Page 71 - 1929-n1
P. 71

7 0                      H. C. ANDERSEN

              înaintea  noastră  sub  stânca  ascuţită  era  marea!  Ce  fuga,  ce
              spaimă!  Ce  viscol,  ce turmă  fugară! — Insă pe coastă erau colibe,
              erau  bărbaţi  puternici,  turma  a  fost  salvată  şi  am  văzut  iarăşi
              cele  două  râuri  care  despart ţările  a  trei  împăraţi.  O salcie verde
              cu  crăngile  tale  pletoase1-.
                   „Soarele  arde  amar  în  ţara  Turcului, am dormit prin vizuini
              săpate  de  cânii  sălbatici,  am  văzut trecând  în  fugă  pe lângă mine
              bărbaţi  şi  femei  străine,  ca  în  viscol!  Gândesc  ei  oare,  ce  am
              gândit  atunci  şi  ce  gândesc  acum  răzămat  aci pe  ciomagul meu în
              arşiţa  soarelui,  nu,  căci  ei  n’au  pe  nimeni  care  să-i  semene,  eu  o
              ştiu  şi  tu  o  ştii.  O  salcie  verde  cu  crăngile  tale  pletoase“
                   Sărmani  Nomazi!  Am  trecut  în  goană  pe  lângă  ei!  Un  han
              mic  făcut  pentru  noi  ne  invită  la  masă;  cafeaua  a  fost  fiartă  şi
              merindele  aduse  de  noi  au  fost  mâncate;  am  fost  în  acelaş  timp
              şi  musafir  şi  hangiu!  Aci  nu  locuia  nimeni.  Am  închis  iar  uşile
              şi  ferestile,  după  ce  ne-am  odihnit  şi  mai  departe  ne a dus  goana
              în  aceiaş  direcţie.  Ne  urcăm  puţin  şi  ca  o  mare  verde se arată pe
              orizont  Muntenia  acoperită  cu  iarbă.
                   Colinele  pe  lângă  care  treceam erau acoperite cu tufişe joase,
              fagi  şi  mesteacăni.  Totul  avea  caracterul  unui  peisaj  danez,  aşa
              de  binevoitor  şi  aşa  de  zâmbitor.
                   Iată-ne  ajunşi  la  Cernavodă,  model  de  oraş  căzut  în  ruină.
              O  «asă  părea  că  întrece  pe  cealaltă  ca  frumuseţe  pitorească,  la
              una  acoperişul  se  compunea  din  trei — patru  şindrile  de  cari  un
              mănunchiu  de  trestie  era  aninat;  o  altă  casă  nu era decât un aco­
              periş  atârnând  până jos.  O  ceată  mare  de  copii  furnica  înaintea
              tuturor  uşilor  sau  mai  bine  zis  înaintea găurilor,  cei mititei  erau
              goi  de  tot,  unul  avea  căciulă  de  oaie  pe  cap,  asta  era  însă  toată
              găteala  ce  o  avea  mititelul.  Un  baieat  era  îmbrăcat  în  caftanul
              mare  al  tatălui  său,  acolo  însă  unde  nu  era  îuclieiat,  se  vede  că
              nu  avea  nici  o  altă  îmbrăcăminte.
                   Dunărea  inundase  lunca  şi  apa  plescăia  sub  copitele  cailor.
              Steagul  austriac  fâlfâia  pe  vaporul  „Argo“,  care  ne  saluta  ca  o
              patrie  Aci  era  o  sală  cu oglinzi,  cărţi,  mape  şi  canapele  elastice,
              masa  era  încărcată  cu  bucate calde, cu fructe  şi  cu  vin.  Totul era
              bine  şi  sănătos  pe  bord.


                                   Călătoria  pe  Dunăre

                   Recitez şi dedic această „temă dunăreană cu variaţiuni litorale“.
                   Maieştrilor pianului, prietenilor mei, Austriacului Thalberg  ')
              şi  Ungurul  Liszt.


                    ')  Sigismond Thalberg, nSacut  7  Ianuarie  1812 la Geneva, f  27 Aprilie i 87l
              la  Neapole,  renumit ei  virtuos  pianist.
   66   67   68   69   70   71   72   73   74   75   76