Page 6 - Campul_1929_04_08
P. 6
*11-6___ CÂMPUL _ __________
între toate neamurile vecine, ori Ia care am căta,
am vedea că de demult au priceput folosul pomilor
roditori şi-i cultivă cu înţeleaptă tragere de inimă.
Toţi aceştia scot bani mulţi, în fiecare an, de pe
nişte locuri, la care noi nici nu ne*am arunca ochii,
dacă ar fi goale.
Sârbii iau în fiecare an zeci de milioane lei numai
din vânzarea prunelor uscate.
Şi noi aducem prune uscate din Serbia, căci pe
cele făcute la noi, le mistuim şi scoatem din ele „ţuica",
o altă otravă, care dimpreună cu celelalte, sapă groapa
neamului.
Ungurii, Austriacii, Cehoslovacii, Polonii, toti au
pometuri întinse, din care câştigă frumos, pe lângă în
destularea casei cu fructe tot timpul anului.
Numai noi am rămas de tot în urmă, şi aceasta
din cauză că n’a avut cine să ne deschidă capul mai
din vreme. Nu zic, sunt şi la noi pomi, dar vai de ei
ce zile trăesc şi ce roade ne dau ! Pun şi la noi oa
menii prin grădini, dar câţi se prind dintre ei şi câţi
ajung, apoi, la rod!?
într’un cuvânt, facem treaba în neştire, pentru că
nu vrem să ne dăm interesul.
Socotind, că v’aşi putea fi de folos în această pri
vinţă, am să v’arăt cum anume trebue plantaţi pomii
roditori.
Poate că unii dintre d-tră ar fi ispitiţi să mă întrebe:
„Bine d-Ie, de învăţat am învăţa noi cum să punem
pomii, da vorba-i de «unde să-i luăm, ca să-i punem ?“
Aşa-i, că şi d-tră, ca şi mine, v’ati gândit la asta?
Iată, să vă răspund:
Am putea spune că pentru procurarea pomilor fruc
tiferi sunt camerile agricole; lor să vă adresaţi cererile
şi veţi căpăta.