Page 74 - 1929-n1

TRECEREA PRIN ROMÂNIA IN !W1
73
despre răscoalele din lăuntrul ţării. Soarele apunea chiar atunci.
Turnul bisericii din oraş, acoperit nu de mult cu tinichea lucitoare,
lucia de te dureau ochii. O lumină văratică învăluia livezile verzi
şi plane, pasările din bălţi se ridicau din trestii......................

Paturile noastre fură acoperite cu reţele verzi, ca să putem
fi scutiţi de roiurile otrăvitoare ale ţânţarilor. Societatea mea s’a
aşezat la cărţi, cum nu cunosc însă nici un joc de cărţi, harta
Dunării era cartea mea: am studiat-o, acest drum neperitor spre
răsărit, care din an în an va fi tot mai mult frecventat şi care
va purta pe undele sale puternice poeţi, cari vor înţelege să ridice
comoara de poezie, care e ascunsă în orice tufiş şî în orice piatră!

Plutim!
Dimineaţa este atât de frumoasă! Ce şbs întins şi verde! Ce
parfum de fân! Suntem noi oare în Danemarca? Ce bogăţie de
flori! Priveşte movilele acoperite cu iarbă, mormint de uriaşi, ca
în Seelanda: mâni de oameni le-au format! Totul e atât de idilic,
ca vara în Danemarca şi totuşi nu suntem în Danemarca! Şesul
verde, unde fânul miroase, e muntenesc....................................

Paşa la Orşova.

Tnaintea noastră zăcea cetatea Orşovei turceşti, reşedinţa
unui Paşă. A.m trecut prin partea cea mai primejdioasă a „Porţi­
lor de Fier“, ne apropiăm de prima staţie principală a călătoriei
noastre: Carantina.
Ne suim iarăşi în barcă, masa era pusă pentru dejun, golim
un pahar ca adio pentru semilună şi femeile voalate.
Pe malul muntean ca şi pe cel sârbesc se ridică stânci acope­
rite cu păduri. La dreapta pe o limbă de pământ se află Orşova
nouă cu case vopsite roşu, minarete albe şi cu grădini verzi.
Edificiul cel mai mare îndreptat spre râu ni s’a spus că ar fi
Seraiul Paşei.
Dinapoia ferestreler armate cu zăbrele, femeile cele frumoase
priveau barca noastră. îndreptau poate telescopul lor — căci desigur
aveau ele unu — vedeau, ce străini soseau cari peste curând la
fel cu dânsele urmau a fi închişi în carantină, dar singuri, fără
fericirea amorului. Ele ne vedeau urcând de desuptul cetăţii pe
partea sârbească dinspre Dunăre, ele vedeau şi pe soţul lor, pe
Paşa Orşovei care se cobora cu soldaţi în afară de ziduri spre
barca noastră, care stătea acum pe loc.
Paşa. un bărbat puternic cam de patruzeci de ani, cu o
tunică militărească, epoleţi mari şi auriţi, cu un fes, ne salută şi
stătu de vorbă cu Philippovich.