Page 7 - Calauza_2009_982
P. 7
Pag. 7 Călăuza noastră 982
MARTIE
SPANACUL presează pentru a ieşi tot sucul. (hepatită), reumatism, artrită,
Se adaugă apoi aceeaşi cantitate inflamaţii intestinale şi gastrice.
- REMINERALIZANT VALOROS de suc de mere sau de struguri.
Cantitatea de suc se bea
toată o dată pe zi.
în stare crudă, sub formă de Depresii fizice şi
salate. nervoase. Se bea în
în unele zone ale ţării, fiecare dimineaţă, pe
şi în ziua de astăzi, stomacul gol, un pahar
femeilor însărcinate li se de suc de spanac, obţinut
recomandă să bea o prin centrifugare.
jumătate de pahar de vin ATENŢIE! Cura de
roşu, combinat cu o spanac este c o n
jumătate de pahar de suc de traindicată persoanelor
spanac. Această metodă cu afecţiuni hepatice
ajută la întărirea sângelui.
Anemie, depresii,
c o n v a l e s c e n ţ ă . Se ŢELINA
consumă fiert pe aburi sau UN EXCELENT AFRODIZIAC
crud, sub formă de salate,
preparate cu ulei de Această legumă este reîncălzit, de trei ori pe zi. Apoi
Spanacul este originar din măsline şi suc de lămâie. foarte bogată în sodiu, potasiu
Turkestan şi Afganistan. Arabii îl Pecingine, ulcere ale pielii, ţa zona afectată se şterge, ferind
degerăturile de contactul cu
foloseau mai ales în afecţiunile arsuri uşoare. Se aplică pe zona Bl aerul rece.
gâtului şi ale plămânilor. Fierul afectată cataplasme cu foi de Impotenţă. Pentru tratarea
din compoziţia sa, în combinaţie spanac fierte în ulei de măsline. m acestei afecţiuni cel mai indicat
cu alţi constituienţi.. cum ar fi Hemoroizi, afecţiuni ale •' este vinul de ţelină, un puternic
vitamina B12, duce la creşterea intestinelor sau constipaţie. Se jaffodisiac. -Vinul se obţine
numărului de globule roşii din consumă o cantitate cât mai mare astfel: Două rădăcini de ţelină se
sânge iar în combinaţie cu de spanac fiert pe aburi. taie felii apoi se pune la macerat
clorofila din frunză, regenerează Boli de rinichi. Se prepară o într-un litru de vin alb, şi se lasă
sângele şi îi creşte conţinutul de infuzie dintr-o linguriţă de frunze timp de 3 zile.' Apoi se strecoară
hemoglobină. De asemenea, zdrobite, peste care se toarnă o şi se bea de trei ori pe zi.
fierul în combinaţie cu iodul cană de apă clocotită. Se lasă să se Un alt tratament este prin
determină combaterea bolilor de infuzeze bine în cană, aproximativ .folosirea sucului de ţelină
piele, a tuberculozei precum şi calciu, fosfor şi vitaminele obţinut prin centrifugare şi
şi întărirea im unităţii A 3 şi C, magneziu, fier iod şi amestecat cu suc de morcovi..
organismului. alte substanţe active iar Este foarte stimulativ.
Spanacul are o mulţime de virtuţile ei o recomandă în La fel de bună este şi salata
proprietăţi ceea ce face ca el să tratarea reum atism ului, de ţelină crudă, consumată cât
aibă o influenţă benefică bolilor de ficat, rinichi şi mai des.
asupra organismului, mai ales vezică pentru proprietăţile ei Elim inarea apei din
în cazul unor afecţiuni. Cele diuretice. De asemenea ţelina ţesuturi. Se fierbe o rădăcină
mai apreciate calităţi sunt: este binecunoscută pentru mare de ţelină într-un litru de apă
remineraiizant de mare va cal ităţile ei afrodiziace. timp de 30 min. Se strecoară
lo a re; a n tia n em ic şi Proprietăţile sale sunt: după care se beau câte trei căni
antiscorbutic; tonic cardiac tonic al sistemului nervos, de lichid pe zi.
activator al secreţiilor 15 min. apoi se strecoară şi se beau stimulent al suprarenalelor,
pancreatice. Ca urmare, spanacul două căni pe zi. antiscorbutic, regenerator
este indicat în tratamentul unor Psoriazis, eczeme. Se aplică sanguin, drenor pulmonar şi
boli precum: anemie, conva pe zona afectată cataplasme cu hepatic.
lescenţă, astenie fizică şi frunze de spanac fierte în ulei de în toate1 aceste afecţiuni
nervoasă, scorbut, rahitism. De soia. ţelina poate fi folosită în stare
asemenea el este recomandat Decalcifiere. Se toacă un crudă, sub formă de salată cu
bătrânilor, fem eilor însăr pumn de spanac şi un pumn de sos de maioneză, cu muştar şi
cinate, precum şi celor cu răni pătrunjel verde, apoi se amestecă usturoi, la care se mai adaugă
grave, pentru că ajută la bine cu un morcov crud dat pe şi un măr dat pe râzătoare.
cicatrizarea lor. râzătoare. Se lasă să se macereze
Stimulează intestinul în bine timp de circa două ore după MODDE
acţiunea sa de evacuare a care se pune într-un tifon şi se FOLOSIRE
materiilor, având pur şi
simplu acţiunea de Degeraturi. Se pune la La'fel de eficientă este şi
fiert timp de o oră, în 3 litri de
„ r ă z u ir e ” ă d e apă, 3 ţeline mari, dale pe tinctura de ţelină ce se obţine
şeurilor alimentare
râzătoare. După ce fierbe, se prin macerarea în părţi egale a
'd e p e p e r e ţ i i
strecoară şi se lasă lichidul să unei rădăcini de ţelîhă dată pe
intestinali. se răcească până ce devine răzătolfce şi pusă în alcool de 40
suportabil pentru a se putea de gratie. Se lasă apoi să stea o
MODDE îmbăia mâinile sau picioarele săptărşână la rece apoi se
FOLOSIRE degerate. Baia durează 15 strecolfă. Din tinctura astfel
în primul rând, min. Procedeul se repetă1 obţinută se ia câte o linguriţă de
pentru a nu-şi pierde lolosind acelaşi decoet două cti pe zi. .
calităţile deosebite,
\spanacul se foloseşte
t d d e ? A / z a V A L J S ' / f Z A
CALA. UZA NCASTRA — Ziarul care se respectă şi vă respectăI