Page 50 - 1929-n1

M I R C E A D J U V A R A
49
existe fenomen fără cauză. Orice întâmplare din lumea fizică tre­
buie să-şi aibe, cum spun filozofii, o raţiune eficientă din punctul
de vedere al cauzalităţii fizice. Oare aceasta este constatat prin
experienţă? Desigur, că nu. Ştiinţa, când constată un fenomen,
începe îndată să-i cerceteze cauzele; aceasta este rostul ei. Acesta
însemnează că ştiinţa presupune ca un postulat, că orice fenomen
trebuie să aibă o cauză eficientă, fdeia aceasta nu este rezultatul
unor constatări experimentale, este însăşi ideia, cu care ştiinţa
porneşte în cercetarea ei, este ceeace se cheamă un postulat „a
priori“. Fără această ideie ştiinţa nu şi-ar aveâ nici un rost. Dacă
n’am admite că fiecare fenomen trebuie să-şi aibă o cauză, la ce ar
mai fi bună ştiinţa? Căci cercetarea ştiinţei tocmai aceasta face:
caută cauzele fenomenelor în natură.
Ei bine, prin legătura cauzală, fenomnele din lumea externă
se unesc între ele într’un tot, pe care-1 numim universul. Noi nu
putem să cunoaştem la un anume moment şi este sigur că ştiinţa
niciodată nu va putea să cunoască toate fenomenele din univers
şi toate relaţiunile lor cauzale; aceasta este tocmai caracteristica
ştiinţei, că. pe măsură ce descoperă, pune probleme noui de cer­
cetare. Dar la baza concepţiunii ştiinţei trebuie să existe o schemă
de cugetare, o schemă abstractă, care presupune că toate fenome­
nele din natură sunt legate între ele prin relaţiuni cauzale şi astfel
întreg universul formează, din punct de vedere raţional, un tot.
numai în cadrul căruia putem individualiza un obiect.
Dar toată această operaţiune este o pură operaţiune logică,
a minţii noastre; ea nu rezultă nicidecum din experienţă. Prin
experienţă noi constatăm cu totul altceva. Chiar dacă ar fi vorba
să constatăm individualitatea unui obiect în fazele lui succesive,
în fenomenele pe care le produce, noi nu constatăm că există unul
şi acelaş obiect în diferite momente din timp, producând diferite
efecte.
Ce constatăm prin experienţă? Putem noi prin experienţă să
avem, psihologiceşte, necontenit cunoştinţa obiectului în faţă, spre
a nu ne scăpă nici o clipă identitatea lui? Nu, cunoştinţa ştiinţi­
fică şi cea de rând, întreaga cunoştinţă a noastră, procedează prin
salturi psihologice, ca să spun astfel. Noi constatăm obiectul la
un moment dat, pe urmă ne ocupăm de altceva şi mai târziu iar îl
întâlnim şi-l recunoaştem. Desigur această recunoaştere este făcută
pe baza unor constatări sensibile, dar este o operaţiune pur logică.
99805.—C o n v o rb iri L ite r a r e 4.