Page 16 - Campul_1925_12_24

c Xm p u l 355

creioane, vopsele, hârtie şi — pe acadele. Şi abia aşteptam să
vie şi Bobotează sâ ia» iar steaua de coadă şi cerceile şi s’o
pornesc cu:
„In Iordan bofezându-fe“.
Iar în ziua de Sf. Ion, să fac cinste cu banii câştigaţi. Mă
rog, mă chema Ion, şi sfântul cere sâ fie pră2nuit, şi de: aveam
şi eu obraz. Trebuia să dau vin dulce de Cotnari la fraţii mei
şi acadele şi turtă dulce. încă din pat mă luau de urechi şi mă
ridicau: «Sâ trăeşti Ionică, să-ţi crească urech le mari».
Cu aist Sf. Ioan, apoi puneam capătul la toate,
A doua zi, şcoala încă din pat îşi râdea închipuirea pe
fereastră. Şi apoi avea şi un clopot la poaită care par’că te
strigă trăgânat:
„Hai, băefe, hai la şcoală!
Hai băefe, hai la şcoală**.
OfN Ce chin mare mai era şi Ia şcoala asta! Par’că
mai bine m’aş fi dus iar la săniuş decât să mai dau cu ochii
de d-nu învăţător să-i spun că n’am învăţat nimic în timpul
sărbătorilor.
Ei, dar mă duceam, ca un câine bătut, şi învăţam.
Şi e bine că am învăţat, că dacă pricopseală mare nu e,
dar de nu învăţam, cine ştie ce se alegea de capul meu şi azi
nu eram nici ceeace sunt.
Şi din ceeace am învăţat şi din ceeace ştiu şi am uitat
ceeace mi-a rămas mal dus în sufletul meu sunt păţaniile şi
ghiduşiile mele din copilărie, iar ceeace mi-a rămas mai sfânt
şi care le încunună pe toate, e vatra părintească cu toate icoa­
nele ei şi obiceiurile strămoşeşti, şi nu e Crăciun ori Paşte sâ
nu le întregesc în sufletul meu, şi din ele din când în când să
rup câte o pagină şi să le svârl în lume, să spun oamenilor că
am fost şi eu copil şi fericit şi cât de fermecător nu mi-am pe­
trecut cele mai frumoase zile ale trecutului meu, îngropat în
amurgul timpurilor cari n’au să mai vie.
I. Dragoslav
■ ■ ■

CĂRŢI APĂRUTE DE CURÂND

In Biblioteca agricolă populară.
No. 25. Ioan G. Botez: Grâul.
» 26. Wilhelm K. Knechtel: Un mare duşman al mărului: pă­
duchele lânos.