Page 162 - 1929-n1
P. 162

A. A. SKAI.KOVSKt                  1G1


           austriacă  şi  franceză.  Dar,  graţie  tratatelor  amintite  mai
           sus, atât de scumpe nouă, protectoratul rus, asigurând liniştea
           internă  şi externi  a  principatului,  a  trezit  în rom âni  dorul
           de  cultură'),  eclesiastică  şi  profană.  In  ce  măsură  nu  era
           liniştea  asigurată  chiar  până  la  începutul  secolului  trecut,
           se  vede  din  documentele  alăturate  mai  jos, scrise de români
           înşişi.
                Suntem  adânc  convinşi,  că  greul  răsboiu  al  Crimeei  şi
           apoi  campania  pentru  bulgarii  oprimaţi sunt prea cunoscute,
           nu  numai  în  Rusia,  dar  şi  în întreaga Europă,  pentru ca  să
           mai  fie  nevoie  a  se  arăta  efectul  lor  asupra  prosperităţii
           principatelor,  precum şi complecta  ingratitudine a acestora
           faţă  de  salvatorii  şi  eliberatorii  lor.
                E  suficient  să  amintim,  cum  făcându-se  prieteni  cu
           englezii, — fireşte  aliaţi  scumpi ai noştri — au  reuşit să obţie
           părţi  din  Basarabia, în partea cea mai importantă a graniţei
           şi  anume,  la  Gurile  Dunării,  dela  Ismail  la  Şiştov.  Nu  mai
           amintim  acele  neruşinate  plângeri  şi  ieremiade,  când  în
           baza  tratatului  dela  Berlin,  Basarabia  dunăreană  a  fost
           restituită  Rusiei  victorioase.  Insfârşit,  nu  mai  amintim  nici
           impertinenţa  românilor, când, cerând îndepărtarea  trupelor
           de  pe  teritoriul  principatelor,  ei  se  pregăteau să se opună cu
           arma  în  mână  bulgarilor,  cari  ocupau  teritoriile  şi  fortifi­
           caţiile,  ce  li  se  atribuiseră.
                Rusia  cu  toate  acestea,  a  continuat  să  se  îngrijească
           de  supuşii  săi  moldoveni  şi  nu  de  mult  a  suprimat iobăgia,
           adică  felul  de  stăpânire  al  pământului,  care  egala  cu  un
           adevărat  sclavaj.
                Iată,  repetăm  suma  totală  de  favoruri  nesfârşite  şi
           folositoare, cu care Rusia a înzestrat ambele  principate, după
           atâtea  răsboaie  şi  victorii  contra  şi  asupra  Turcilor.
                Dar  ordinea  interioară,  introdusă  de  guvenul  rus  în
           urma  răsboiului  pentru  renaşterea  principatelor?  După  sute
           de  ani  întregi  de  robie  politică  şi  fam iliară  din  partea
           boerilor  necinstiţi  şi  barbari,  a  unui  popor  necioplit,  dar
           iubitor  de  muncă  şi  cinstit,  ordinea  aceasta  a  fost  de  o
           complexitate  nesfârşită  şi  în  curând  a  dat  roade  însutite.


                ')  Toate  sublinierile  sunt  ale  mele.  E.  C.  G.
          990 >5—Convorbiri  Literare                                   11
   157   158   159   160   161   162   163   164   165   166   167