Page 12 - Campul_1924_06_11

C Â M P U L 171

Plugarul care-şl brăzdează ţarina strămoşească, udând-o cu
sudoarea feţii sale, meşteşugarul care munceşte din greu de
dimineaţă până în seară, învăţatul care se trudeşte ziua şi noap­
tea să-şi îmbogăţească mintea cu comorile preţioase ale ştiinţei,
toţi urmăresc acelaş scop.
Putem zice dar că scopul cel dintâi spre care sunt îndrep­
tate toate năzuinţele omului în viaţă, este fericirea. Noi zicem
că suntem fericiţi când ne simţim mulţumiţi în suflet de starea
în care ne aflăm. Pentru a putea însă fi mulţumiţi se cere înainte
de toate ca să fim sănătoşi atât trupeşte, cât şi sufleteşte.
Omul bolnav cu truput sau cu suftetul, nu poate fi fericit,
ori cât de bune ar fi de altfel împrejurările vieţii lui.
Trupul nostru este sănătos, când toate părţile lui lucrează
regulat, iar când vre-o parte nu-şi mai împlineşte lucrul, pe
care este nevoit să-l îndeplinească, atunci corpul întreg sufere,—
este bolnav.
Sufletul nostru este sănătos, când puterile lui, mintea şi
voinţa sunt în armonie una cu alta, când voinţa este supusă minţii,
îndată ce mintea nu mei este stăpână pe voinţă, sufletul şi-a
perdut liniştea şi mulţumirea şi omul atunci nu mai este în pace
cu sine însu-şi.
Pentru a fi mulţumiţi în viaţă se mai cere să fim în pace
nu numai cu noi înşine, ci şi cu semenii noştri cu cari trăim.
Omul duşmănit cu cei ce-1 înconjoară nu poate să fie nici odată
mulţumit. Deci pentru ca să ne putem apropia de ceea ce noi
numim fericire la care într’una năzuim, trebue să ne ferim de
tot ce ar putea să ne vateme sănătatea trupului sau să ne tul­
bure liniştea sufletului, de tot ce ar putea să stingherească buna
înţelegere dintre noi şi cei ce ne încunjoară şi să facem tot ce
ştim că este spre binele sănătăţii noastre trupeşti şi sufleteşti
şi tot ce ştim că poate întări dragostea dintre noi şi ceilalţi oa­
meni cu cari trăim.
Aşa dar, cel mai însemnat lucru în viaţă e să ştim cum să
trăim? Oamenii se silesc mult *să-şi păstreze viaţa, dar nu toţi
se silesc să o folosească bine. Mulţi oameni îşi datoresc ruina
vieţii mai mult greşelelor lor, decât răutăţii altora,
N’ar fi oare mai bun lucru, ca omul să-şi îndrepte iscu­
sinţa sa, munca sa spre lucrări folositoare, care să-i îmbună­
tăţească starea materială a vieţii, să-i ^îmblânzească inima, să-i