Page 120 - 1929-n1

S Ă C IN S T IM C A L A N 0 1
119
traiul ăsta păcătos pe care-1 duceam aci; mă gândeam că
s’a r putea să trăiesc şi o altă viaţă mai norocoasă, şi la
multe altele.
Cu tot sgomotul de afară, cu toată înfiorarea singurătăţii
acesteia, m’am pomenit adormit pe nesimţite.
★
* *
Nu ştiu dac’am dormit mult sau numai aţipisem, când
m’am pomenit deşteptat de nişte ciocănituri în geam, şi
auzii strigăte:
— Hei, gospodin! Descuie uşa! Ai şi adormit aşa de
vreme ?..
Ascultai puţin să vedem cine este.
— Deschide bre, că ne ucide ploaia!
înţelesei vocea Moşului Alexandru, gazda mea şi propie-
tarul gospodăriei.
Ieşii şi-i descuiai uşa.
Moş Alexandru ducea de mână pe Mama Agafia,
soţia lui.
— Te poftesc pe dumneata să aprinzi lampa aci la
noi, că eu sunt cu nevoia a sta ! — îmi mai spuse el.
Trecui în odaia lor, aprinsei lampa şi apoi mă ’ntorsei
la mine, cu gând să mă culc iar.
— Cum şi-o face omul, nimeni nu-i poate face, — vorbi
moşul. — Mi-am mâncat viaţa cu tine! Hazaică ca tine, mai
bine lipsea dela casa mea!
— D a... ia lasă-mă omule od ată! — se văita şi Mama
Agafia.
— Ce e? Ucigâ-te crucea de scorpie! Stai acolo să nu
te misei! Femeie fără minte! Ori unde e urcioru nostru?..
— Da ce păcatele mai faci cu el?
— Păi avem şi noi un om străin în casa noastră care
nici n’a mâneai, nici n’a cinstit şi el un stacan, acum la
lăsatul secului... Da stă i: mă duc în pivniţă.
Eu, care ascultasem vorbele lor, încuiai uşa cu zăvorul
şi mă culcai în pat.
După câtă va vreme, auzii însă:
— Să-i trag un chef d’ăl rumânesc, că isprăvii cu
basarabenii m ei!.. N’am să dorm toată noaptea!..