Page 12 - Calauza_2008_968
P. 12
Călăuza noastră 968 Pag. 12
MEDVEDEV SE TEME SA la Casa Albă, informează The ele. Motivul? Francezii şi-au pierdut
NU FIE OTRĂVIT New York Times. Fosta doamnă obiceiul şi plăcerea de a sta la taclale
L a su m m it-u l U n iu n e a a Americii, a luat însă această în cafenele deoarece acum, fumează
decizie numai după ce a avut mai puţin, beau mai puţin, cheltuiesc
mai multe discuţii cu noul mai puţin. Aceasta a fost una dintre
preşedinte Obama, pe tema primele măsuri pe care Nicolas
noilor proiecte pentru politica Sarkozy le-a cerut după ce a câştigat
externă. alegerile. Astăzi, francezul de rând
îşi cumpără din supermarket şi
consumă acasă cafeaua.
VATICANUL,
ÎNGRIJORAT DIN
CUTREMUR PUTERNIC
CAUZA CRIZEI no*fc
ÎN EXTREMUL
ECONOMICE
ORIENT RUS Program ul m eu este îndreptat
Europeană Rusia, ce a avut loc, Vaticanul s-a arătat şi el
re c e n t, la N is a (F ra n ţa ) , foarte îngrijorat cu privire la După cum a anunţat Institutul spre problem ele oam enilor, pe care
Medvedev, liderul de la Kremlin a actuala criză economică. în A m e r i c a n de G e o f i z i c ă a doresc să îi slujesc şi să îi sprijin să
demonstrat că se teme să nu fie a c e s t s e n s , C o n s i l i e r u l Pământului, în Extremul Orient rus înceapă o viaţă europeană în tradiţie
otrăvit. în delegaţia oficială care-1 Pontifical cere statelor lumii să s-a produs un cutremur de 7 grade pe rom ânească, cu sprijin economic din
însoţea, figurau şi doi aşa-zişi g ă s e a s c ă noi f o r m e . de scara Richter. El a avut loc la ora fonduri europene, pe proiecte care să
„medici”, care, - după cum afirmă coordonare internaţională pe locală 20:02 (11:02, ora României), conducă la dezvoltarea şi bunăstarea
agenţii francezi de securitate -, au plan monetar, financiar şi în ziua de 24 noiembrie, epicentrul
lui fiind localizat la 314 km vest de satelor şi oraşelor. Biserica, pe care
fost văzuţi gustând din mâncarea c o m e r c i a l . C o n d u c e r e a
ce i-a fost adusă preşedintelui rus. Bisericii Catolice este de părere Petropavlovsk (Kamceatka). Nu am sprijinit-o tot tim pul, este modelul
Ca urmare s-a tras concluzia că că problemele economice există pagube materiale deoarece m eu de CREDINŢĂ şi de VIAŢĂ.
cutremurul s-a produs la mare
a c e ş tia erau de fa p t doi
distanţă de zonele locuite. VOTAŢI POZI ŢIA 3
degustători. PE BULETINU E DE VOT
Unul dintre reporterii de la Andrei FLOREA
Nisa l-a şi întrebat pe Medvedev
dacă se teme cumva că i s-ar putea SPORT • SPORT • SPORT
puneîn salată, plutoniu.
De asemenea, cei 23 de
consilieri care îl însoţeau au avut FOTBAL. Antrenorul Dorinei Steaua, unde să mă mai duc? Cred că
grijă ca preşedintele lor să nu se Mimtmnmr. deşi se află de câtva voi dâ curs unei oferte de afară.”
urce în maşina pusă la dispoziţie timp în fnmtea Stelei, nu a reuşit nici HANDBAL FEMININ. Ce-a
de către francezi, aducând cu ei 17 o victorie în cele cinci meciuri de-a 42 ediţie a Trofeului Carpaţi a
limuzine blindate, de fabricaţie disputate până acum. El dă vina pe fost câştigat de echipa de handbal 2
rusească. lipsa deiUspiraţie a jucătorilor săi şi . feminin a României, impunându-se
pe arbitrai Alexandru Tudor. Până la
în faţa Germaniei cu scorul de 33- 30.
SLOVACIA NU PERMITE mondiale pot fi aplanate doar cu finalul acestui an, *Este cel de-al treilea succes al
NICI O FORMĂ DE ajutorul unui acord financiar Steaua mai are de handbalului românesc, handbalistele *
susţinut {doar un
AUTONOMIE internaţional. De subliniat că singur meci în nostre câştigând toate cele trei-
Jan Kubis, ministrul slovac este pentru prima dată când Liga I, cu IJnirea ; t iv meciuri de la Trofeul Carpaţi*-
de Externe, a declarat că Slovacia V a tic a n u l p re g ă te ş te un Urziceni, liderul desfăşurat recent la Cluj, Antrenorul
nu va permite populaţiei maghiare document de şapte pagini cu grapei. . echipei, Radu Voinea a avut astfel
nici o formă de autonomie. De p r i v i r e l a p r o b l e m e l e * G aleria Stelei, are şi ea din ce prilejul de a rula întreg lotul feminin,,
curând Kubis a declarat: „Serbia economice actuale. îhaintea campionatului European ce
în ce mai puţini suporteri, restul
recunoaşte drepturile colective ale fiind supăraţi de proasta prestaţie pe se va desfăşura între 2 - 1 4
minorităţilor, Slovacia nu o face şi CAFENELELE DIN care o are echipa lor preferată. decembrie, în Macedonia.
nu intenţionăm să recunoaştem FRANŢA, ÎN FALIMENT • în acelaşi timp, fostul antrenor GIMNASTICĂ. Bela Karoly,
nici o formă de autonomie (...) a fostul antrenor al Echipei Naţionale
al Stelei, - M arius L ăcătuş îşi
»vreunei minorităţi etnice”.
petrece* timpul alături de familie,
pregăţindu-se de vacanţă. El
HILLARY CLINTON - recunoaşte că, viaţa de antrenor la
ŞEFUL DEPARTA Steaua este foarte grea. „E şi foarte
MENTULUI p E STAT
Hillary Clinton, senator de
New York, a anunţat că acceptă
propunerea lui Barak Obama de a
deveni şeful Departamentului de
Stat în cadrul rioii Administraţii de
de Gimnastică, este de părere că
activitatea sportivă din România va
Tradiţionalele cafenele
suferi o schimbare esenţială deoarece
din Franţa, ce s-au numărat
în viitorul apropiat atât cluburile cât
până nu de mult printre
şi federaţiile sportive vor trebui să-şi ‘
preferinţele francezilor,
găsească singuri metode de finanţare,
cărora le plăcea să-şi bea
după modelul american. Această
cafeaua aici, înainte de a multă presiune din toate părţile”.
declaraţie vine după ce, la Trofeul
merge la serviciu, sau în după- Despre viitorul său ca antrenor,
Campionilor desfăşurat la Stuttgart/
amiezele de relaxare, dau Marius Lăcătuş spune: „Probabil,
gimnaştii noştri nu au reuşit să urce
acum faliment ea pe bandă încă din iarnă, voi antrena. în Liga I pe podium, la finalul pe aparate.
rulantă. Până la ora actuală au nu am cum. După ce am antrenat TitusPUIAN
fost închise circa 56 % dintre
C A I ^ A U Z A JW O A .S T R A . — Z ia r u l c a r e s e r e s p e c tă ş i v ă r e s p e c tă !