Page 7 - Calauza_2008_971
P. 7
Pag. 7 Călăuza noastră 971
c ă s ă t o r i a i n t r a d i ţ i a l u m i i 313C ATE DE CRACTUjV
\re din nr. 970- degetul arătător de la mâna dre&ptă.
ael, căsătoria are ■ După ce cantorul face o incantaţie de
regftli î'^tricte. Astfel, mirii care ;nuntâ, rabinul spune două 1/ 2 came oaie, mirodenii, maţe de
aparţiririşligiei mozaice nu auvoie să . binecuvântări apoi se bea vin. porc sau oaie.
sd- întâlnească în săptăm âna Urmează citirea certificatului de Preparare: Se toacă bine
dinaintea nunţii. Ei trebuie să vină căsătorie şi se ciocnesc din nou carnea, se amestecă mirodeniile şi
chiar şi la templu separat. iar paharele pline cu vin, după care se face o pastă omogenizată cu care
acestea sunt sparte, gestul apoi se umplu maţele. Se
simbolizând dărâmarea templului pregăteşte un suport pe care se
înşiră câmaţii şi sunt puşi la
din Ierusalim. 5 , * . ' '
streaşină casei unde se lasă până ce
în China culoarea ceremoniei ŞUNCA MACERATA
de căsătorie este roşu. pentru că ÎN VIN se usucă bine, la adierea vântului.
această culoare sim bolizează Prin februarie câmaţii devin atât de
dragostea, fericirea şi prosperitatea. Necesar: un litru vin alb, un buni, încât se pot mânca şi cruzi.
Mirii se îmbracă în roşu iar invitaţiile litru apă, 1/2 kg sare grurijoasă, 20
de nuntă sunt tot roşii. Hainele sunt căţei de usturoi, 2-3 foi de dafin, 5- RULADĂ DE ŞORICI
c o n f e c ţ i o n a t e d in m ă ta s e 6 bucăţi de şuncă. LA SARAMURĂ '
tradiţională iar eşarfele şi pălăriile Preparare: într-un vas mai Se taie şoriciul în fâşii de 10
ceremonia de căsătorie se face în sunt împodobite cu dragoni; Mireasa mare se pun: vinul, apa, sarea, cm apoi se ruleză foarte bine şi se
cortul nupţial, aşa-numitul huppa. este prezentată familiei, mirelui, usturoiul zdrobit bine precum şi leagă strâns cu aţă. Rulourile de
Aici, înainte de a-i cununa, rabinul o înainte de nuntă ,iar ceremonia foile de dafin. Amestecul se
acoperă pe mireasă, cu un văl şi o nupţială se termină cel mai adesea cu omogenizează şi apoi se pune
binecuvântează. Mirele în schimb o un foc dc artificii. Şi chiar dacă se şunca. Vinul trebuie S-o acopere
aşteapă pe mireasa lui în huppa. Ea <• sparg câteva farfurii sau pahare, nu bine. Timp de o săptămână şunca
îşi înconjoară mirele în prima fază,' ‘ este nici o supărare, deoarece se se ţine în acest amestec, din când în
de trei ori, iar apoi încă de şapte oii. consideră că, cu cât au mai multe când având de grijă ca şunca să fie
Mirele oferă apoi inelul (care nu are pierderi în timpul nunţii, cu atât mirii întoarsă, când pe-o parte, când pe
voie să aibă piatră) celor prezenţi la vor avea o căsnicie mai fericită. alta. După aceea ea se leagă cu o
ceremonie, pentru a-1 vedea cu toţii, (Va urma) : sfoară şi se dă la frig, o zi, ca să se
apoi îl oferă miresei, punându-i-1 pe Adina PETRIŞOR zvânte. Se dă apoi la fum până ce
capătă o culoare arămie.
BLESTEMUL MARILOR FAMILII
SLĂNINĂ MURATĂ şorici se aşază, „în picioare”, într-
• urmare din nr. 970 - în 1984, a ordonat soldaţilor să Necesar: slănină afumată, apă un borcan de sticlă. Se prepară apoi
FAMILIA invadeze Templul de Aur, socotit a fi rece, sare grunjoasă. o saramură, adăugând la un litru de
cel mai sacru templu al religiei Sikh. Preparare: Slănina se tăie în apă, 2-3 linguri de sare, câteva
NEHRU-GANDHI Gestul său a fost socotit de către bucăţi de circa 10 cm, bucăţi ce se boabe de piper, câteva frunze de
adepţii acestei religii, ca un sacrilegiu, dafin. Saramura se toarnă peste
O d a t ă c u d e c l a r a r e a
independenţei Indiei, în 1947, a inclusiv de către cei din garda sa de şorici şi astfel îl putem păstra mult
timp. La servire, se scoate din
început şi ascensiunea acestei familii, corp. Ea a fosl âuriiită'*cu" 3T“ de
gloanţe, cinci luni mai târziu, de către saramură şi se taie felii subţiri. Este
devenind în timp, o adevărată dinastie foarte gustos şi fraged.
politică. Cel dintâi prim-ministru al doi dintre aceştia.
Locul său a fost preluat de către
Indiei independente a fost Jawaharlal
fiul sătfîîfel mare, Rajiv, dar în anul KAISER
Nehru, iar fiica sa, Indira Gandhi, a
îndeplinit şi ea această funcţie între 1991, a fost şi el victima unui atentat Pentru prepararea kaiserului
cu bombă.
anii 1966-1977, fiind realeasă în se folosesc părţile care au mai
1980. Indira îşi pregătise fiul cel mic, • La ora actuală, văduva lui Rajiv, puţină grăsime, cum ar fi pulpa şi
Sanjay, ca să-i urmeze în funcţie, însă Sonia, ocupă postul de conducătoare a pun într-un borcan mai mare. Se ceafa. Carnea este tăiată în fâşii
acesta a murit într-un accident aviatic Congresului Naţional Indian şi este toarnă peste ele o saramură prepa după care o frecăm cu sare
la scurt timp după ce ea a fost una dintre cele mai influente femei ale rată din apă rece şi sare, în aşa fel amestecată cu zahăr. Se lasă să stea
lumii.
realeasă. Din păcate, una din marile încât să se acopere bine. Pentru ca o zi apoi se ia şi se pune în
greşeli ale Indirei Gandhi, a fost când Maria MARCHITAN slănina să stea presată se pun la saramură unde se ţine o săptămână.
gura borcanului câteva scândurele Bucăţile de came se scot după
curate. Slănina îşi ia sarea necesară aceea de la saramură, se spală, se
şi nu se sărează mai mult oricât ar zvântă apoi se opăresc-în apă
clocotită timp de 10-15 min. Se
ER UIMOASE, O E sta în saramură. De aceea şe poate
păstra mai mult timp în acest mod. răcesc şi se presează. Se ung apoi
Pregătirile pentru Sfânta Pentru consum se poate scoate câte cu o pastă preparată din 60 g boia,
Sărbătoare a Crăciunului adeseori ne o bucată, se spală cu apă călduţă şi 60 g chimen, 40 g usturoi, 40 g
solicită intr-atât încât ne simţim se curăţă cu ajutorul unui cuţit fu piper, 2 linguri ulei şi 3 linguri vin
obbsîte şi stresate. Şi totuşi, mul de pe ea. Slănina „murată” se alb. Bucăţile de kaiser se agaţă
sărbătorile sunt şi pentru noi; avem poate păstra în acest fel mult timp, apoi într-un loc bine aerisit unde se
deci dreptul să ne pregătim, să avem fiind foarte fragedă şi gustoasă. lasă să se usuce.
grijă şi de aspectul nostru astfel încât
să primim cu bucurie şi în sufletul CÂRNAŢI USCAŢI MUŞCHI AFUMAT
nostru, mirajul unic al Sărbătorilor. Se aleg muşchii de la spate, aşa
* • Pentru mâinile noastre, care ne uscăm părul, îl ridicăm sub formă LA VÂNT numiţii „iepuraşi’*, iar muşchii mai
sunt atât de solicitate în ultima pe de coadă de cal şi pulverizăm pe el Necesar: 2 kg carne porc, 1/2 mari se taie în bucăţi mai mici care
rioadă, le putem trata zilnic cu zeamă puţin fixativ, apoi aşteptăm un mi kg de grăsime, 1/2 kg came de vită, la rândul lor sunt tăiaţi şi pe
de lămâie. Le spălăm cu apă şi săpun, nut, pentru a se usca, după care aple lungime pentru a se putea
apoi le ungem cu zeamă de lămâie. căm capul, scoatem elasticul şi scu păstrunde mai bine cu fum. Se
Dacă mâinile sunt pătate de la fructe, turăm părul de câteva, ori în* dreapta prepară o saramură la care se
tutun, coloranţi etc. locurile pătate se şi în stânga. Vom avea astfel.un păr adaugă frunze de dafin, piper,
curăţă Cd un tampon de vată înmuiat cu volum şi o coafură frumoasă. ienibahar şi câţiva căţei de usturoi,
în pţet .alb. Apoi seara, când am O metodă bună de slăbit este ca, în această saramură, muşchiul se
terminat cu gospodăria, se ung cu o r; atunci când ne este foame, să ţine o săptămână, apoi se scoate, se
cremă pentru mâini, emolientă. 1 ... j ronţăim un măr. Fibrele conţinute îl ţine o zi să se zvânte după care,
’|?fPentru ca pârul nostru să el declanşează hormonii care dau timp de 3 zile, se afumă.
arate pa şi când am fost la coafor, me senzaţia de saţietate. ' .' - MARIA
toda este aceasta: ne spălăm pe cap, M im m
CALA UZA. NO ASTRA — ZiaruVcare se respectă şi vă respectă!