Page 5 - Calauza_2008_959
P. 5
y .■imi.iinmi.il] iui umil r im muni.ii "■■»
Pag. 5 Călăuza noastră 959
■i n i y
URANGUTANII BLONZI
SĂ NE AMINTIM După extazul scurt astfel de conflict
dar fierbinte şi carnal pe stăruie în memoria
DIN CÂND ÎN CÂND care l-au trăit luna trecută celor doi „prieteni”
în
din momentul
cei doi Urangutani blonzi,
Puţin şi Medvedev în care Statele Unite au
DE VECINI (III) urma invadării Georgiei, fost n ev o ite să
părăsească zona
iată, încet, dar sigur, a
venit rândul poporului rus Pacificului. Sper că
- urmare din nr. 958 - să achite nota de plată. cititorii mei îşi
Cel puţin aşa ar fi normal amintesc episodul
Ce putere mondială stă în
şi cam aşa ne-a şi lăsat să Phillipine. Din acel
spatele fundaţiei „Pro
î n ţ e l e g e m d o a m n a moment echilibrul
Transilvania"? Nu oculta Condoleezza Rice — m i l i t a r , g e o -
marii finanţe internaţionale, secretar de stat în administraţia Bush strategic şi politic s-a schimbat în
nu U niversalism u l, nu prin discursul domniei sale la zonă, dar Casa Albă şi-a reconsiderat
Masoneria, nici măcar German Marshall Fund. din mers strategiile politico-militare
Cum era de aşteptat, unda seis
Vaticanul şi braţul lui uctiv globale, aşa încât în eventualitatea în
mică a unui astfel de discurs a produs care China ar umple golul lăsat, adică
„Opus Dei". Toate acestea la
vibraţii şi emoţii în viaţa politică âr ieşi militar în Pacific, Statele
un loc şi mai mult decât ele americană, nelinişte directă, frustrare
Unite ar fi obligate să-i reteze braţele
sunt fundaţiile Soroş cu şi nervozitate la Kremlin, unde
din coate!
atrăgătoarea lor ideologie a neexperimentatul preşedinte rus Aventura Puţin a fost posibilă
M edvedev, la ordinul primului
„Societăţii Deschise". Soros datorită unui moment de naivitate
tată. dar, cine stă în spatele ministru(!) al ţării sale, a răspuns
promovează intervenţia în politică a preşedintelui Georgiei, care
Fundaţiei „Pro Transilvania”, printr-o sintagmă mai degrabă hilară,
afacerile interne ale statelor cum că Rusia nu este o „Republică a crezut că poate să facă ordine pe
din ce otrăvuri se alimentează teritoriul ţării sale. Cum şi în Osetia şi
din Europa de Est. Pompând Bananieră” care să depindă de
ideologic ea, ce pericol poate în Abhazia ruşii au avut grijă, din
miliarde, el fondează instituţii străinătate; cuvântul acesta dovedind
reprezenta înlr-o ţară ca timp, să plaseze populaţie rusească
sau se ingereazâ în gestiunea încă o dată, dacă mai era nevoie, prin aşazisele schimburi de populaţii,
România. Tovarăşa de drum maniera schizofrenică, paranoia
u n iversităţilor lib ere, a mai exact, deportarea elementului
alături de fundaţia Soroş, este istorică, care i-au stăpânit pe ruşi în
academiilor; finanţează făţiş naţional georgian şi înlocuirea lui cu
organizaţia catolică, ocultă, toate relaţiile lor internaţionale. Altfel
partide politice, posturi de cum ar fi comis ei abominabila crimă ruşi fideli Mamei Rusii. Cum toţi,
„Opus Dei", care alege papi, georgieni şi ruşi, sunt cetăţenii
radio, televiziuni, trusturi de de la Katin, cu puţin timp înaintea
numeşte cardinali, provoacă Georgiei, trebuie să se supună legilor
presă; Soros e ruinează declanşării în plin a celui de al Doilea
războaie religioase. Adevărata acelei ţări. Rusia nu avea nici un drept
economiile unor ţări, fiind Război Mondial, când, printr-un atac
faţă este cea a Anticristului din subversiv, a surprins şi ucis mai toată să intervină, mai ales armat.
numit, din acest motiv, Urangutanii blonzi au mai contat
Apocalipsă. Are în slujba ei I floarea ofiţerească a Poloniei, Circa
„ c r i m i n a l e c o n o m i c , 12.000 pe care, la adăpostul pactului pe războiul acela încâlcit din Irak, în
împotriva umanităţii!'. Tot ele 500 de preoţi, 75 000 de membri Ribbentrop-Molotov, au transpor care Statele Unite fac eforturi mari
laici, un milion de cooperanţi şi
manevrează ta alegeri pionii tat-o în pădurea Katin, au tras acum spre a ieşi cât mai repede şi cât
simpatizanţi activi, aproape 500 mai puţin „şifonaţi” din mlaştină şi
din America până în Malaezia fiecăruia câte un glonţ în ceafă şi unul
de universităţi, colegii, şcoli şi desigur, au mizat pe deja declanşată
sau dezmembrează state, ca în peste altul i-au aruncat de-a valma în
.centre de pregătire politică în 90 cea mai mare groapă comună a vremii. recesiune economică, sperând că
cazul Iugoslaviei. Există o Statele Unite se vor prăbuşi sub
convergenţă dovedită între de ţări, 694 de ziare, 52 de Doamna Rice a comunicat ferm imponderabilul evenimentelor. Mare
posturi de radio şi de televiziune, hotărârea Statelor Unite şi NATO, de
fundaţiile Soros şi serviciile a nu renunţa la aplicarea unor eroare!
12 societăţi de producţie
secrete americane, cu biserici sancţiuni majore Rusiei. Vom vedea, Statele Unite au cea mai avansată
cinematografică. Mulţi dintre
am erican e, organizaţii yankeii au nevoie de sprijinul şi cea mai performantă tehnologie
politicienii iiunedoreni. cu mutre militară; au cel mai mare potenţial
sioniste şi cu O.S.C.E. Moscovei la ONU în problema
şi activităţi dubioase, sunt prinşi Iranului şi a Coreii de Nord, economic din lume şi, Doamne
Multimiliardar în orice
în aceustă reţea ca membri ai Medvedev uită că Rusia are o fereşte! sâ fie obligate Să se ridice
fel de devize, Georgiî Soros se
masoneriei, ai Ordinului de la economie subdezvoltată, cu o pentru o asemenea confruntare,
prezintă sub chipul unui populaţie malnutrită şi mai mult Lumea se va smulge din ţâţânile ei şi
Malta, angajaţi cu conştiinţele ei
filantrop care face cu decât alte ţări, este dependentă de va deveni nelurtie!
odioasei „Opus Dei". Pe vreo 20
amândouă mâinile donaţii. tehnologia occidentală şi nu mai puţin Cât priveşte criza economică, cei
dintre aceştia îi cunosc şi cu, îi
Fundaţiile sale, institutele sau de capitalul acesteia. Uită, ori pare să care cred aşa cum am mas auzit şi
universităţile coordonează întâlnesc aproape zilnic, dau uite, C& ţara sa plăteşte deja o parte din visători români - spunând că
partea vizibilă a unui aisberg mâna cu ei şi simt piele de şarpe. preţul total al acelui act nesăbuit. România nu va fi afectată, nu ştiu ce
< Biserica dc rit catolic, cu Bursa moscovită a ajuns la cel mai înseamnă o econbmie interco
a cărui motivaţie oficială este scăzut nivel al ultimilor trei ani.
cele două braţe ale sale, „Ordinul nectată, când în cădere, un colos ca
„Open Society" (Scietatea Oricum, reculul c om p let al Statele Unite, pot lua cu ele o bună
de la Malta" şi „Opus Dei", a
D e s c h i s ă ) . S c o p u r i l e „operaţiunii Georgia” va avea parte a lumii,
găsit în ţările din Răsăritul
societăţilor sale reies din repercursiuni din cele mai neaşteptate Dacă recesiunea economică se va
cărţile sale; Liberalizarea Europei, majoritatea ortodoxe pentru Rusia, mal ales dacă va adânci atât de mult încât sâ clatine
un ciirnat naiv. Vaticanul a continua să rămână ca de obicei bine infrastructura americană, multe
consumului de droguri,
înlocuit aici comisarii politici cu belicoasă şi iresponsabilă, ţării asemenea Rusiei, vor fi
emanciparea minorităţilor Istoric, Rusia a privit ţările străine,
preoţii. Starea dc nelinişte din prăbuşite. De data aceasta, nu va fi loc
elno-cultufale de tip Abhazia, mai îndepărtate, ca pe un rău pe care de scăpare, Asta înseamnă ca spectrul
Cecenia, Kosovo, minoritatea Transilvania este întreţinută ea, pravoslavnica, îl va mântui. Ţările acesta nimicitor să dureze peste trei
rromilor etc. Sc adaugă la tocmai de aceşti noi .comisari, riverane le-a privit ca pe o pradă ani! Puţin probabil, Atunci va fi
marca Tokeş, în sutana dc preoţi, sigură, de unde şi numeroasele
toate ucestea: a. Pornirea anti- posibil să „asistăm” la dispariţia unor
cu a m b i ţ i i V a t i c a n o - conflicte teritoriale avute cu toţi
religloasă; b. Pornirea anti- vecinii ei, incluzând aici şi China naţiuni, la canibalism şi deci, la
slavă; c. Pornirea împotriva Habsburgice. Drama Iugoslaviei întoarerea unei părţi a Civilizaţiei
este opera unora ca aceştia. Comunistă, speranţa deşartă a ‘lui noastre în primitivism!
valorilor culturale naţionale. Puţin într-un eventual conflict
(Va urma) ovidiu. vasilescu.macin @ gmail.com
Moscova-Washington. Nebunia unui
jp e c tă f