Page 7 - Calauza_2007_919
P. 7
Pag. 7 Călăuza noastră 919
INFLAMAŢII ALE
GÂTULUI,
Prim ele sem nalm ente ale
s e i
inflamaţiilor gâtului sau faringelui se
BLOCAJUL RENAL încă fierbinţi se pun într-o pânză şi se fac simţite prin uscăciunea gâtului şi
Atunci când răcim puternic sau aplică pe zona rinichilor sub formă răguşală. Apoi apare greutatea la
când suferim de pietre la rinichi se de comprese. Se beau două căni,din înghiţit. Printre tratamentele naturiste
eficiente sunt:
poate produce aşa numitul blocaj de acest ceai şi nu după mult timp se va Oţetul de mere. Se procedează
rinichi, situaţie în care nu se niai urina. astfel: într-un pahar cu apă fierbinte se
elimină urina, chiar dacă se beau
lichide. SOMN LINIŞTIT pune o lingură de miere şi o linguriţă de
oţet de mere apoi se amestecă bine şi se
Ce se poate face în asemenea Pentru a ne asigura un somn bea înghiţitură cu înghiţitură. Se
situaţii? Până a ajunge la medic se liniştit, odihnitor, după o zi plină de
amestecă în părţi egale mai multe stres şi de griji iată Ce putem face: cu o lingură de miere şi apoi se bea consumă un pahar pe zi.
Usturoiul în amestec cu lămâia
plante, cum ar fi: mătase de porumb, Lapte cald cu miere. Se fierbe înainte de culcare. Diabeticilor însă nu este şi el foarte recomandat în
frunze de mesteacăn, cozi de cireşe laptele şi se îndulceşte cu miere le este indicat acest tratament. tratamentul bolilor de gât, dar el trebuie
şi coada calului. Din acest amestec de (pentru diabetici cu fructoză) şi se împotriva nervozităţii şi a aplicat doar seara deoarece mirosul de
plante se pune o linguriţă vârfuită la bea înainte de culcare. Vom avea în tulburărilor de somn sunt recomandaţi şi usturoi se simte foarte persistent în
250 ml apă rece, care se fierbe până ce mod sigur un somn odihnitor. ciorapii îmbibaţi în oţet. Se pun 3 respiraţie. Se procedează astfel: doi
dă în clocot. Se adăugă apoi un vârf de linguri de oţet în 500 ml apă la căţei de usturoi se zdrobesc şi se
cuţit de bicarbonat de sodiu, se 1§ » temperatura camereii în acest amestec se amestecă imediat cu zeama de la o
strecoară şi se îndulceşte cu miere de înmoaie o pereche de ciorapi de bumbac, lămâie şi cu două linguri de ulei de
albine (polifloră). Din acest preparat se storc şi se pun pe picioare. Picioarele măsline. Din amestecul respectiv se
se bea câte o cană înainte de fiecare se învelesc într-un fular de lână. Ciorapii consumă de trei ori pe zi câte o linguriţă.
masă. Efectul se va observa imediat.. se ţin în picioare cel puţin o oră sau pe Sucul de lămâie. Face foarte bine
Un alt tratament are la bază un alt perioada întregii nopţi.
amestec de plante. Se amestecă în Un păhăruţ de vin roşu, natural în tratarea acestor afecţiuni. Sucul de
lămâie se foloseşte astfel: sucul de la o
părţi egale coada calului, coada (de casă), este şi el aducător de somn jumătate de lămâie se amestecă eu 150
şoricelului şi sunătoare. Se mai Berea în amestec cu miere odihnitor, aşa că este recomandat înainte ml apă călduţă, fiartă în prealabil.
adaugă o lingură de măceşe zdrobite. devine şi ea un sojnnifer natural care de culcare, să se bea vin roşu. Pentru cei Amestecul se bea sau se face gargară cu
Se pune amestecul la fiert până ce dă în ne asigură un somn liniştit. în acest suferinzi de hipertensiune, acest el, de trei ori pe zi.
clocot. Se strecoară ceaiul iar plantele sens se amestecă 500 ml bere caldă tratament nu este recomandat.
Ana VALERIA
a urmat. Văzându-1 într-o stare de
CH IPU RI D E F E M E I D IN BIBEIE frământare sufletească, îngerul
Domnului i se arată în vis, grăin-
Femei exemplare supraveghere şi ocrotire, supusă şi ei, la vestirea îngerului. Este o măreţie du-i: "losife, fiul lui David, nu te teme a
ascultătoare, Fecioara Maria a zis: mai presus de a îngerilor, prin realizarea ei
FECIOARA MARIA "Iată roaba Domnului, fie mie după în trup, şi este.mai mare decât a crinului, lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a
cuvântul tău. Şi îndată a zămislit pe pentru că este însoţită de cunoaştere şi1 zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.
Fiul şi cuvântul lui Dumnezeu, . cu alegere liberă. , Ea va naşte fiu şi vei chema numele lui
totul mai presus de fire” (Lc.1,26- Evangheliştii Matei şi Luca istorisesc Iisus căci El va mântui poporul său de
38). De atunci au început a se săvârşi, naşterea Domnului Iisus Hristos. Maria, păcatele sale”. Evanghelistul Matei
prin rânduială dumnezeiască, mama lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi arată în continuare că toate acestea au
rosturile Cuvântului lui Dumnezeu, fost împreună, s-a aflat având în pântece fost proorocite de Isaia (Is.7,14;
privind mântuirea şi izbăvirea lumii, din Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept Mt. 1,21-23). Şi după ce s-a deşteptat din
somn, Iosif a ascultat de îngerul
în acest sens troparul praznicului fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o Domnului şi a luat la sine pe Maria
Buneivestiri glăsuieşte : „Astăzi este lase în ascuns (Mt. 1,18-19). Iosif ştia că (Mt.1,24). (va urma)
începutul mântuirii noastre şi Maria este fecioară şi a fost surprins de ce
arătarea tainei celei din veac. Fiul _______________________________________PreotPETRU
lui Dumnezeu, Fiu al Fecioarei se
- urmare din nr. 918 - face, şi Gabriel harul îl bine-
La plinirea vremii (Gal.4,4), vesteşte”.
Milostivul Dumnezeu, care pururi poartă Atmosfera purităţii praznicului a noastră
de grijă neamului omenesc, ca up părinte Buneivestiri se poate vedea şi din
plin de dragoste, văzând făptura mâinilor icoana sărbătorii, unde deosebim :
Lui înrobită şi chinuită, aflată sub îngerul, Fecioara şi floarea de crin. acoperă cu o folie de aluminiu, se dă
imperiul păcatului, a găsit de cuviinţă să îngerul Gabriel, supranumit CLĂTITE CU CIUPERCI la cuptor şi se ţine 20-25 de minute.
trimită pe Fiul Său să mântuiască neamul îngerul harului, o căpetenie a Necesar: 12-15 clătite de post, o La servire se adaugă sos de roşii sau
omenesc, scoţându-1 din păcat şi din îngerilor, mai marele cetelor cereşti. cutie ciuperci, 2 linguri făină, 2 linguri ketchup.
moarte. A rânduit ca taina întrupării Acest puternic al lui Dumnezeu, nu măsline, o ceapă, verdeaţă (pătrunjel,
Domnului Iisus, aflată în planul veşnic al atât prin putere, cât prin curăţenia sa, mărar), sare, piper, 2-3 căţei de usturoi.
lui Dumnezeu faţă de lume şi faţă de om, aşa cum i-a dat-o Dumnezeu Preparare: Ciupercile se taie SUPĂ DE USTUROI
să fie făcută cunoscută de Arhanghelul făcându-1 fiinţă raţională şi liberă, mărunt, se călesc în ulei împreună cu Necesar: 10 căţei de usturoi, o
Gabriel, care a grăit Fecioarei din spirit pur, neamestecat cu lutul, el ceapa tocată fin, şe pune apoi făina şi se ţelină mijlocie un litru de supă de
Nazaret ''Bucură-te ceea ce eşti plină de reprezintă măreţia şi curăţia lumii stinge cu puţină apă, încât să se legume, 4 ouă, 50 ml ulei, o legătură
har, Domnul este cu tine. Binecuvântată spirituale, cea statornicită în bine. formeze un sos gros. Se lasă com pătrunjel, sare.
eşti tu între femei. Iată vei lua în pântece Crinul reprezintă măreţia lumii poziţia să se răcească şi se adaugă sare Preparare: Usturoiul se curăţă
şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui înconjurătoare, cea fără de şi piper după gust, usturoiul pisat şi şi se pisează. Ţelina se curăţă, se
Iisus”. Văzând-o nedumerită la această cunoaştere, fără putinţa de a urca sau verdeaţă tocată. Se amestecă bine şi se spală şi se dă pe răzătoarea mare apoi
veste neaşteptată, îngerul îi zice: ”Duhul coborî pe o scară de valori, dar umplu clătitele, apoi se rulează şi se se căleşte în puţin ulei într-o oală. Se
Sfânt se va pogorî şi puterea Cehă statornicit ca simbol al purităţii lumii aşază într-o tavă unsă cu ulei. Tava se adaugă usturoiul, se stinge cu supa
Preaînalt te va umbri, pentru aceea şi din care face parte, prin grija de legume fierbinte şi se lasă să dea
sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Providenţei divine. Observăm că în câteva clocote, timp în care se
Dumnezeu se va chema”(Lc.1,26-34). lumea purităţii cereşti reprezentată amestecă mereu cu o lingură de
îngerul arată puterea prin care de înger şi lumea neînsufleţită lemn. Supa se sărează după gust,
Dumnezeu se descoperă şi lucrează, reprezentată de crin se închină apoi se stinge focul, se lasă să se
asemenea norului luminos de pe muntele Fecioarei. îngerul o numeşte „plină răcorească şi se drege cu ouăle
Sinai (Iş.24,16-18, sau al celui de pe de har” şi „binecuvântată Între bătute. Se presară pătrunjel tocat
Tabor Lc.9,34.Vezi şi :Bibl. Jub. notă femei", iar crinul îi aduce mireasma mărunt şi se acoperă oala cu un
subl. la 30-31) şi arată Măriei că şi care trebuia să dea evenimentului capac. Supa se serveşte cât mai
verişoara sa Elisabeta prin puterea lui măreţia cuvenită. caldă, cu crutoane de pâine prăjite
Dumnezeu a zămislit la bătrâneţele ei Fecioara. Curăţia ei se .poate înunt.
(Lc.l,36-37). Crescută la templu, sub vedea prin nedumerirea şi tulburarea MARIA
CALA UZA NOASTRA — Ziarul care se respectă şi vă respectăI