Page 121 - 1929-n1

120 M A R IN ' O H . 1L IE C O S T E Ş T I

Şi începu sa împingă în uşă la mine şi să mă strige:
— Ce mititelule, iar ai adorm it?... Deschide bre, că
avem de furcă ’n noaptea'asta! E lăsatul secului!.. Nu se
cade, să nu facem masă şi chef!... Aprinde lampa___Câte
un stacan de vin d’ăsta franţuzescu, nu strică!..
— Da nu beau moşicule A lexandru... Mi-e cam rău!
— îi spusei eu din pat, crezând c'o să-l fac să mă lase în
pace...
— Ţi e rău?!... Păi de nem âncare!... Descuie uşa... să
punem la cale leacul.
Descuiai uşa şi aprinsei lampa.
Se apropie de mine şi începu să mă mângâie, pe tâm ­
ple, pe păr şi pe obraji. Ridicând apoi urciorul cu vin în
sus, începu:
— Eu sunt om, nu şagă! Toate împrejurimile mă ştiu
om de toată isprava! Bun înţeles, că nici dumneata nu eşti
altfel şi nu te-a trimes stăpânirea degeaba pe la noi. Vreau
să cinstim amândoi în pace câte un stacan !
Şi umplând un pahar îl şi dete peste cap.
îşi ridică apoi privirea în sus, îşi netezi barba căruntă
şi iar mai umplu un pahar, pe care mi-1 întinse mie.
— Iâ stacanul aista, dela Alexandru Ţigănaş, „omul
de toate zilele!“
— Moş Alexandre, ştii că nu beau...
— De băut, beau numai boii, dar noi cinstim ! Ia di-ici...
— îmi face ră u !..
— Eu zic să ie i! — zise el încruntându-se la mine.
— Bine, ia u ... Să dea Dumnezeu sănătate şi ploaie la
vară! — urai eu, bând paharul aproape jumătate.
— Să te-auză Maica Domnului!... D ar... e ... nu mai
lăsa nim ic!...
— Noi ăştia de peste Prut, nu prea bem ... înţelegi
dumneata, nu sunt obişnuit...
— V orbe!.. N’a stat la mine un căpitan, pe care nu-
puteam sătura?.. Ia-1 tot şi nu mai te copilări...
Dacă văzui că mă priveşte cam pieziş, şi îi venea chef
de ceartă, îl băui până în fund.
— Vezi? Zici că nu poţi... Lasă că vă ştiu eu pe voi
Rom ânii... Şi veţi da şi oameni straşnici la treabă şi la