Page 17 - 1929-n1
P. 17

IOAX  SLAVICI
                16
                     Junghiuri  de  înfiorare  au  pătruns  toate  inimile,  căci
                între  cei  atunci  în  viaţă  nu  era  nimeni, care a mai pomenit
                aşa  ceva,  şi  pregătirile  de  primire  s’au  pornit  cu  zel  ne­
                maipomenit.
                     Cu  deosebire  zeloase,  erau  pregătirile  făcute  în  casa
                noastră, în care stăpân era tata bătrân, Mihaiu Fercu, unchiul
                după  mumă  şi  părintele  adoptiv  al  tatei,  care  rămăsese  de
                mic  copil  orfan.
                     Om  cu  stare  frumoasă  şi  fruntea  cărturărimii  din  Şi-
                ria,  bătrânul  Fercu.se  deosebia  ’n  toate  privinţele  de  cei
                de  seama  lui.
                     El  şi-a  păstrat,  înainte  de  toate,  portul  din  tinereţe
                până  la  vârsta  de  76  de  ani,  când  a  murit.
                     Om  de  statură  mai  mult  decât  mijlocie,  uscăţiv  şi  cu
                faţa  sbârcită, el purta un  aşa  zis „gheroc“  de  postav totdea­
                una  măsliniu,  croit pe talie şi lung până din  jos de genunchi,
                pantaloni  strimţi  şi un  fel  de  pantofi  cu  cataramă  mare. In
                cap  purta  pălărie  cu  borduri  cam  mari  şi  strîmtată  spre
                vârf,  iară  pârul  îi  era  lung,  prins  înlr’un  pepten  lat  şi
                împletit  în  coadă  lăsată  pe  spate.
                     Unul  dintre  ochi şi-l pierduse  încă ’n timpul tinereţelor,
                dar  cu  celălalt  vedea  bine  şi  la  bătrâneţe.
                     El  a fost cel mai  însemnat dintre părinţii  mei sufleteşti,
                în  tot  cazul  mai  mult decât tata, care, om de  o fire duioasă,
                trăia  mai  mult pentru alţii decât pentru sine şi umbla mereu
                în  voile  celor  mai  apropiaţi  ai  săi  şi  mai  bucuros  primia
               decât  dădea  ’ndrumări.
                     Bisericos  afară  din  cale,  tata  bătrân  n’ar  fi  lipsit,
                Doamne  fereşte,  dela  vreuna  din  slujbele  dela  biserică,
                unde-şi  avea  locul  lângă  strana  dela  dreapta,  şi  ţinea  ’n
               casă  rânduială  straşnică  ’n cele religioase. Când a  aflat  dar
               că  vine  Episcopul,  chiar  Episcopul  el  însuşi,  bătrânul  şi-a
               pierdut  oarecum  sărita şi  alerga  de  ici  până  colo,  ca  să-şi
               facă  pregătirea  pentru  primirea  la  casa  lui a prietenilor de
                prin  împrejurime,  care  trebuiau  neapărat  să  vină  şi  ei,  ca
               să  vadă  şi  să  se  bucure.
                     Ii  era,  parcă  Episcopul  anume  de  dragul  lui  vine.
                     Mi-a  fost  dat  acum  să mă ’ncredinţez, că cel  mai mare
               e  ’n  satul  nostru  aşa  zisul  „localnic  director“  al  şcolei,  un
   12   13   14   15   16   17   18   19   20   21   22