Page 55 - 1929-n1

54 I N D I V I D U I . Ş I L I B E R T A T K A M O R A L Ă

Je m e connais E u mă cunosc pe m ine. E u . apare la un anume mo­
ment ca subiect, la alt momet ca obiect de cunoştinţă. Deosebirea
este foarte importantă. M ă cunosc, dar, când m ă cunosc, cunosc
rea lita tea m ea p sih o lo g ică . însă nu mă cunosc pe m in e. acela care
cu n o a şte. Nu mă pot prinde din punctul de vedere al intuiţiunei
interne, pentrucă, de îndată ce încerc să mă cunosc pe mine, acela
care cunoaşte, pe Je al meu, nu pe M o i al meu, Je dispare şi devine
M o i. întocmai după cum, când vreau să ştiu ce este mişcarea, nu
pot s’o descompun în puncte succesive, cum fac matematicienii, pen­
trucă dacă iau un punct depe linia, care ar figură mişcarea, punctul
este într'un anumit loc, nu se mişcă, şi nu am deci mişcarea, nu am
ceva dinamic, ci am ceva static. Este ca şi cum aş vrea să văd ce
este întunerecul şi aş întoarce dintr'odată comutatorul electric, ca
să-l văd. A dispărut întunerecul şi a apărut lumina. Nu pot deci
să mă cunosc pe mine în mod imediat, în calitate de cunoscător.
Ce sunt acest E u cunoscător? Un pur product al raţiunii mele.
Nici nu pot să gândesc, dacă eu nu-mi spun că E u cunosc. Este
fundamentul însuşi al oricărui act de logică şi de gândire.
E u l acesta cunoscător, ,,le Je" nu ,,le M o i" ne va da cheia în-
tregei probleme a libertăţii şi el este un pur produs al raţiunii. Şi
acum, ca să vedeţi cum ne duce la ideia de libertate, n'am decât
să vă atrag atenţia, că unul dintre cei mai rafinaţi psihologi, pe cari
i-au avut timpurile moderne şi pe care vi l-am citat adineaori, Wil-
liam James, spune că „le Moi", Eul cunoscător, este tot ce poate fi
al m eu . Ce este al meu aparţine, cui? Mie. eului cunoscător, lui
Je. nu eului cunoscut, lui M o i.
Iată cum dintr'odată ne apar două perspective căci din două
puncte de vedere putem să studiem realităţile. Aci stă cheia de
boltă a întregei dezvoltări, pe care o fac astăzi. Eu pot să privesc
o realitate din punctul de vedere al constatării, să constat că un
lucru există şi dacă există lucrul; mintea mea zice atunci că trebuie
să aibă o cauză şi deaceea mintea mea admite pentru toate lucrurile,
astfel constatate, ca individualităţi aparte un determinism mecanic,
orb, pe care-1 aplică ca un postulat fundamental în ştiinţă. Dar
mai pot să cercetez lucrurile şi dintr'un alt punct de vedere, decât
acela al purei constatări. Mai pot să cercetez lucrurile din punctul
de vedere al eului logic, al lui je şi ajung la aprecierea activităţii lui.
Când cineva face ceva. atunci spunem că s a produs un feno­
men ale cărui cauze le putem cercetă şi ne aflăm în punctul de