Page 10 - 1929-n1
P. 10

I.U.MEA  PRIN  CARE  AM  TRECUT            9


             putea  face;  atât  dealul  sădit  cu  vii,  cât  şi  câmpul  plin  de
             lanuri  răsuna  mereu  de  cântecele  muncitorilor  harnici,  iar
             în  timpul  culesului  viilor  cântecele şi  chiotele  se ’nteţiau  în­
             soţite  de  lăutari  şi  de  focuri  descărcate.
                  Mai  era  apoi  şi  că  drumul  Aradului  trecea  prin  Şiria.
                  Din  ţara  Moţilor,  de pe la  Abrud, drumul trece muntele
             pe  la  satul  Bucureşti  şi  se  coboară la Brad, de acolo la Baia
             de  Griş  şi  apoi  prin  Hălmagiu  la  Buteni  şi  pe  Criş  la  vale
             la Pâncota, unde coteşte la stânga şi o ia prin satele  din pod­
             gorie până’n mijlocul Siriei, unde coteşte iar drept spre Arad.
                  Drumul  acesta  e  totdeauna  umblat,  şi  pentru  cei  mai
             mulţi  dintre  drumeţi  cel  din  urmă  popas  e  la  casa  vreunei
             rude  ori  a  vreunui  prieten  din  Şiria,  şi  se  simţia  jignit
             acela,  la  casa  căruia  niciunul  dintre  trecători  nu  se opria.
                  Era  deci  lucru  neiertat  să  nu  te duci şi tu la casa celui
             ce-a  făcut  popas  la  casa  ta,  şi  multe  drumuri  făceau  oa­
             menii  cum  se  cade  numai  şi  numai  pentru  ca  să  poată  po­
             posi  mai  ici  mai  colo.
                  Aşa  au  venit  lucrurile,  că  eu  mă  simţiam  pe  o  mare
             întindere,  pretutindeni  acasă.
                  Mama  fiind  din  neamul  Borleştilor  şi  având  doi  fraţi
             şi  două  surori,  aveam  multe  rude,  şi  mulţi  fini,  nu  numai
             la  Şiria  ci  şi  pe  aiurea,  până  pe  la  Hălmaj  şi  pe  la  Baia
             de Criş, mai ales cărturari, dintre cari unii, oameni cu trecere.
             Alte  rude  aveam  din  partea  tatei  mai  ales  pe  câmpie,  pe
             la  Arad  şi  pe  la  Pecica. Eram  deci  mult  purtat  de  ici până
             colo  si  în  curând  am  ajuns  să  umblu  de  capul  meu  când
             nu  eram  purtat.
                  Pretutindeni,  pe  unde  mă  duceam, oamenii  mă  îmbră­
             ţişau  cu  dragoste,  încât  minune nu-i,  dacă m’am  pătruns  în
             curând  cu  gândul, că lumea e  alcătuită din oameni,  care mă
             iubesc  şi  pe  care  am  deci  să-i  iubesc  şi  eu.
                  Abia  acum,  la  zile  de  bătrâneţe  îmi  dau  seama,  că
             această  dragoste  obştească  se  mărginea  la  Români.  Orişi-
             câtă  silinţă  mi-aşi  da. nu  reuşesc  să-mi  aduc  aminte  vreun
             praznic,  vreo  ospeţie  ori  vreo  petrecere  de  orişice  fel,  la
             care  luau  parte  şi  unii  dintre  cei  ce  nu  erau  Români.
                  Nu  trăiau  Românii  împreună,  ci  alăturea  cu  ceilalţi,
             ce-i  drept  în  bună  pace,  dar  nu  împreună.
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15