Page 49 - 1929-n1

4 8 I N D I V I D U L Ş l L I B E R T A T E A M O R A L Ă

de miros ş. a. m. d. Prin simţuri, din afară, altceva nici nu putem
avea pretenţia de a obţine. Dar este de notat, că noi prin sim­
ţuri n'am constatat un obiect, ci am constatat mai multe senza-
ţiuni: o senzaţiune auditivă, una tactilă, una foarte complexă, pe
care o numim în mod superficial vizuală ş. a. m. d. Cum unim lao­
laltă toate aceste senzaţiuni, spre a da un tot: obiectul? Obser­
vaţi că obiectul în individualitatea lui este cu totul altceva decât
senzaţiunile, pe cari le-am primit dela el; ba chiar am putea să
mergem mai departe: şi aceasta am desvoltat-o cu un alt prilej, cu cât
procesul ştiinţific devine mai adâncit, mai perfect, cu atâta senzaţiu­
nile sunt înlăturate şi sunt înlocuite cu anumite realităţi, pe cari
numai le gândim. Ştiţi astfel că fizica cu atâta este mai perfectă cu
cât este mai matematizată şi tendinţa întreagă a ştiinţei este să se
matematizeze, să se reducă la equaţii, la raporturi matematice, cum
a făcut şi încearcă s’o facă fizica matematică în ziua de astăzi.
Prin urmare din senzaţiuni noui nu scoatem obiectul individualizat,
lucrul. Intervine însă o elaborare a minţei noastre, care compară
senzaţiunile între ele, le combină într’un anumit fel şi, printr'un
raţionament concentrat şi fugitiv, pe care-1 facem şi care este
foarte frumos analizat de unii psihologi, ajungem să zicem: iată
un obiect; obiectul în sine este cu totul altceva decât senzaţiunile,
pe cari le-am avut dela acest obiect. Obiectul, l-am creat cu raţiunea
din diferite senzaţiuni. prin comparaţiune, prin diferite metode lo­
gice, asupra cărora nu este locul aci să insist într’o mai amănunţită
analiză, dar pe cari le presimţiţi. Mintea noastră ajunge dintr odată,
printr'un salt, mult mai departe decât senzaţiunile, şi spune: ne
aflăm în faţa u n ei realităţi.
Toate aceste senzaţiuni tind în felul acesta spre un punct
ideal, care este punctul lor de convergenţă. Este ideal, pentrucă
nu-1 constatăm prin.simţuri, îl deducem numai din direcţiunea con­
vergenţii senzaţiunilor. pe cari le-am avut dela obiect, îl deducem
prin urmare printr'o pură operaţiune logică. Obiectul în individua­
litatea lui, este rezultatul unei pure operaţiuni logice, care pro-
ectează în afară conceptul său astfel format şi zicem că ne aflăm
în faţa unei individualităţi fizice.
Ce face ştiinţa în procesul ei faţă de aceste individualităţi fi­
zice? Ea constată că individualităţile fizice sunt în spaţiu şi în timp
şi le leagă printr’o anumită legătură specifică, pe care o numim
,,legătură cauzală“. Ştiinţa porneşte dela ideia că nu poate să