Page 14 - Campul_1925_05_10
P. 14

CÂMPUL                          135


         zându-Ie  de  prisos, ş’apoi  toamna  când să  strângă şi  ei  ceva,
         strânge  de  ai  ce.  Atunci  să  stai  numai  să  asculţi :  că  a
         iost  iasta,  că  n’a  fost  ceea,  că  dacă  la  cutare  s’a făcut ceva
         s’a  făcut  de  aceea  că  a  umblat  cu  vrăji,  cu  solomonării,
         că  D-zeu  când  vrea  fie  ori  cum  tot  se  lace,  dar  acum  se
         vede  lucru  că  a  uitat  de  ei  şi  câte  şi  mai  câte  de  astea
         de  stai  numai  şi  te  minunezi  de  unde  le  mal  scot  pe toate.
         Ş’apoi  ţi-i  mare  mila  şi  ciuda  când  vezi,  că  şi  din  ceea  ce
         au,  au  mai  dat şi  cârşmarului  pentru  rachiu  în  care-şi  îneacă
         necazurile;  dar  să  recunoască  vreunul  că  de  toate  neajun­
         surile  îs  vinovaţi  cele  de  mai  multe  ori  numai  ei  singuri,
         D-ne  fereşte,  numai  una  ca  asta  nu.  De se  încumetă cumva
         vreunul  mai  hâtru  să-i  dăscălească  puţin, când  îs  ei  mai  a-
         mărîţi,  ferească-1  D-zeu  îşi  aprinde  paie  în  cap.
              Ei  apoi  ce  să  gândeşti  creştine  a   lui D-zeu  când  îl
         vezi   pe  unul  de  care  ştii  că are  câteva ha. de  pământ,  că
         toată  vara  nu  lucrează  mai  nimic  ori  slugărniceşte  pentru
         te  miri  ce  pe  la  cei  jidani,  ori  că  dă  pământul  pe  ani  în­
         tregi  înainte  în  arendă  pentru  câteva  sute  de  lei  pe  cari
         îi  papă  calzi,  călduţi,  ori  Ia  urma  urmelor  vinde  pământul
         chiar  de  veci,  dnpă  aceea  îl  vezi  rebegit  de  frig  şi  lihnit
         de  foame.  Să-ţi  fie  milă  da  el  ori  scârbă ?
              Ce  să  faci  cu  câte  aşa  unul.  Să-l  ajuţi  ?  E  păcat  că
         dai  frâu  lenei  şi  ticăloşiei  ;  să-l  laşi  să  piară  ca  un  câine?
         e  încă  păcat,  dar  cum  D-ne  să  faci,  ca  să împaci  una  cu
         alta fără  să-ţi  încarci  sufletul ?  Grea  treabă  şi  asta,  dar  ori
         cât  de  grea  e,  făcută  trebue,  dară  nu  de  oricine.
              Asta  treabă  o  pot  face  numai  organele stăpânirii,  cari
         au  Ia  îndemână  mai  multe  mijloace. pentru  a-i  putea  face
         să  înţeleagă  rostul  vremii  pe  cei  ce  se  iau  după niscai năs-
         bâtii  şi  in  loc  să  muncească  ca  oamenii,  şi  în  rând  cu  oa­
         menii,  fac  numai  umbră  pământului  şi  iau  putinţa  şi  pri­
         lejul  de  muncă  celor  ce  ar  vrea  să  muncească,  dar  n’au
         pe  ce  şi  cu  ce  munci,  căci  soarta  a  fost  oarbă  la  împăr­
         ţirea  bunurilor  lumeşti.
              Cea  mai  dreaptă  şi  mai  potrivită  măsură  pentru  în­
         dreptarea  râului,  ar  fi  ca  celor  ce  nu  vreau  să  muncească,
         •să  li  se  ia  loturile  (pământurile)  şi  să  se  dea  celor  ştiuţi
         de  muncitori  vrednici.  Prin  măsura  asta  s’ar  ajunge  Ia  a-
         ceea  că  s’ar  molcomi  nemulţumiţii  şi  nedreptăţiţii.
   9   10   11   12   13   14   15   16   17