Page 6 - Calauza_2008_957
P. 6
Călăuza noastră 957 Pag. 6
Preparare: Vinetele se curăţă
MARI IUBIRI de coajă, se taie felii, se sărează şi se
LENIN ŞI MARIA KŞESINSKAIA dau deoparte pentru circa o oră. Se
trec apoi feliile prin făină şi se
Documentele au scos la prăjesc în ulei. Se lasă să se răcească
iveală faptul că Lenin avea apoi se lipesc câte două punând între
înclinaţii bisexuale, celebră fiind ele brânză de vaci proaspătă,
legătura lui cu Zinoviev (primul amestecată cu un gălbenuş şi puţină
preşedinte al Komintemului), cu sare. Se trec din nou prin făină, ouăle
care a avut o relaţie de tip rămase şi pesmet după care se
homosexual, la vremea când se prăjesc în ulei încins. La servire se
aflau amândoi în exil, în Elveţia, noastră presară cu puţin pătrunjel tăiat
soţia lui, Nadejda Krupskaia mărunt.
surprinzându-i în pat pe amândoi,
însă Lenin nu renunţa nici la VINETE PA N E
plăcerile pe care i le puteau oferi balerină, cheltuind „ca un nebun” Necesar: 4 vinete, 3 ouă, 300 g JE L E U D E M U R E
femeile aşa că a avut multe pentru celebra Maria. însă brânză de vaci, 3 linguri făină, C U M E R E
legături extraconjugale, printre Berlinul, văzând că Lenin şi-a pesmet, ulei, o legătură pătrunjel, Necesar; 1 litru suc de mure, 250
ele fiind şi cea cu balerina Maria pierdut cu totul capul pentru sare. ml suc de mere, 500 g zahăr, suc de
Kşesinskaia, pentru care a făcut o această femeie şi chelţuie din lămâie şi scorţişoară (facultativ).
pasiune de-a dreptul nebună. „contul revoluţiei”, pune piciorul P r e p a r a r e : S ucurile se
Maria (cunoscută a fi fost şi în prag şi face în aşa fel încât amestecă şi se dau împreună cu
amanta Ţarului Nicolae al II-iea) Kşesinskaia să fie trimisă într-un zahărul apoi se pun la fiert şi se
era primă balerină a Teatrului lung turneu în Occident, cu un amestecă uşor şi continuu. Când
Imperial din Petersburg şi una contract bine plătit. Rămas singur jeleul are consistenţa necesară şi este
dintre vedetele saloanelor în vila balerinei, Lenin nu a suferit gata, se pune fierbinte în borcane,
aristocraţiei ruse. Cu Lenin s-a prea m ult, în scurt timp închizându-le ermetic şi punându-le
întâlnit cu totul întâmplător, la consolându-se din nou în braţele în pături până ce se răcesc.
vremea când el era în exil, fostei sale soţii. După victoria MARIA
născându-se între ei o puternică „Marii Revoluţii din Octombrie”
legătură erotică. Când părintele ajuns în fruntea Rusiei, Lenin îi - No bine mă Grigore, da mai ştii
bolşevismului s-a întors din exil, scrie Măriei să se întoarcă urgent cum mă prindeai cu dinţii de lobul
în 1917, el se desparte de soţia sa în ţară. Dar lucrurile se urechii?
Nadejda Krupskaia, şi se schimbaseră: Maria l-a anunţat că • Băbuţa către moşneag: - Da, tu femeie, spuse moşul şi
instalează în vila somptuoasă a preferă să rămână în Occident, - Mă Grigore, îţi chinuindu-se încercă să şe dea
amantei sale, Maria Kşesinskaia. mai ales că avea deja o legătură cu aduci tu aminte când jos din pat...
Ba măi mult, Lenin începe să Prinţul Andrei Romanov, cu care eram tineri? - Da' unde vrei să mergi,
cheltuiască *sume mari de bani s-a şi căsătorit. Căsătoria lor - Da, tu Margareta!
dintr-un cont de cinci milioane durează până în anul 195b, când - Da1 mai ştii cum măi bărbate?
mărci aur pe care i-1 oferise Prinţul Romanov moare * în braţe - Să-mi iau proteza...
Banca Imperială din Berlin, moare şi ea, dar abia în anul 1974, înainte de culcare? • Merge o babă cu
pentru organizarea unui puci care la vârsta de 102 ani. - Da, tu Margareta! bicicleta.
să-i permită preluarea puterii la Dragostea ei cu Vladimir Ilici (şi m oşul încerca
Petersburg şi încheierea rapidă a Lenin rămâne însă o pagină de oftând, cu mâna slăbită de trecerea O întreabă un poliţai :
păcii cu Germania. Lenin însă neşters în viaţa amoroasă a tim pului, să-şi îm brăţişeze - Unde mergi babo?
începuse să cumpere cadouri tot temutului om politic. consoarta) -L a cimitir.
- Şi bicicleta cine o aduce înapoi
mai costisitoare pentru amanta sa Elena POPESCV acasă?
(APICVLTVU ■ ACTIVITATE TKADIŢIOXĂlT)
LĂPTIŞORUL DE MATCĂ
- urmare din nr. 956 -
Lăptişorul de matcă este o săruri minerale, vitamine ş.a. Din brun-închis. Acest produs
substanţă organică foarte complexă fluid vâscos alb-gălbui la început, al albinelor doici serveşte
conţinând proteine, lipide, glucide, devine în scurt timp solid, sticlos, pentru hrănirea larvelor de
matcă în primele 5 zile de
la stadiul de ou, acesta
crescând în mod miraculos, de terapeutic: poate contribui la
aproape 1000 de ori . prevenirea său vindecarea unor boli
Acest produs apicol prezintă ale aparatului digestiv sau
următoarele acţiuni: de stimulare respirator, la întărirea sănătăţii
biologică a creşterii datorită unor copiilor mici, la restabilirea
factori hormonali; de stimulare a echilibrului psihic precum şi la
glandelor sexuale; acţiune tonică prepararea unor produse cosmetice.
fortifiantă, regeneratoare, datorită Luat sublingual, în mod repetat timp
vitaminelor, enzimelor şi sărurilor de 30 de zile, câte 0,2 grame zilnic,
m inerale conţinute; acţiune întăreşte memoria, potenţa sexuală
antiinfecţioasă şi antigripală; şi crează o stare de bună dispoziţie.
acţiune anticanceroasă ş.a. Folosit ca unguent, singur sau în
Lăptişorul de matcă singur sau amestec cu miere poate reface şi
în combinaţie cu alte proâuse întineri pielea, împiedicând ridurile,
apicole poate' avea efecte sau la alte tratamente cosmetice.
miraculoase din punct de vedere Ing. Traian IACOB
CĂLĂ UZA. NOA.STRĂ — Z iarul care se respectă şi vă respectă!