar creşterea economică cea mai pentru energia termică, se va da revoluţionat lumea, este invenţia părinţi, prieteni etc., sunt
s-a întâlnit în Aula Institutului mare din ultimii 17 ani.” Apoi, suma de 615 Ron şi vor benefi scoţianului Alexander Graham înmagazinate şi transmise de
de Inginerie din Hunedoara, cu ca la şcoală, ministrul a prezentat cia de acest ajutor un număr de Bell, care în anul 1876, prezenta colo-colo, putând fi adevărate
pensionarii. Cu acest prilej la tablă, modalităţi de calculare 4 550 000 persoane. la Boston, electrical speech capcane mediatice, iar anumite
domnia sa a anunţat că „înce a pensiei şi a ridicat în expunerea Au rămas şi întrebări fără machine (maşina electrică de agenţii îşi freacă m âinile de
pând cu 1 noiembrie, pensiile sa, problema spinoasă şi dure răspuns cum ar fi: de ce vorbit), şi care la timpul respectiv bucurie şi au şi de ce, pentru că,
vor creşte cu 30 la sută. Punctul roasă a pensionarilor din side pensionarii din justiţie, armată, a fost o adevarată revelaţie. aproape free, îşi complectează
de pensie va creşte şi el de la rurgia hunedoreană: grupele de SRI, au pensii de zeci şi sute de Evoluţia în timp a telefonului a la zi bazele de date cu persoanele
416 RON la 541 RON.” Paul muncă! Pe această temă s-au milioane, de ce statul român fost constantă o bună parte de care îi interesează (obiceiuri,
Păcurar a mai declarat că este născut vii discuţii, cei prezenţi face discriminări între proprii timp, când datorită evoluţiei teh slăbiciuni, cu cine mai umblăm
bucuros că acest lucru se amintind ministrului că puterea cetăţeni, de ce pensionarii nologice a făcut ca pe piaţa anilor şi pe unde, inclusiv fotografii in
întâm plă sub m andatul său de cumpărare a pensionarilor a proveniţi din asemenea categorii 70’, să apară, cu timiditate, dato time etc.,), iar toate aceste
datorită creşterii economiei pe scăzut cu 30 la sută chiar dacă au pensii cu mult mai mari decât rită gabaritului dar şi preţurilor informaţii le culeg, fără un efort
acest an, „Preşedintele Trai an pensiile se măresc. S-a cerut chiar cei din „grupa specială” din prohibitive, telefonul mobil. prea mare şi cu riscuri minime.
Băsescu mă cheamă mereu la să se facă anual o indexare a metalurgie? „Sunt grupuri de Descoperirea microcipurilor Dar, se poate şi mai rău, primim
televizor şi mă avertizează că nu coeficientului de inflaţie. De. presiune.” a spus sec ministrul şi dezvoltarea reţelelor de tele un “prieten” în birou unde pe
încercând parcă o justificare. fonie mobilă, a făcut ca acest mic ecranul monitorului sau pe masa
sunt bani pentru creşterea asemenea s-a vorbit şi despre
G. CONSTANTIN şi util obiect, prezentat într-o de lucru avem un document
largă şi variată gamă de modele, confidenţial, doar o clipă de
LA HUNEDOARA BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMANE unele adevărate bijuterii ale neatenţie şi, graţie utilităţilor
60 DEAN) DE LA SFINŢIRREA A ÎMPLINIT SĂPTĂMÂNA tehnicii, la preţuri de cost şi achi tehnologice de ultimă oră ale
CATEDRALEI ' ACEASTA140 DE ANI ziţie acceptabile, să devină azi un telefonului mobil, documentul
Catedrala „Sfinţii împăraţi Constantin Din păcate, fără o sărbătorire aşa cum ar fi meritat „prieten” de nedespărţit. Pe stra călătoreşte pe calea undelor la o
şi Elena” cu al doilea hram „Sfânta Paraschi- cel mai important depozitar al cărturăriei româneşti şi dă, acasă, la birou, în baie, şi cine nouă destinaţie. Introducerea
eva” a devenit în ziua de 14 octombrie al valorilor tipărite aflate în România, ca şi cel mai im mai ştie unde acesta este omni dispozitivelor biom etrice de
neîncăpătoare. Pentru credincioşii hunedoreni portant loc de aprofundare a formării şi cercetării celor prezent, devenind pentru unii, un activare pe bază de voce sau
nu a fost numai o zi obişnuită de rugăciune ci ampreta digitală a telefonului
mai multe personalităţi din istoria intelectualităţii ţării, al „şaptelea organ de simţ”.
o zi în care s-au împlinit 60 de ani de la prima fără a i se da atenţia care se acordă, să zicem, unor face şi mai bună afacerea de
sfinţire a acestei catedrale. Despre acest formaţii pop, folk sau heavy-metal, venerabila vârstă a Pierderea, furtul, defectarea urmărire a unei persoane, având
eveniment ne-a vorbit părintele protopop marii instituţii naţionale marchează cu glorie lista lui este pentru mulţi dintre noi certitudinea că este persoana care
Miron Stencoane, care ne-a spus: Construcţia evenimentelor princeps ale culturii noastre. o adevarată dramă, devenind, interesează, mai ales că ultima
catedralei a început în anul 1939 şi s-a Fondată în 1867 prin donaţia de cărţi făcută de pentru lumea noastră modernă apariţie tehnologică în materie
finalizat în, anul 1944. Dar pentru că „omul episcopul Buzăului, Dionisie Romano, Biblioteca digitală, avidă de informaţie şi de „Senzorul de Recunoaştere
este sub vremi şi nu vremurile sub om” din Academiei deţine şi pune la dispoziţie circa 11 milioane comunicare, un adevărat drog, Facială OKAO”, primul în lume
cauza acelor ani grei prin care trecea poporul echivalentul “drogului infor
de piese de patrimoniu şi peste 3 milioane de cărţi. Cu în ceea ce priveşte tehnologia de
român, sfinţirea acestei biserici nu s-a putut matic” care se manifestă din plin
o construcţie mai veche, ce poate deveni astăzi clădire- recunoaştere facială, care poate
face decât trei ani mai târziu, adică la 14 în lumea Internauţilor.
muzeu pentru arhitectura bucureşteană interbelică, fiind fi implementat în PDA, telefoane
octombrie 1947. La sfinţirea de atunci au inspirat şi funcţional proiectată în anii ’30 de arhitectul Noile facilităţi ale telefoa mobile sau alte dispozitive mo
participat; Mitropolitul Ardealului Nicolae
Duiliu Maf cu, dar şi cu o nouă clădire adăugând încă nelor m obile oferite, - prin bile care au şi funcţie de cameră
Bălan, ctitorii acestui locaş Alexandrina şi 16.000 de metri pătraţi de imperiu al cărţii, tipăriturii, lansarea pe piaţă a serviciilor de
Constantin Bursan, vrednicul de pomenire foto şi care nu necesită un
documentului scris şi al celui imprimat, Biblioteca ultima generaţie, 3G, 4G, etc.., -
protopop Nicolae Suciu, primarul din acea hardware suplimentar. Util izato-
Academiei Române a avut în fruntea ei mari critici precum videoclipul, recepţia şi
vreme al Hunedoarei - Ioan Brâncoveanu rul trebuind doar, să-şi înregis
literari precum Perpessicius, Tudor Vianu, Şerban
invitaţi din toate parohiile şi foarte mulţi Cioculescu, dar şi mari specialişti în biblio-teconomie trimiterea-de e-mail-uri de di treze propria imagine facială în
credincioşi. începând de lâ această dată care i-au sistematizat în per-manenţă tezaurul şi au mensiuni mari, accesarea Inter- memoria aparatului prin interme
catedrala a avut un program zilnic de 12 ore,1 modernizat accesul la valorile lui. în prezent este netului de mare viteză, precum şi diul camerei, altfel nu poate
dând posibilitatea hunedorenilor să se transfer de conţinut video-inobil folosi terminalul.
condusă de profesorul Dan Horia M'azilu.
reculeagă în rugăciune ori de câte ori doresc. Corneliu LEU (televiziune, muzică, videoclri ing. Marian FIROIU
Din păcate trebuie să remarcăm că, deşi
aici au fost botezaţi şi cununaţi o mare parte din politicienii de azi ai faţă de cei care şi-au adus aportul lor la
Hunedoarei la sărbătorirea celor 60 de ani de sfinţire a ei n-au onorat cu COMUNICAT DE PRESA rezultatele economico-sociale ale judeţului.
prezenţa acest eveniment deosebit din viaţa oraşului. Dar ce nu fac Ziua de 1 Octombrie, Ziua Internaţională a Este motivul pentru care aducem sincere
autorităţile fac oamenii simpli, cu dragoste de Dumnezeu şi de biserica Persoanelor Vârstnice a fost în anul acesta un bun
mulţumiri autorităţilor locale şi judeţene,
Luj. Ei au participat în număr mare la această sărbătorire. Un grup de prilej de bucurie şi satisfacţii sufleteşti, pentru oâmenilor politici, aleşii noştri, care au fost
credincioase au brodat cu fire de aur un^mens tricolor pe care scrie: 14 persoanele vârstnice din judeţul Hunedoara. alături de noi şi au făcut posibilă realizarea
octombrie 1947 - 14 octombrie 2007. De asemenea o familie, care a A dunările festive, program ele artistice,
dorit să rămână anonimă a donat cu această ocazie doi prapuri: unul cu acţiunile de caritate, excursiile-pelerinaje, acestor clipe de bucurie şi m ulţum ire
chipul Mântuitorului, celălalt cu chipul Maicei Sale Sfânta Maria. De ajutoarele băneşti, aniversările vârstnicilor care au sufletească.
asemenea s-a săvârşit un parastas de pomenire pentru ctitorii acestui împlinit 45-50 de ani de convieţuire, vizitele la C onsiliul Judeţean al Persoanelor
sfânt locaş: Constantin Bursan, martir al neamului românesc, decedat Vârstnice
în 1962 în închisorile comuniste şi soţia sa Alexandrina. C-tin GRECI! căminele vârstnicilor, sunt reale acţiuni de respect Preşedinte, Ovidiu MORARIU
—Ziarul care se respectă şi vă respectăI