Page 68 - 1929-n1

TRECEREA PRIN ROMÂNIA IN 1841
67
Un gând superstiţios mă cuprinse şi cred că nimeni nu va fi liber
în cursul vieţii sale de astfel de gânduri. Poate că şi eu voiu
ajunge la mal dincolo de mare şi calea vieţii mele va fi terminată.
In vreme ce priveam pasărea, se lasă iarăşi o ceaţă umedă
peste mare şi maluri, atât de deasă şi apăsătoare, încât mă te­
meam un moment, că nu voiu mai găsi cârciuma; nu puteam vedea
nici patru paşi şi o luai deci drept înainte trecând peste un zid
de pietre, ajungând astfel pe un alt drum, mult mai scurt, la
cârciumă, unde ne aştepta o masă excelentă.
După masă lucrurile noastre fură încărcate pe care mari,
construite tot din lemn; ele aveau să meargă spre Dunăre şi vor
avea uevoie, trase fiind de boi, de toată după masa, noaptea şi
ziua următoare pentru a ajunge la Cernavodă, noi însă eram să
înoptăm la Constanţa, pentru ca, pornind dimineaţa, să ajungem
în acelaş timp cu bagajele noastre.
Ţărani munteni, în cojoace de oaie şi cu pălării negre de
pâslă, ale căror boruri atârnau ca adevărate umbrele gigantice
peste spate şi umăr, urmau cu carele. Ni se dăduse asigurarea că
pe drumul acesta ţara ar fi foarte liniştită şi că nu vom întâlni
în călătoria noastră prin stepă decât nomazi munteni.
O ceaţă umedă şi impenetrabilă se întinse iarăşi dinspre mare
peste toată regiunea. Carele încărcate, cari plecaseră acum, dispă­
rură după puţini paşi ca într’un nor; era aci aşa de frig ca în
largul mării.
Hangiul ne povesti despre acest schimb puternic de vânturi,
de uragane straşnice şi de frigul ultimei ierni, marea ar fi fost
îngheţată câteva mile dela mal, puteai să porneşti pe ea dela Cons­
tanţa la Yarna. El ne povesti de viscolul, care-i goneşte pe păstori
cu turmele lor prin stepe, ne povesti de cânii fără stăpân, dintre
cari am văzut vre-o câţiva. Prin toată Bulgaria şi prin Rumelia
trec mai ales iarna aceste cete cu urlătele lor. Adese ori ele dau
de lupi şi atacul este pe ambele părţi de o vehemenţă egală. O
lupoaică izolată, care se rătăceşte printre câni, este adesea ori
graţiată de aceştia. Puii, pe cari îi naşte nu se deosebesc de neamul
ei, ea îi hrăneşte cât se poate de bine. Când ajung însă vârsta de
câteva zile lupoaica îi târâie până la râu şi dacă-i vede lingând
apa în felul câinilor, ea îi rupe în bucăţi; instinctul spunându-i
că ei sunt duşmanii cei mai aprigi ai neamului ei. •
Spre seară vremea era frumoasă. M’am plimbat cu Ainswarth
dealungul plajei pentru a culege pietre şi scoici; am trecut pe
lângă cadavrul berzii. Aproape de tot de ea, era un alt sărman
animal mort, pe care-1 văzusem ultima dată, fără să-i dau prea
multă atenţie cu toate că era poate mai interesant decât barza.
Era un câne mare cu păr creţ, care de sigur a fost aruncat
dintr’un vapor şi a ajuns acuma la mal. Am putea să scriem un
roman de mare şi de aer despre aceste două animale. Romane ae­
riene nu avem încă, însă ele se vor ivi desigur odată cu baloanele.