Page 128 - 1929-n1
P. 128

CATEVA  DATE

                                  P R IV IT O A R E   L A
         STUDIILE SECUNDARE ALE LUI  ION  SLAVICI


              Cu ocazia serbărilor unirii  din Maiu a.  c.,  prietenul  Dr.  Eugen
          Seleş  (Lateş),  directorul  liceului  ,,Mihail  Eminescu“  din  Satul
          Mare,  binevoi  a-mi  atrage  atenţia  asupra  câtorva  Români  de
          seamă,  absolvenţi ai  acestui  liceu.
              Intre aceşti absolvenţi  este şi  scriitorul  Ion  Slavici.  Vestea  mă
          surprinse,  pentrucă  eu  îl  ştiam  pe  Slavici  absolvent  al  liceului  un­
          guresc  din Arad. Dovadă  grăitoare aveam în această privinţă însăş
          nuvela  lui  „Budulea  Taichii“  care,  incontestabil,  cuprinde  multe
          elemente  autobiografice.  Huţu  este.  poate,  chiar  autorul.  El  va  fi
          venit  din apropiata Şiria, întocmai ca acela din  Cocorăşti,  la  Arad.
          El  va  fi  stat  în  gazdă  la  precupeaţa  Lenea  Liuchîci,  sârboaică  de
          fel.  care  acasă  se  certă  sârbeşte.  dar  în  târg  vorbiâ  numai  româ­
          neşte. El se va fi culcat jos pe aşternutul de paie al duşumelii, având
          deabea două perini, o vielinţă şi trei  rânduri de albituri.  El se va  fi
          hrănit  cu  ce  biet  îi  vor  fi  adus  părinţii  de  acasă:  două  pâni.  un
          săculeţ de fasole, altul cu  făină de mămăligă şi o bucată de slănină.
          El se va fi înghesuit cu alţi patru colegi de necazuri şcolare în jurul
          unei  mescioare  pe  care  pâlpăiâ  o  lumânare  de  seu.  Părinţii  lui  să­
          raci,  îl  vor  fi  obligat  să  ducă  în  toate  dimineţile  coşul  cu  peşte
          proaspăt,  sau cu  peşte uscat al precupeţei,  în piaţă:  să  facă  foc;  să
          măture:  să  spele  vasele;  să  care  apă  şi  seara  să  readucă  coşurile
          pentru  a  scuti  jumătate  din  chirie.  Şi  la  el  vor  fi  venit  părinţii  şi
          rudele în toate Vinerile cu traista plină de cele bunătăţi, veseli, glu­
          meţi  şi  mândri  că  feciorul  lor  învaţă  carte  la  şcolile  cele  mari.
           (Vezi  Ioan  Slavici,  Novele  din  popor.  Bucureşti,  editura  Socec  &.
           1881  pag.  234  şi  urm.).
   123   124   125   126   127   128   129   130   131   132   133