Page 69 - 1929-n1

68 H. C. ANDEBSEN

La întoarcere am vizitat pe una din acele colibe mizerabile
de Tătari, al căror acoperiş- de trestie ajunge până la pământ;
drept vorbind, am intrat târându-ne în interior care se înfăţişa
ca un coş mare. Păreţii luciau de funingeni, toate deasupra noastră
se pierdeau în fum. Fata tătarului nevoalată stătea la foc şi frigea
o bucată de carne pe un beţişor; nu era tocmai frumoasă, trăsă­
turile feţei erau prea aspre, albastrul ochilor era prea deschis,
însă statura şi ţinuta ei făceau un efect bun. Un pictor ar fi putut
să-şi aleagă motivul pentru un tablou caracteristic, cu lumini duble,
una dela focul din colibă, cealaltă dela soarele ce era pe asfinţite
şi strălucia roşu ca sângele prin uşa scundă.
Am ieşit, luna plutea rotundă şi mare deasupra mării. In
han fumega un castron cu punş pe masă; am petrecut o seară
plăcută şi veselă...
Dealungul pereţilor sub ferestre împrejurul camerei se în­
tindeau canapele late cu rogojine, aci era pregătit culcuşul nostru.
Nu puteam dormi, valurile mugiau ca tunetul, priveam prin fe­
reastră pe marea întinsă, luminată de luna mică şi rotundă.
Plecarea era hotărîtă pentru a doua zi disdedimineaţă. Ţă­
ranii veniră eu caii lor vioi munteneşti, cari jucară înaintea porţii:
doi s’au smuls din ciată şi au sărit peste zidurile de pietre şi
s’au bătut cu picioarele dinapoi. Se auziau ţipete şi strigăte; între-
timp m’am coborît încă odată până la mare pentru a-i spune ad;o.
Marea deschisă şi sărată, pe care o iubesc atât, eram să nu o mai
văd până la coasta daneză.
In fine cortegiul era aranjat. Hangiul nostru, în uniforma sa
veche austriacă călărea înainte şi noi ceilalţi îl urmam în pas re­
pede prin oraş, afară în stepă deschisă, fără margini. La stânga,
în cursul zilei întregi se întindea lacul Kurasu *), despre care se
spune că ar fi rămăşiţele unui canal, prin care Traian ar fi unit
Dunărea cu Marea neagră; n’ar fi greu de a-1 reface; mai puţin
costisitor ar fi însă cu siguranţă de a clădi o cale ferată pe acest
şes; singurul desavantaj la executarea unui proect de felul acesta
ar fi reclamaţiunile din partea turcească. Se spune eâ chiar Co­
mitetul pentru navigaţiunea pe Dunăre ar fi avut de învins multe
greutăţi până ce a primit permisiunea, de a înfiinţa aci hanul cu
birou şi aprobarea ca pasagerii lui să poată lua acest drum mai
scurt prin ţară. Permisiunea ar fi fost dată—aşa mi s’a spus—pentru
familia şi prietenii Comitetului pentru navigaţiunea dunăreană.
Treceam pe lângă unele redute din ultimul războiu rusesc.
Ele sunt complect subminate de câini sălbatici, cari vara se răco­
resc în aceste viziunii, atunci când soarele arde deasupra stepei
fără umbră, iar iarna dânşii găsesc aci adăpost şi căldură, când
viscolul şi zăpada biciuieşte deasupra capetelor lor.

l) Carasu.