Page 137 - 1929-n1

136 ELENA NICULIŢĂ VORONCA

H e rc u le s ca mai marele celor 24 lari ai Romei şi prin urmare
având sub stăpânirea sa şerpii — suflete, şi pe calea aceasta poate
fi înţeles dece este la noi zeul şerpilor.
Unchiul lui C rişn a , regele Cans, făcu o serbare în capitala
sa N a tr a , anume pentru cei doi nepoţi: C rişn a şi B u lb a n d e r, fratele
său (şarpele S e in a c ). La această serbare avu loc ceremonia bote­
zului de intrare în casta braminilor, iar ca urmare a serbării stă­
teau pregătiţi doi giganţi cu cari tinerii sărbătoriţi trebuiau să
lupte. Fraţii începură lupta cu giganţii lăsându-i morţi şi ispră­
viră cu unchiul lor C a n s. Apoi scoaseră pe M a m a lor din închi­
soare, precum şi pe tatăl lui Cans, pe care acesta îl despoiase de
împărăţie, reintegrându-1 pe tron ’). E acelaş episod care se repetă
şi în Italia cu unchiul N u m ito r e la serbarea unde nepoţii săi îl de­
tronează, reintegrându-1 pe A m u liu recăpătându-şi drepturile lor,
In renumitul op al mitografului C a ri F a u lm a n * 2) acesta îşi dă părerea
că bramanismul s a născut în India după amestecarea cu rasa in­
digenă Dravida cari erau văcari, sfântă fiindu-le lor vita şi
nemâncându-i carnea. Deasemenea, el e de părerea că budhismul
fu găsit de Ariani la Indigeni, bazaţi pe o adâncă filozofie ce stă
în conex strâns cu a Chinezilor. Mai departe el crede că V iş n u
şi C rişn a ca fiind n eg ri, sunt originari din In d ia , deci nu A ria n i.
El crede că B ra m a , V iş n u şi S iv a au înlocuit pe In d ra , A g n i şi
V a r un a dela A r ii vechi.
Cât priveşte despre C rişn a critica se pare destul de fundată.
Atunci arii pelasgi s’au despărţit de trunchiul lor dupăce au trăit
un timp în In d ia . M a r te cel negru al romanilor, tatăl lui R o m u l
şi R e m u l, trebuise să aibă legături cu zeii aceştia negri, dela cari
trebuie să ni se tragă şi nouă numele de n eg ri „ C a ra -ifla k " .
Să ne aducem aminte că boul e animalul lui M a r te care astăzi
e m arca M o ld o v e i; că la inzi ţineau coada vacei în mână când
muriau, că M o ld o v e a n u l e „ g et-b e~ g et, co a d a v a c e i', care ţinând
coada vacei în mână jură.
La R o m a n i zeul jurământului eră şi văcarul H e ra c le s, jurân-
du-se „ p er m e H e re le " 3).
Am fi tare aplecaţi a crede că de aici dela noi se duce H e ra c le s
cu P ela sg ii în Ita lia . D e n su ş e a n u ne spune că de aici s au dus în

]) Myth. des Indous, Polier, pag. 498 voi. 1.
2) Culturgeschichte p. 336.
3) Preller, Römische Mythologie voi. II pag. 278.