Page 5 - Campul_1924_02_04
P. 5

CÂMPUL                             53


           când  fac  sămânţă  în  al  douilea  an,  ca :  ceapa,  prazul,
           varza,  morcovul,  etc.,  şi  vivace,  când  trăiesc mai mulţi
          ani  pe  acelaş  loc,  ca :  hreanul,  căpşunile,  sparanghelul,
           tar honul,  morcovul  porcesc  (topinamburul).
               Plantele  anuale,  fac  sămânţă  în  primul  an.  Avem
          deci  toată  putinţa  să  plantăm  sau  să  semănăm  deosebii
          câteva  răzoare,  care  vor  fi  destinate  numai  pentru  pro-
          ducţiunea  de  sămânţă.  Nu  se  va  culege  pentru  consu­
          maţie  nici  odată  primul  rod  oprit  pentru  sămânţă.
           Primele  flori  dau  roade  cari  se  coc  timpuriu  şi
          au  tot  timpul  până  toamna,  ca  fructul  şi  sămânţa  să
          ajungă  la  complectă  coacere.  Vom  recolta  astfel  se­
          minţele  de  ardei,  pătlăgele  roşii,  vinete,  castraveţi,  bame,
          pepeni,  dovlecei,  mărar,  fasole,  alegând  exemplare  să­
          nătoase,  bine  desvoltate  şi  care  au  semnele  felului,  din
          care se  trag,  din  toate  punctele  de  vedere.  Le  vom  lăsa
          să se coacă până în complectă maturitate şi după ce cură­
          ţim  sămânţa  prin  spălare  bob  cu  bob  (cea  uşoară  care
          pluteşte  la  suprafaţa  apei  se  aruncă)  o  uscăm  la  umbră
          şi  o  păstrăm  în  săculeţi  etichetaţi  de  grinda  magazii,
          ferită  de  umezeală  şi  de  stricăciunile  şoarecilor.
               Plantele  bienale  se  aleg  de  toamna  cele  mai
          frumoase  exemplare;  se  păstrează  peste  iarnă:  ceapa
          şi  usturoiul  de  primăvară  în  funii  atârnate  în  podul
          casei;  morcovii,  păstârnacul,  sfecla  roşie  şi  ţelina,
          în  pivniţe  în  nisip,  sau  afară  în  gropi  sau  silozuri,
          acoperite  bine  cu  paie  şi  apoi  cu  pământ,  ca  să nu  pă­
          trundă  umezeala  sau  gerul  să  le  strice.
               Prazul  şi  varza  e  mai  bine să  fie  plantate  direct
          de  toamna,  fiindcă  primăvara  intră  de  timpuriu  în
          vegetaţie.  Ca  să  nu  îngheţe,  se  acoperă  cu  pământ,  fă­
          când  muşuroaie  sau  creste  de  pământ  peste  ele-,  pri­
          măvara  dăm  pământul  la  o  parte.  Când  nu  se  poale
          planta  de  toamna  din  cauză  că  pământul  ţine  apă,
          atunci  le păstrăm  îngropându-le  afară  în  pământ,  până
          primăvara.  Se  recomandă  următoarele  reguli  la  pro-
          ducţiunea  de  sămânţă  din  plantele  bienale:
               1)       Să  se  îndese  bine  pământul  pe  lângă  rădăcina
          phmlată  pentru  ca  prinderea  să  se  facă  mai  sigur  şi
          mai  uşor.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10