Page 12 - Calauza_2008_959
P. 12
Călăuza noastră 959 Pag. 12
S P A N IA D O R E Ş T E G A Prin fundaţia pe care Bill şi Oraşul Soci este situat pe ţărmul pe toţi locuitorii, deoarece acesta este un
soţia sa Melinda, o patronează, Mării Negre, în apropiere de fenomen ce se petrece foarte rar în această
IM IG R A N Ţ II &Ă zonă. Zăpada a dus pur şi simplu la
el a donat anul acesta pentru Abhazia.
P L E C E A C A S Ă cauze umanitare, 36 miliarde paralizia traficului însă majoritatea
Ca efect al crizei economice şi dolari. Printre aceste cauze sunt: O K T O B E R F E S T L A populaţiei s-a bucurat de zăpadă, iar
al creşterii numărului de şomeri, lupta împotriva sărăciei din pentru unii, a fost prima dată când vedeau
guvernul spaniol a aprobat un plan statele în curs de dezvoltare, M U N C H E N fulgii de zăpadă de care s-au bucurat din
de revenire voluntară a îmbunătăţirea educaţiei în La Miinchen a în c e p u t plin.
imigranţilor, în ţările din care fac liceele din America şi b i n e c u n o s c u t a s ă r b ă t o a r e în Africa de Sud, zăpada este un
parte, în acest sens dezvoltarea de vaccinuri Oktoberfest, cea de-a 175-a ediţie. fenomen întâlnit foarte rar şi atunci numai
Primarul acestui oraş a deschis
î m p o t r i v a m a l a r i e i , primul butoi de bere folosind două la munte, când iernile sunt foarte geroase.
tuberculozei şi SIDA. Averea lovituri de ciocan şi apoi a băut prima Andrei FLORE A
lui Bill Gates, împreună cu halbă de bere. Această adevărată şi
aceste donaţii, ar fi de peste 90 celebră sărbătoare â toamnei durează
miliarde dolari.
16 zile şi este o mare atracţie pentru
străini. Pe lângă sutele de butoaie de
ÎN P A K IS T A N , bere şi câmăciori tradiţionali în
programul festivalului sunt incluse şi
A T E N T A T L A U N
numeroase spectacole în aer liber.
H O T E L D E L U X
în capitala pakistaneză,
Islamabad, a avut loc un atentat C Ă D E R I M A S IV E D E
sinucigaş la un hotel de lux, Z Ă P A D Ă , ÎN A F R IC A
atentat în care şi-au pierdut viaţa în mai multe localităţi din Africa
cel puţin 60 de oameni şi 250 au de Sud au avut loc căderi masive de
fost răniţi. Printre victime se zăpadă ceea ce a luat prin surprindere
preconizează ca imigranţii să
primească suma totală a află şi numeroase femei şi copii,
indemnizaţiilor de soma], în două dar şi ambasadorul Cehiei în
tranşe: 40 % din indemnizaţie să Pakistan, Ivo, Zdarek. Suflul SPORT • SPORT • SPORT
fie dată în momentul plecării iar exploziei a afectat şi sediul «W
60 % cu o lună mai târziu, în ţara ambasadei României, aflată la CANOTAJ GIMNASTICĂ
de origine a respectivului La Campionatele Europene de Gimnasta Stellana N istor,
imigrant. Totodată aceştia să-şi ia componenta Lotului Naţional al
canotaj, desfăşurate la Atena,
angajamentul că timp de trei ani României se gândeşte să se retragă
nu vor mai reveni în Spania. din activitatea de performanţă. O
Planul vizează imigranţii hotărâre clară în acest sens va lua pe
veniţi din 19 ţări cU care Spania data de 1 octombrie, când va face
are deja acorduri bilaterale * în publică hotărârea sa definitivă.
materie de securitate socială. în acelaşi timp Cătălina Ponor a
Pentru aceasta, cei interesaţi devenit imaginea unei ' fundaţii
t r e b u i e să fie c e t ă ţ e n i înfiinţată şi finanţată de Gigi Becali.
extracomunitari, veniţi din ţări Ea va petrece împreună cu Silvia
care au un acord cu Securitatea Stroescu, zece zile în Caraibe, unde
Socială Spaniolă, să fie în situaţie circa 800 m de locul exploziei. va încerca să convingă un grup de
legală de şomaj şi să aibă dreptul Se presupune că teroriştii au reprezentantele României au cucerit copii cât de frumoas este acest sport -
de a primi indemnizaţii. folosit aproximativ o tonă de două titluri continentale şi o medalie gimnastica. ’ v
Primele ţări ce urmează să fie explozibil. Masacrul a fost de vbronz. Campioanele olimpice
supuse acestui proiect sunt atribuit organizaţiei teroriste al- Gebrgeta Andrunache şi Viorica ATLETISM
Marocul şi Ecuadorul, ţări din care Queda iar anchetatorii spun că Susanu au făcut o impresie Gabriela Szabo, care la " ora
vin cei mai mulţi dintre imigranţii modul de operare al teroriştilor extraordinară la proba de două rame actuală este vicepreşedintele
din Spania. este similar cu atentatele situându-se pe primul loc. O Federaţiei Române de Atletism a
revendicate de această comportare la fel de bună a avut şi
organizaţie teroristă. Explozia echipajul opt plus unu iar fetele de la
B IL L G A T E S , C E L M A I
s-a produs în timp ce o maşină patru vâsle, au obţinut şi ele o
B O G A T O M A L
capcană a baricadat intrarea în binemeritată medalie de bronz.
A M E R IC II hotel.
Conform unui top realizat de BASCHET
revista Forbes, Bill Gates se în competiţia ce se desfăşoară la
D IS C U Ţ II A P R IN S E
ora actuală, în vederea selecţionării
C U P R IV IR E L A
pentru Campionatul European
JO C U R IL E
masculin, Divizia B, echipa ţării
O L IM P IC E D E IA R N Ă noastre nu a putut trece de Cipru
D IN 2 0 1 4 (jucând acasă) şi a pierdut în meciul organizat la Bistriţa, oraşul său natal,
Ca răspuns al intervenţiei cu Belarus. Astfel că România nu un cros al copiilor. Ea doreşte să
armatei ruseşti în Georgia, apare în clasamentul Federaţiei'
m e m b r i i C a m e r e i Internaţionale (FIBA). La această descopere prin aceste manifestări,
viitori sportivi de performanţă.
Reprezentanţilor au prezentat oră baschetbaliştii români se află pe Competiţia a ajuns la cea de-ă treia
Congresului american o lociil trei din Grupa B de calificare ediţie şi se bucură de succes în rândul
rezoluţie prin care cer pentru europene, astfel încât, pentru tinerilor şi nu numai, la ea luând
menţine şi anul acesta pe locul I, C o m i t e t u l u i O l i m p i c a putea ajunge în primele 25 de parte tinerii şi nu numai, djn toată
ea fiind cel mai bogat american. Internaţional să renunţe la .echipe ale Europei, sportivii noştri ţ a r a . * . •• -.'"LC' :
Averea sa este estimată la 57 organizarea Jocurilor Olimpice ar trebui să câştige neapărat grupa în VateaMVRăŞAfr
miliarde de dolari. de lamă din 2014, la Soci., care joacă acum.
C Ă L Ă U Z Ă . J V & A S T R A — Z ia r u l ca re se resp ectă şi vă re sp e c tă !