Page 118 - 1929-n1

A R Ş I Ţ A

E ceru’ aprins de flăcări, pământul dogoreşte.
Livezile ’s uscate şi ţarina-i firav ăi
Sub arşifa căldurii, norodul trist priveşte
Spre câmpul ars de soare, la veşteda otavă.

Călugări, cu icoane cari au făcut minuni,
Din sat in sat se poartă, rugând pe Dumnezeu,
Să-şi verse indurare, măcar pentru cei buni
Să răcorească glia căci fără ploae-i greu.

Ard inimile noastre, s’aud suspine multe
Şi 'ngenunchiaţi bătrânii, spre cer inalţă ruga;
Dar nu se ’ndură Domnul, nu vrea ca să ne-asculte:
El ştie cât de rea şi de nedreaptă-i sluga.

Indură-te Stăpâne! Că tu eşti bun şi ştii
Ce trist e lanul firav când vânt uscat 7 indoae.
O ştim, suntem nevrednici, dar milostiv ne fii:
Desfundă Doamne cerul să verse norii ploae!..
Al. Soare