Page 3 - Campul_1925_04_08
P. 3
15 APRILIE 1925
CÂMPUL
No. ANUL
8 XVIII
F O A I E P E N T R U S Ă T E N I
DE PAŞTI...
Mare zarvă prin unele gospodării. Vin sfintele săr
bători ale învierii Domnului şi lumea se pregăteşte, care
cu ce poate avea. Şi săracu şi bogatu aşteaptă ziua aceasta
de mare sărbătoare creştinească pentru a o prăznui cum
se cuvine. A înviat Christos din moartea pe care i-o
dăduse duşmanii lui şi ai creştinismului, după ce a pă
timit pălmuiri, umiliri, chinuiri şi răstignire din partea
necredincioşilor.
Din bezna întunericului lumină mare s’a făcut,
catapeteasma bisericei în două s’a despicat şi din mor
mântul cu pietre grele acoperit şi de cătane păzit, a eşit
Mântuitorul lumii, întemeietorul credinţei creştine şi a
înviat.. Cea mai mare minune s’a făcut atunci. Împăraţii
închinători la zei şi viţei de aur s’au cutremurat, iar
mulţimea cea mare a credincioşilor s’a bucurat şi noua
credinţă mântuitoare s’a întins şi a cuprins sufletele
milioanelor de Oameni de pe toată faţa pământului.
Şi de atunci, dela minunea aceasta nemai văzută
până atunci şi nici după aceea, în fiecare an când şi
natura prinde a cânta cântecul veţii ei din toate strunele,
întreaga creştinătate aşteaptă Ziua Invierei şi se pregă
teşte cu tot ce are mai bun ca materie şi suflet.
Atunci nu mai este ură, nu mai este invidie, nu mai
este intrigă. Învierea Domnului nostru aduce măcar pentru
câteva clipe uitarea şi mulţumirea în toate inimele. Casele
se’nălbesc şi dintre pomii înfrunziţi se văd ca nişte mari
pete albe de lună, ogrăzile se curăţă, copiii se ’mbracă în
hăinuţe noi şi curate: femeile îşi pregătesc cozonacii şi
ouăle roşii, plugarii îşi odihnesc plugurile şi vitele, fa-
bricele ’şi opresc maşinile...