Page 172 - 1929-n1

către IACOB NEGBUZZ1
171
seară ce am petrecut aici, m’a surprins luna ce-am zărit
printre crengi. N’aş fi crezut, că o arătare atât de comună
poate să provoace atât de vii mişcări în suflet. Am lăcrămat.
Numai un moment a ţinut această emoţiune; apoi m’am
cufundat în gânduri, cercând motivele etice ale acestei emo-
ţiuni, raportul între fire şi suflet. Nu ştiu dac’am aflat ori
ba; în zadar am încercat însă în seara viitoare tot acea
emoţiune, luna era lună ca totdeauna.
Altădată am privit un tablou grandios; apunerea soa­
relui după o zi ploioasă. Mă aflam pe culmea unui deal. In
faţă cu mine era valea cu un sătuşor resfirat, încă peste
trei dealuri, acoperite cu păduri, mai înalte decât acela, pe
care mă aflam. Peste aceste dealuri apunea soarele. La mine
era amurgul serii, în vale era seara cu clopoţeii vitelor, pe
dealuri era umbră supărăcioasă, iar dincolo, peste dealuri,
era ceva ce semăna cu lumea poveştilor, o lumină nebuna­
tică. Cerul era acoperit cu nori: numai acolo unde sfinţea
soarele se aflau câteva găuri de cer, locul a cărui armonie
în umbră şi lumină, precum împotrivirea codrilor nici atunci
nu şi-o poate înfăţişa, când o vede cu ochii. Eu însă încer­
cam cauzele fizice ale acestei armonii, întrebându mă pen-
tru-ce văd precum văd şi pentruce trebueşte să-mi placă
aşa precum văd.
Nu sunt omul poeziei. O gustez, — dar o gustez în
felul meu.
Totuşi m’am hotărît să scriu un roman. Şi lucrez cu
tot sufletul.
Ce roman, cel puţin astădată nu-ţi pot spune; este o
lucrare, prin care mă descarc de nişte gânduri ce de vreo
patru ani mă nepăciuesc. Ceva din poveste, ceva din „Dionis“
al lui Eminescu şi ceva din statul ideal al lui Plato.
Aşa petrec.
Vei afla însă, că tot aşa multă vreme nu mai pot petrece.
Mă vei înţelege pe deplin dacă-ţi voi aduce aminte că
mă aflu într’al 27-lea an. Sunt a fi făcut în toate privinţele,
om pentru care conştiinţa, că trăieşti numai din bine-
voinţa altora, este un gând amarnic. Să nu iei cuvintele in
nume de rău! D-voastră sunteţi oameni dela care primesc
darurile fără sfială.