Page 5 - Calauza_2009_974
P. 5
Pag. 5 Călăuza noastră 974
PAMFLETE DESPRE ŢARĂ (V) OBAMA ESTE DOAR UN MURITOR,
ŢARA DIN SUFLET ŞI ŢARA DE PE HARTĂ NU UN MESIA!
Nu e totuna. Ţara din suflet politica agresivă şi
e un privilegiu, e o simţire şi o civilizată este curioasă să rudimentară a lui
nobilă trăire. Este ţara cântată afle cum se va comporta Puţin şi Medvedev.
de Eminescu în „Ce-ţi doresc eu noul President al SUA, U SA nu f a c e
ţie, dulce Românie" dar şi în afro-americanul Barak corn p-r m i s u r i
o
„Doina"; este ţara mirifică Obama. geostrategice şi nici
nemurită de Alecu Ruso în Arsă de nerăbdare, mimări politice cu
poemul epic „Cântarea Franţa, prin intermediul privire la Rusia, aşa
.României", sau cea evocată cu domnului profesor Do- cum au făcut Franţa
har ceresc de Alexandru minique Moisi, invitatul şi Germania, cu mulţi
Vlahuţă. Este suma ţărilor Universităţii Harvard, îşi ani în urmă. Azi se
româneşti dintr-un şirag de pune întrebarea în ce fel Ovidiu VASILESCU văd rezultatele; faceţi
perle: Ţara Haţegului, Ţara şi cât de mult va influenţa „frumos” în faţa unor oligarhi!
Loviştei, Ţara Făgăraşului, a Obama politica internă a SUA şi mai d. Vă mai informez, domnule
Oaşului, Râmnicului, Vrancei, ales arena politicii internaţionale.
Bucovinei, Zarandului, Ţara dintre graniţe, ţara de pe Vom încerca noi să-i răspundem profesor, că geopolitica, chiar şi aceea
Codrenilor şi toate câte sunt. E hartă e la polul opus, cu totul succint dar cu „înţeles deplin: emoţională, ar fi trebuit să vă spună că
mai cu seamă, Ţara Ardealului, altceva, una neînsufleţită, a. Obama este doar un om, chiar un nou război rece a început cu doi ani
evocată cu patimă şi ardere de ocazională, profitorie, cantonabilă, dacă este viitorul Preşedinte al SUA, în urmă, când Puţin şi-a ridicat bom
Bălcescu; este Patria, adică pusă sub semnul zicerii latine: Ubi aşadar ar fi o lipsă de viziune, cel puţin bardierele, - nişte rable să survoleze
poporul, nu tagma jefuitorilor, bene, ubi patria (Unde e bine, acolo politică, să credeţi că structura intimă cerul 24 din 24, chiar dacă uneori au
cum spunea Tudor din e patria). ?n nicj un caz nu este ţara a politicii interne, ca şi amplitudinea atins şi teritoriile unor vecini. S-a
Vladimiri. Ea nu poate fi trecută unor pretinşi elitişti, cărora li se celei externe a Statelor Unite, vor răcit şi mai mult acel război, după
pe hartă şi nu are graniţe decât trezeşte zilnic sânge alogen în vene suferi, peste noapte, modificări pro atacul murdar al Rusiei asupra Geor-
peste Nistru, peste Bucovina şi sau adeneu levantin, le pute giei. Nu credeţi? Ar trebui să credeţi,
Maratnureşul istoric, peste România şi, mai cu seamă, românii; funde. Din câte ştim noi, nu actuala pentru că Franţa şi Germania au ajutat
Dunăre, în Banatul Sârbesc ori nu e nicidecum ţara profitorilor de criză financiară ar fi divizat, aşa cum tacit la radicalizarea războiului rece,
Cadrilater. Ea este Dacia, marea aiurea, cărora prin istorii vitrege le vede domnia voastră USA şi Franţa, neavizând favorabil aderarea Geogiei
Dacie moştenită de la Decebal, le-a fost Alma Mater, inşi care o au pentru că, prin uşoare manevre şi Ucrainei la NATO! Spuneam atun
visată în mai largi şi mai nu în inimi, ci pe buze, lăcomind să oratorice, la aceste două state vă ci, că cele două state nu vor intra
rotunde graniţe de Mihai o sfâşie; România nu poate fi ţara referiţi. Istoricul acestei răceli a niciodată în NATO şi aşa se petrec
Viteaza, de Gabriel Behlen, de unor dezişi de ea, precum Gyorgy pragului diplomatic al celor două evenimentele. Rusia a avut nevoie de
G h e o r g h e R a c o ţ i, de Frundo, nici a unor vipere state, este răspunsul aşteptat al SUA la timpul pe care, contra gaz, i l-aţi
înfăptuitorii Marii Uniri. Ţâra sâsâitoare, tip Patapievici, E ţara starea de „anxietate” a Franţei vis-a- acordat: nu va admite niciodată un
din suflet e şi cea a desţăraţilor, noastră, a românilor, a rromUor, vis de performanţa excepţională, în „inamic” la hotarele ei.
pribegiţi prin Americi, prin ungurilor, saşilor, evreilor etc, adică plan economic şi diplomatic, pe care e. Vremurile v-au găsit acolo
Canada,. Australia, Italia, a celor care o locuiesc, o iubesc, nu l-a atins SUA în doar 230 de ani! unde v-a fost destinul, adică în Euro
Spania şi NouaZeelandă, care î i , ca pe o mamă vitregă, şi*contribuie Rapprochement-ul despre care pa şi nu USA, v-a aşezat ca primul
duc dQrul, se culcă şi se trezesc la mai bineleei. România dm suflete vorbiţi, ori reconcilierea, nu va reveni val, - cum pretindeţi - în eventualita
cu numele ei pe buze. este ţara celor îngropaţi sub iarbă; odată cu Obama. Schimbarea tea că războiul rece al acelor timpuri,
Ea, ţara din suflet, e a celor România de pe hartă e parte din * suficienţei Franţei, renunţarea la s-ar fi transformat într-un conflict
ce o iubesc, nu pregetă să se . marea noastră ţară, în care mai proverbiala şi nejustificata aroganţă, cald. Numai teama bolşevicilor de
sacrifice pentru Ea, o visează hălăduiesc cu pohtă de jaf^ răii; Ea cu care îşi exprimă nedumerirea că de americani v-a salvat!
liberă şi prosperă, o simt ca nu poate fi, decât conjunctural, ţara ce tocmai America deţine de cel puţin f. America nu v-a lăsat singuri
leagăn şi vatră. E ţara ţăranului lui Tokeş, ori Marko Belo, care 50 de ani cărţile şi în acelaşi timp, atunci când aţi avut cea mai mare
şi a muncitorului - pâinea şi uneltesc să rupă felii din inima ei. face şi jocurile în economia şi nevoie. Franţa a abandonat USA, la
sarea acestui pământ, dar şi a România din suflet e cea nolki bună politicile mondiale, ar putea accelera prima necesitate, (vezi Irakul).
unor desţăraţi, reveniţi la sânul ţară pentru fiii ei, indiferent de pulsul relaţiilor dintre cele două state. g. Fiecare conflict are soluţia lui
Almei Mater, prinţi şi prinţese etnie; deşi are climă temperată, e Ca noutate absolută, este posibilă
de viţă-porodiţă, precum Roze- ţara păsărilor călătoare, up imens o oarecare crispare în relaţiile diplo şi tot aşa va avea şi acela din
Mari Mociomiţa, care nu şi-au cuib ocrotitor din care ele nu mai matice dintre SUA şi Israel, ţinând Afganistan. Este greu să vă mai
uitat limba pe care limbă, pleacă. E dulcea Românie, ţara mea cont de anturajul intim al lui Obama ascundeţi după vorbe strategice. Când
Regele Mihai şi familia sa nici de suflet, ţara mea de dor. format din foşti activişti ai lui Martin stăpâneaţi peste o bună parte a Africii,
nu au învăţat-o. j:ot aventurism militar se numea? Ori
Luther Kimg şi ai lui Malcom X, ca doar colonialism!
Jesse Jackson, Farakan ş.a. h. Este normşl să existe un oare
b. Vă mai amintesc, domnule care, dacă nu protecţionism, cel puţin
Moisi, că fără acei „rood” american, ceva mai mult pragmatism în politi
Franţa care a cochetat bine cu Fiihrerul cile financiare ale fiecărui stat şi asta
prin guvernul de la Vichy, ar fi mărşă- fac Statele Unite. Relaţiile transatlan
luit şi azi cu mâna dreaptă ridicată spre tice nii sunt mai rele acum, în timpul
cer şi strigând continuu: Heill Hitler! crizei financiare. Sunt aşa cum le-aţi
Americanii au dat Franţei un statut de gândit.
naţiune învingătoare la sfârşitul celui i. NASA a cheltuit pentru
de al Doilea Război Mondial, în timp cercetări în interesul Terrei mai mult
ce României, ţară care luptat pe două decât bugetul Franţei pe o sută de ani !
fronturi, i s-a oferit destinul de sclav Deci protecţia mediului este o
sub hegemonia bolşevică!! problemă acoperită de UŞA.
Aţi uitat desigur, că tot yankeii j. înseamnă cumva renunţarea la
v-au scos din mâinile Indochinei, pe principii vitale, abordarea „corectă” a
care aţi părăsit-o printr-o retragerea Rusiei, Chinei şi Iranului!? Aşa cum a
pe brânci. Aşadar... făcut Franţa? Franţa trebuie să-şi
c. Da, aveţi dreptate, problemele aştepte rândul la pupitrul politicii
fun-damentale rămân. Una dintre ele mondiale. Jamais!
fiind poziţia fermă a USA faţă de ovidiu.vasilescu.macin@gmail.com
C A C A U Z A N O A S T R A - Z ia r u l ca re se resp ectă şi vă re s p e c tă !