Page 119 - 1929-n1

SA CINSTIM CA LA NOI! • • •

Era în seara de lăsatul secului pentru postul Crăciunului,
pe stilul vechiu. Oamenii, de prin satele Basarabiei, n’au vrut
nici când să înţeleagă chestia cu schimbarea calendarului
şi îşi ţineau sărbătorile cum pomeniseră ei din moşi strămoşi.
Fusesem ziua la şcoală şi pe la părintele Teodor, iar
acum, seara, ^ostenit, mă aşezasem în pat lângă sobă şi
citeam.
Afară o ploaie rece cu spic de zăpadă, răpăia pe „oalele“
cu care era acoperită casa.
Pe sub fereastra dinspre drum, se auzea din când în
când paşi telepăind prin noroi şi câte un cântec, ori trist,
ori vesel din cale afară.
Eram singur în casă, fiindcă gazda plecase pe la nişte
rude şi nu se ştia când are să vină.
Stând aşa şi citind, mi s’a făcut somn şi după ce-am
încuiat uşa şi am mai aruncat câteva lemne pe focul din
soba de piatră, am stins lampa şi m’am culcat.
In întunericul odăii niciun sgomot. Afară însă, vântul
se năpustea câteodată, de părea că urlă pe sub streşinele
casei.
Râpa din dosul grajdului, dobândind apă din ploaie,
pornise să curgă sgomotos printre pietrele şi printre bolova­
nii răsturnaţi. Apa venea în jos de pe pantă, vâjâind înfiorător.
Eu, care nu eram obişnuit cu asemenea urlet al apelor
prin râpi, stăm ghemuit în pat, cuprins de frică.
Singur în aceste locuri străine, acum după ce mă culca­
sem, fel de fel de gânduri mă frământau. Mă gândeam la