Page 15 - Campul_1929_02_03
P. 15
44 CÂMPUL
Eminescu. (C ea dintâi poezie a lui Eminescu a fost
scrisă şi rostită la m oartea profesorului său iubit).
S ’a născut în satul Cuciulata din ţinutul Făgăra
şului, fiu al unor părinţi fără stare. Din pricina m â
nerii părinţilor, poate şi din pricină că nu era trupeşte
tocmai desuoltat, a intrat târziu — la vârsta de p a
trusprezece ani — în şcoala începătoare de la Odor-
heiu. După patru ani ele învăţătură acolo trecu la Blaj,
în anul 1836, unde urmă timp de cinci ani cursu
rile gimnazului, terminându-le. A învăţat cu stăruinţă
şi sârguinţă lipsit de lucrurile cele mai trebuincioase
pentru traiu şi învăţătură, hrănindu-se de multe ori
numai cu pâne uscată şi apă, dormind pe pământul
gol cu braţul căpătâiu, învăţând noaptea la lumina fo
cului din vatră sau la lumina lunei, când era cu putinţă
şi deprinzându-se la socoteli şi desemnarea figurilor
geometrice pe nisipul Târnavelor. După aceea merse
la Cluj înscriindu-se în cursul superior al gimnazului.
La 1845 profesorii săi şi Episcopia Blajului au
găsit cu cale să-l trimeată împreună cu alţi tineri să
înveţe teologia în Institutul Sfânta Barbara de la Viena.
Pe lângă studiile de teologie — care îi fuseseră
impuse — Aron Pumnul studie la Viena filosofia,
istoria şi filologia. I se părea lui că prin aceste studii
va putea lupta cu izbândă pentru deşteptarea neamu
lui său. Oăsindu-se la Viena a tradus lucrarea unui
Frances Kelix Col son: Despre starea de uzi şi despre
viitorul principatelor Moldova şi Valachia.
De la Viena trimese să se publice în anul 1845
în Foaia pentru minte. Literele corespunzătoare firii lim
bii româneşti.
In 1846 isprăvise studiile la Viena şi fu numit
profesor de filosof ie la gimnaziul din Blaj. La cursul
de filosofic a vorbit şcolarilor săi despre drepturile
naturale ale omului şi ale popoarelor, pregătind prin
aceasta spiritele pentru întâmplările ce neapărat aveau
să vie. Şi întâmplările au venit în anul 1848.
Şi Aron Pumnul a fost unul din aceia cari au pus
la cale adunarea rămasă de pomină a poporului ro