Page 27 - 1929-n1

2 6 IO X OJOG

l-s ochi-adânci: două fântâne
Umplute de ’ntuneric ■..
Ci capul sprijinit pe mâne
Răsfrânge-un râs isteric.

Oh, ochii tăi visaţi de veacuri,
Uşor umbriţi de gene,
Răsar încinşi ca două lacuri
De trestii fluviene .. -

Iar sânii, sânii tari de dalii,
Cu pante de lumine,
In bronzul rondelor medalii
Sânt două mici coline.
Oh, sânii tăi ca două scuturi
Din coapse pân’la pântec!
Când zîmbetul pierdut ţi-l fluturi—
Eşti dulce ca un cântec.

Iar pielea roză, satinată,
E ca în zori gheţarii
Pudraţi de-o noapte înstelată
Pe-a nordului fruntarii...

Oh, şoldul tău tăiat în lavă
E arcul lui Selene ...
Şi ’n sârutarea-ţi de otravă
Dorm ape letheiene.

Când esă luna vagabondă
Din aburi grei de sare,
Uşor păşind, pe plaja blondă
Ea flutură spre Mare ...

Din ape-a stâncilor brelocuri
Urc verzi ca amarantul,
Pe când pe ţărm, prin negre blocuri,
Se zdrenţue, Neantul...
Ion Ojog