Page 73 - 1929-n1

72 II. C . A N D E R S E N
Dimineaţa, înaintea răsăritului soarelui, eram cu toţii pe
bord, fiecare obraz sângerând şi umflat. Am trecut pela miezul
nopţei pe lângă cetatea turcească Silistra şi am primit pe bord
mai mulţi Turci ca pasageri de clasa IlI-a; ei stăteau întinşi
învăliţi în scoarţe şi dormeau între sacii cu cărbuni.
Iată-ne în zori de zi! Insulele din Dunăre erau sub apă, ele
păreau a fi păduri lucitoare, cari sunt gata a se scufunda. Toată
partea muntenească oferea aspectul unui plan verde fără mărgini,
singura variaţiune era o gheretă dărâmată făcută din lut şi paie
sau un edificiu monoton de carantină, văruit alb cu acoperiş roşu.
Nu vedeai nici o grădină, nici un copac, casa era izolată ca o
corabie unui explorator care pluteşte pe o mare neumblată şi liniştită.

Pe partea bulgărească ne saluta primul oraş: Turtucaia;
înaintea fiecărei case era o grădiniţă mică: la poala povârnişului
alergau copii jumătate goi şi strigau „Urolah“. Aci toate indicau
pace şi nici un pericol; răscoalele din ţară n’au ajuns încă până
la acest mal. Totuşi auziam dela Turcii, cari veniseră pe bord în
cursul ultimei nopţi, că mai mulţi refugiaţi ar fi trecut acolo peste
Dunăre pentru a ajunge la Bucureşti. Dincolo de munţi turbau
răscoale şi moartea
In sus de Turtucaia am trecut printr’un defileu pitoresc,
deasupra căruia atârnau mărăcinişuri bogate depe povârnişurile
înalte până la pământul roşiu-gălbui. O cireadă de cai frumoşi şi
negri fu adusă la mal şi urma a fi trecută peste râu. Unul din-
tr’ânşii se distinse prin mişcările sale vioi, prin culoarea sa neagră
ea tăciunele şi prin coama sa lungă şi fâlfâindă; calul sări pe po­
vârniş atât de vehement încât pământul improşcă de sub copitele sale !
„O cal sălbatic! Ai să porţi poate pe tânăra mireasă a
prinţului muntean, vei fi poate desmierdat de mâna ei fină şi şol­
durile tale negre vor fi împodobite cu covoare colorate? Joci de
bucurie că vezi patria cea nouă pe malul de dincolo al râului.
Cum, sau ai să fii în Muntenia strămoşul unui neam, de o sută
de ori mai mare decât ceata care te înconjoară şi numele tău va
fi cel dintâiu pe arborele neamului?
Băieţii îţi strigă ţie, animal frumos şi înfocat drum bun,
drum bun.

In fine am zărit totuşi un oraş pe partea muntenească, era
Giurgiu '), ale cărui forturi au fost nimicite de Ruşi. O parte din
orăşeni se adunase pe rămăşiţele acestor metereze; se ridicau stri­
găte şi întrebări despre starea sanitară din Constantinopole 2) şi
*) De aci e numai o călătorie de şase ceasuri pană la capitala Munteniei
Bucureşti (Andersen scrie: Bucharest).
Acolo nu era ciumă pentru moment, ea bântuia în Alexandria şi la
Kairo. Ara aflat în ultimele zile ale trecerei mele la Pera dintr’o scrisoare cS
în susnumitele oraşe ar muri zilnic mai multe sute de oameni.
♦