Page 11 - 1929-n1

10 IOAN SLAVICI

Nu tot aşa şi eu, deşi mama stăruia cu multă ho-
tărîre în gândul, ca cu străinii din acelaşi blid să nu mă­
nânci.
Casele părinţilor mei se aflau adică în drumul Aradului,
la colţul unei uliţi ce cobora spre imaşul sau bătătura dela
marginea despre câmp a satului.
Peste drum dela noi stetea felşerul Moldovanyi, un
Armean căsătorit cu sora medicului Cordina, care era Italian
şi avea doi băieţi cam de vârsta mea.
La dreapta feldşerului, sus pe deal, se aflau casele în­
căpătoare ale Groflţei Konigseg, care era măritată după
secuiul Bartha şi avea trei băieţi şi două fete.
Dincolo, locuia Post-maistorul Valerian, un ceh, care
avea doi băieţi şi-o fată.
La stânga feldşerului locuia un oarecare Koinok ma­
ghiar, al cărui băiat îmi era un fel de mentor într’ale ştren-
găriei, iar vecin cu Koinok era Voinovici, un turtelar
sârb.
In celălalt colţ se afla primăria maghiară şi notarul
Lobel in urmă Kunfy, avea o casă plină de copii, toţi Evrei
ca părinţii lor.
In dosul caselor noastre ne era vecin Zorad, un slovac,
iar în fundul grădinii, pe uliţa ce cobora spre bătătură, ne
erau vecini Pârvu şi Bucălan, iar mai departe se afla partea
şvăbească a satului.
Aceasta este cea mai apropiată parte a lumii, în care
mi-am trăit primii ani de copilărie.
Mai târziu umblam la şcoala românească.
Când ne întorceam dela şcoală, noi băieţii din acea
parte a satului, treceam prin faţa şcolii nemţeşti la care
umblau şi ungurii; şi dacă se ’ntâmpla să-i întâlnim pe cei
de acolo, ei ne ziceau „Rumuri munca fun.u— iară noi stri­
gam „Ungur bungur,u— şi „Neamţ cotofleanţ\u ba mai
aruncam şi cu pietre unii într’alţii.
Dupăce sosiam însă acasă, ceilalţi îşi căutau de drum
şi se duceau mai departe, iară eu rămâneam singur în mij­
locul acelora, cu care-mi petrecusem mai nainte lumi­
noasele zile.