Page 122 - 1929-n1

S Ă C IN S T IM C A L A N O I 121

petreceri! . . Cine va ’ntrece?... Când s’apuca Şeibulescu de
jucat, cine mai sta pe lângă e l!...
— Asta mi-a fost băutu, Moş Alexandre...
— Când mântuim urciorul te culci şi odinesti, deci ai
să b e i...
— Ba e u ... sănătate, că e mai bună ca toate ...
— Ducă-te păcatele!
Goli paharul pe care şi-l umpluse şi apoi umplându-1
din nou, mi-1 întinse iar mie.
— Nu !... Moş Alexandre! ... N u! ...
— Am dragoste ca să stau până la la ziuă şi să golim
trei urcioare d’aiestea ... Nu ’nţelegi?...
— Treii?
v
— T rei!... ce va să zică trei urcioare la doi voi­
nici ! ...
— Nu beau niciun pic mai mult!. Am spus!
— Pe o cruce ce-o am, dacă nu te dau afară pe vremea
a ia sta !. .Te mănâncă şi lupii şi te scap de toate ...
Mă gândii: să beau mă ’mbăt, mă doare capul, şi poate
se mai întâmplă şi altceva; să nu beau, cine ştie ce-i vine
moşneagului, şi mă ia la trânteală! ...
— Moş Alexandre, chiar dacă m’ai omorî, şi tot nu
mai beau!..
Lăsă urciorul jos, se uită lung la mine, apoi zise tare
de tot:
— Să pleci chiar amu din casa mea!
— Stai să mă îmbrac şi să mă ’ncalţ.
Începui să mă îmbrac, crezând că i-o trece furiile şi o
lăsa şi gândul de a bea vin cu mine, şi gândul de a mă da
afară pe aşa vrem e! Credeam eu că vrea să glumească.
Moşul nu mai zicea nimic şi aştepta să mă ’mbrac.
Când fui gata, pornii pe uşă, aşteptând să mă cheme îndă­
răt. Dar ţi-ai găsit: ieşi după mine până pe tindă.
Eu stătui pe scara din lespezi de piatră, ce se afla
dinaintea casei.
Mă uitai afară. Ploaia, purtată de vânt, isbia pereţii,
întuneric de nepătruns. Nici o stea pe cer, nici o lumină în
sat, numai sgomotul apei din fundul râpei.
Numai timp de plecat nu era.