Page 177 - 1929-n1

17G 1. RĂDULESCU-POGONEANO

care sânt cel puţin trei tipuri de şcoală secundară de cultură ge­
nerală : liceu clasic (Gymnasium), liceu real (Realgymnasium) şi
liceu modern (Oberrealschule), cu multe varietăţi intermediare.
Dar nici în Italia şi nici în Franţa — la a cărei organizare şco­
lară şi mişcare de idei se referă continuu expunerea de motive a
proiectului devenit apoi actuala lege — nu există un liceu unic,
ci sau tipuri deosebite dela început, sau secţiuni diferite pentru
anume grupe de studii, începând din al treilea an de studii şi
terminând cu o bifurcare în ultimul an.
Necesitatea unităţei de cultură, a comunităţei de idei şi de
sentimente fundamentale pentru vieaţa publică şi privată înăuntrul
unui stat şi a unei naţiuni nu impune de loc un program de în­
văţământ identic pentru toţi tinerii care vor să aibă cultură ge­
nerală. Un asemenea program nu poate da decât o cultură super­
ficială şi nu poate desvoitâ în tinerime deprinderi statornice de
muncă personală, de iubire de ştiinţă, de iniţiativă, de hotărîre
şi răspundere proprie, avânt pentru un ideal.
Nu intrăm în desvoltarea motivelor psihologice care au impus
pretutindeni în învăţământul secundar ca un imperativ pedagogic
programe de studii cu oarecare deosebiri fie dela început, fie cel
puţin în anii din urmă ai liceului. Cel puţin dela o vârstă încolo,
nu se mai poate da tuturor tinerilor aceeaşi hrană sufletească, în
aceeaşi cantitate. Pe lângă un fond comun de studii obligatorii
pentru toţi (limba şi literatura naţională, istoria şi geografia pa­
triei, cel puţin o limbă modernă, ceva filosofie), cultivarea serioasă
a tinerimei se face în toate statele civilizate printr’o accentuare
mai mare 1a unii a unor grupe de studii (matematici, ştiinţe), la
alţii a altor grupe (limbi antice, limbi moderne, arte), lăsând chiar
uneori libertate de alegere, într’o oare-eare măsură, pentru studii
şi ocupaţii preferite, pentru „comunităţi de muncă“ în şcoală, potrivit
aptitudinilor individuale ce încep a se arătă în epoca adolescenţei.
Organizarea ce s'a dat acum liceului nostru nu ţine seamă
de aceste rezultate ale mişcărei pedagogice din ţările de cultură
apuseană, iar „anul pregătitor“, după bacalaureat, pe lângă greu­
tăţile materiale ce întâmpină înfiinţarea lui, nu poate suplini
lipsurile lăsate în disciplina pentru o muncă personală şi în des­
voltarea puterilor sufleteşti de o învăţătură cu necesitate superfi­
cială, fiind obligată a se risipi în toate direcţiile până la sfârşit:
câte puţin din toate, nimic adâncit.
Apoi, în potriva normelor urmate pretutindeni la orice re­
formă de învăţământ, noua orânduire s’a aplicat dintr’o dată la
toate clasele liceului. „Programele de tranziţie“ nu pot înlătură
pentru elevii ultimelor clase, care urmaseră în anii precedenţi
secţiuni deosebite, marile greutăţi ce rezultă din comprimarea
anilor de studiu dela 8 la 7 şi din amestecarea a două grupe de
elevi care avuseseră pregătire separată în clasele anterioare ale
cursului superior.